Ce ne mai învaţă copiii

copiii

Și copiii ne pot învăța lucruri despre viață…

Uneori, copiii pot fi adevărați înțelepți pentru adulți și, unde mai pui, că parcă știu o grămadă de lucruri pe care noi le-am uitat. E suficient să-ți petreci câteva ore lângă un copil și cu siguranță vei rămâne surprins de felul în care gândește: are mai mult curaj, trăiește mult mai intens, este mai încrezător și își permite să viseze.

Noi când am uitat toate lucrurile astea? Când ne-am refuzat posibilitatea de a crede în magie? Sau când am încetat să mai visăm cu ochii deschiși și să credem în tot ceea ce putem face? Mergeți în parc, uitați-vă cât de mici sunt și cu cât curaj își pun rolele în picioare, uitându-se cu invidie la ceilalți mai mari. Am putea să învățăm și noi ceva din asta: e bine să te lași motivat de alții mai buni, dar e și mai bine să ne permitem căzături până când ne vom ridica mândri și puternici.

Iată ce ar trebui să învățăm de la copii:

1. În fiecare zi este un nou început!
Mi-aduc aminte cât de mult așteptam vacanța de vară, mi se părea că va ține o veșnicie! O veșnicie în care copilul din mine avea suficient timp să exploreze, să învețe lucruri noi, să se bucure de joacă și de noi aventuri. Atâta timp cât ești copil, ziua de mâine nu este o povară, ci o nouă oportunitate. Asta ar trebui să învățăm în fiecare zi.

2. Fă-ți curaj!
Cei mici au curaj să cânte cu voce tare, să danseze sau să se dea pe schiuri fără să se gândească o secundă la teama de eșec sau la senzația de umilință. Noi am uitat asta și, de multe ori, renunțăm la ceea ce ne-ar face plăcere, de frică. Copiii nu știu ce înseamnă să dai greș, ei îmbrățișează viața așa cum e.

3. Învață să spui lucrurile verde-n față!
Uneori, copiii sunt prea sinceri și spun lucrurile așa cum le văd. Noi am uitat să facem asta și nu de puține ori devine sufocant faptul că nu ne putem spune ofurile pur și simplu. Fie că ne dorim să-i protejăm pe ceilalți, fie că suntem obligați de conjunctură să nu spunem lucrurile pe față, acest tip de comportament se va întoarce împotriva noastră mai devreme sau mai târziu.

4. Să nu fii rasist
Copiii nu fac diferențe între oameni. În schimb, adulții fac asta. Până să fie învățați de către adulți pe ce criterii să-și aleagă prietenii, ei nu au prejudecăți. Bine ar fi să ne amintim și noi asta și să începem să-I tratăm pe ceilalți ca de la egal la egal.

5. Să râzi în fiecare zi!
Când eram copii, nu exista zi în care să nu ne bucurăm de orele petrecute afară cu restul prietenilor. Obrajii roșii, transpirația în exces și petele de pe haine erau semnele că ne-am distrat pe cinste. Am putea să ne reamintim cum să facem asta.

6. Să încerci lucruri noi!
Copiii experimentează și nu-și refuză nimic. Nu cunosc sentimentul de teamă, nu se gândesc dacă au ceva de pierdut sau nu, ci mai degrabă se bucură de ceea ce le oferă fiecare nouă zi.

7. Dă-ți voie să plângi!
Nu plânge, că ești bărbat!”, “Nu plânge, că ești urâtă!” Ce argument stupid! Până la o vârstă, ne permiteam toți să ne dăm frâu liber sentimentelor și emoțiilor, iar singurul lucru pe care îl primeam era îmbrățișarea mamei și un sărut pe frunte. Ce bine era! De ce să ne refuzăm acest drept? De ce să nu ne permitem să ne exteriorizăm frustrările?

8. Dă-ți voie să crezi în visurile tale!
În copilărie, toți ne dorim să devenim medici, astronauți, balerine și polițiști. Doar că uneori permitem unor adulți (instruiți prost de societate) să ne dea sfaturi. Uită-te la un copil și vei vedea magie, noi pe unde am uitat-o?

9. Nu-ți fie teamă de cicatrici!
Copiii nu se gândesc prea mult la zgârieturile cu care se pot alege dacă vor cădea, poate că vor vărsa câteva lacrimi, apoi se ridică și o iau de la capăt. Noi când am devenit atât de precauți și de ce nu ne mai dăm voie să ne expunem la fel de mult?

10. Învață să uiți!
Cei mici se ceartă de mama focului, își spun unul celuilalt că se urăsc, dar după numai un sfert de oră sunt din nou cei mai buni prieteni. Noi am uitat să facem asta. Am uitat că înainte de orice dispută a existat prietenie și respect. Oare n-ar trebui noi să știm că e mai important să ne amintim lucrurile frumoase petrecute între noi, decât să îmbrățișăm orgoliul?

Tu ce-ai învățat de la copilul tău?

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa