Generațiile actuale de copii își petrec majoritatea timpului între școală, teme, activități extrașcolare și ecrane. Ne e greu să ni-i imaginăm în natură, fără telefon la ei, orientându-se cu ajutorul busolei, montându-și cortul pentru a dormi în el, gătind și gestionând probleme, departe de confortul de acasă. Cercetășia, una dintre cele mai vechi și mai mari mișcări educative pentru copii și tineri din lume, care funcționează de peste 100 de ani în România, îi provoacă pe copii și adolescenți la experiențe care îi scot complet din zona lor de confort. Am stat de vorbă cu Mihaela Gîrleanu, director executiv la „Cercetașii României”, și cu Karina Popescu, responsabil comunicare, despre ce înseamnă să fii cercetaș și cum se schimbă, concret, un tânăr înscris în acest program.
Cercetașii lucrează în echipe mici (numite patrule), primesc responsabilități potrivite vârstei lor, rezolvă probleme concrete și sunt încurajați să descopere singuri ce pot face mai bine. Fiecare drumeție, fiecare tabără, fiecare atelier ori proiect în comunitate e o ocazie să testeze, să evolueze, să-și depășească limitele.
Totul Despre Mame: Ce câștigă un copil implicat într-un astfel de program? Ce se schimbă vizibil în atitudinea și comportamentul lor după un an de cercetășie?
Mihaela Gîrleanu: Vedem des copii care la început evită să vorbească într-un grup, iar după câteva luni ajung să conducă un joc, să își organizeze singuri echipa sau să aibă curajul să vorbească în fața altora. Transformările acestea nu vin din teorie, ci din experiențe reale, repetate, în care copilul descoperă că poate. După un an de cercetășie, copiii devin de obicei mult mai deschiși și mai încrezători în ei.
Un lucru important este faptul că descoperă un mediu în care nu sunt judecați și unde ideile lor sunt ascultate și încurajate. Asta îi ajută să capete mai multă încredere să se exprime, să încerce lucruri noi și să fie mai implicați în grup. De multe ori, schimbarea se vede chiar și în modul în care comunică și colaborează cu ceilalți, atât la cercetași, cât și în viața de zi cu zi.
Cum reacționează copiii când ajung prima dată într-un mediu fără telefon, fără „entertainment instantaneu”?
Mihaela Gîrleanu: De multe ori, prima reacție când află că în camp-uri cercetășești, tabere sau la anumite activități nu stau pe telefoane este „aoleu, cum o să rezist?”. Există puțină reticență la început, pentru că sunt obișnuiți cu entertainment-ul instantaneu și cu telefonul mereu la îndemână. Totuși, lucrul interesant este că rezistența asta dispare destul de repede, în momentul în care intră în program, au activități, jocuri, provocări și interacționează constant cu ceilalți cercetași. Mulți dintre ei descoperă, poate pentru prima dată, bucuria de a sta câteva ore fără să simtă nevoia să verifice un ecran. Într-o lume în care atenția lor este permanent disputată de notificări și algoritmi, cercetășia le oferă ceva tot mai rar: prezență reală, relații reale și sentimentul că aparțin unui grup.
Mulți părinți se tem de ideea de „tabără în natură”, cu tot ce presupune ea: frig, disconfort, lipsa controlului. Care sunt cele mai mari frici ale lor și cât de justificate sunt, de fapt?
Mihaela Gîrleanu: Credem că majoritatea părinților au aceste temeri la început, mai ales pentru că este una dintre primele experiențe în care copiii pleacă de acasă fără ei și nu mai le mai sunt permanent alături, în cazul în care au nevoie de ceva. Fricile țin de obicei de confort, siguranță, frig, lipsa telefonului sau faptul că cei mici sunt într-un mediu nou. Dar o observație interesantă este că fricile chiar sunt de multe ori, doar ale părinților, nu și ale copiilor sau tinerilor. De multe ori, după prima tabără, chiar părinții sunt cei care spun că și-au descoperit copiii mai autonomi, mai responsabili și mai siguri pe ei decât îi știau înainte.
La cercetași, încercăm să construim încredere încă dinaintea taberei. Părinții cunosc liderii care însoțesc copiii, pot discuta cu ei și ne pot spune dacă există anumite lucruri de care trebuie să ținem cont, precum alergiile, anumite situații medicale sau emoționale. În felul acesta, văd și cât de implicați și atenți sunt liderii și înțeleg că siguranța copiilor este mereu pe primul loc și că nu i-am pune niciodată într-o situație periculoasă.
De asemenea, în timpul taberelor avem, de obicei, grupuri pentru părinți unde trimitem zilnic poze și actualizări cu activitățile copiilor. Astfel, părinții pot vedea că cei mici sunt în siguranță, implicați și, de multe ori, se distrează mai mult decât s-ar fi așteptat. Un alt aspect relevant este că cercetășia, ca program educațional, urmărește îndeaproape progresul personal al unui tânăr. Așadar, nu mergem niciodată în camp-uri cu copii /tineri cu care nu am evoluat împreună (camp-urile cercetășești sunt, practic, o anumită etapă din acest progres).
- Vrei să devii cercetaș? Completează o cerere AICI. Te poți înscrie după ce împlinești șase ani și nu există o limită superioară de vârstă pentru participare.
Există o diferență reală între un copil care face cercetășie și unul care participă exclusiv la activități extracurriculare în oraș?
Karina Popescu: Cursurile extracurriculare, precum cele de engleză, de programare sau sportul, îi dezvoltă pe copii într-o anumită direcție, fie intelectual, tehnic sau fizic, și sunt foarte importante. Diferența este că cercetășia îi dezvoltă pe mai multe planuri în același timp, inclusiv pe unele pe care școala sau activitățile extracurriculare nu reușesc mereu să le atingă.
La cercetași, fiecare este acceptat așa cum este el și îi este valorificat potențialul la maxim. Ca să dau un exemplu specific, dacă observăm că un tânăr este pasionat de gătit sau de construcții, valorificăm potențialul lui și îl însoțim pentru creșterea lui în această arie. La cercetași, copiii și tinerii sunt apreciați pentru ceea ce știu și nu evaluați sau judecați pentru ceea ce nu știu. Cercetășia nu încearcă să facă toți copiii la fel. Din contră, îi ajută să descopere ce îi face diferiți și valoroși. Un copil poate descoperi că este bun la coordonare, altul la empatie, altul la orientare, la construcții, gătit, în zona de creativitate sau leadership.
La cercetași, copiii ies des din zona de confort și învață prin experiențe directe. Participă la activități prin care dezvoltă empatia, spiritul de ajutor față de oamenii aflați în dificultate, respectul pentru natură, diversitatea și incluziunea, dar și responsabilitatea și implicarea în comunitate. Credem, astfel, că ceea ce nu poate fi înlocuit atât de ușor este sentimentul de apartenență la un grup și faptul că aici copiii învață să crească împreună, să se sprijine unii pe alții și să își descopere propriul rol într-o comunitate.
Cercetășia nu formează doar copii și tineri activi, ci adulți implicați. Mulți dintre voluntarii, profesorii, medicii, antreprenorii sau liderii comunitari de astăzi spun că la cercetași au învățat pentru prima dată ce înseamnă responsabilitatea și ideea că poți contribui concret la lumea din jurul tău, dacă vrei ca societatea în care trăiești să fie diferită.
în care imaginația și creativitatea sunt cultivate la fiecare pas. FOTO: Cercetașii României
Povestiți-mi un moment concret în care un copil a eșuat într-un context de cercetășie. Ce a învățat din acel eșec și cum a fost gestionat de lideri?
Mihaela Gîrleanu: Se întâmplă adeseori ca montarea unui cort să nu iasă din prima, l-am putea considera un eșec, dar noi îl privim mereu ca un proces de învățare. De exemplu, dacă nu ai montat cortul bine, e posibil să-ți intre apă în cort sau să-l ia vântul. Acest „eșec” este un context de învățare care îl determină pe individ să conștientizeze că e nevoie de mai multă atenție și exercițiu ca data viitoare să-i iasă mai bine. Cred că unul din atuurile cercetășiei – mai ales pentru cum arată societatea actuală, în care la fiecare pas ești mai degrabă criticat – este că la cercetași ai voie să greșești și e ok să greșești, ceea ce mai rar vedem ca atitudine acceptabilă în societate. În cercetășie, greșeala nu este o etichetă, ci parte din procesul de creștere. Uneori, exact momentele în care ceva nu iese perfect devin cele mai importante lecții de autonomie, răbdare și încredere în sine.
Există copii pentru care acest mediu e prea mult sau nepotrivit?
Karina Popescu: Nu cred că putem spune că cercetășia, ca întreg, este nepotrivită pentru un anumit tip de copil. Cercetășia există de peste 100 de ani tocmai pentru că a reușit să se adapteze generațiilor diferite de copii și tineri, păstrând aceleași valori: curaj, solidaritate, autonomie și implicare în comunitate. Cercetășia are un spectru foarte divers de activități, de la drumeții, tabere și construcții în natură, până la ateliere creative, jocuri, activități intelectuale sau proiecte în comunitate. Toate acestea fac parte din ceea ce noi numim „program cercetășesc”.
Este adevărat că nu toate activitățile sunt pe placul tuturor încă de la început, iar unii copii pot avea nevoie de mai mult timp să se adapteze sau să iasă din zona de confort. Cred că tocmai diversitatea activităților face ca fiecare copil sau tânăr să își poată găsi locul, oamenii și tipurile de experiențe care îl atrag și îl ajută să crească.
Părinții tind să protejeze excesiv copiii în zilele noastre. Cum reușiți să le dați autonomie reală fără să îi puneți în pericol?
Mihaela Gîrleanu: Încercăm să oferim copiilor autonomie reală, dar întotdeauna într-un cadru sigur și bine structurat. Autonomia nu înseamnă „copii lăsați singuri”, ci să le dăm responsabilități potrivite vârstei: să își organizeze lucrurile, să lucreze în echipă, să ia decizii în activități sau să își gestioneze sarcini simple, sub supravegherea și îndrumarea liderilor. Astfel, învață să se descurce singuri, dar fără să fie expuși unor riscuri inutile. Liderii noștri, cei peste 1300 de voluntari care fac posibil acest program în România și cărora le suntem recunoscători, sunt plasa de siguranță, acolo se trage linia practic. Ei sunt acolo să-i ghideze, să le fie aproape atunci când ceva nu le iese și au nevoie de un pic de ajutor, desigur cu sprijin adaptat în funcție de vârstă. Cercetășia există datorită acestor voluntari care aleg, după școală sau serviciu, să investească timp și energie în creșterea unei noi generații. Ei nu sunt doar coordonatori de activități, ci adeseori oamenii care oferă copiilor și tinerilor încredere, răbdare și modele sănătoase de adult.
Linia o tragem în funcție de siguranță și de maturitatea grupului. Activitățile sunt pregătite dinainte, iar fiecare lider face o analiză de riscuri pentru a ști cum să fie pregătit și cum să acționeze în orice situație. În felul acesta, le oferim libertate de a crește, dar într-un mediu controlat și sigur.
Dacă ar trebui să convingeți un părinte sceptic că cercetășia merită încercată care ar fi argumentul cel mai onest?
Karina Popescu: Cercetășia este un mediu în care copiii învață prin experiențe reale lucruri precum autonomia, lucrul în echipă, responsabilitatea și încrederea în sine. Ea nu se axează pe teorie, ci pe activități practice, în natură și în comunitate. Pentru un părinte sceptic, cel mai important este că nu vorbim despre a lăsa copilul „pe cont propriu”, ci despre a-i oferi libertate de a învăța și a greși într-un cadru sigur, gândit și supravegheat de adulți pregătiți. Activitățile sunt planificate dinainte, fiecare lider face analiză de riscuri, iar dacă se întâmplă ceva, liderii sunt mereu acolo pentru copii și intervin imediat.
Poate că acesta este cel mai onest rezumat al cercetășiei: nu promitem copii perfecți, ci tineri mai pregătiți pentru viață, căci cercetășia în ansamblu ei formează și antrenează abilități de viață ca program educațional. Și, dacă nu te-am convins ca părinte, este util să-l întrebi pe copilul tău dacă își dorește și dacă răspunsul este da, poți studia harta cu grupurile locale și te poți alătura unei mișcări cu peste 7.000 de membri în țară și peste 60 de milioane în toată lumea: scout.ro
După ani de lucru cu copiii, care este cel mai important lucru pe care l-ați învățat despre cum cresc oamenii… și pe care școala nu îl predă?
Mihaela Gîrleanu: Credem că unul dintre cele mai importante lucruri pe care le înveți este că oamenii cresc cel mai mult atunci când se simt văzuți, ascultați și în siguranță să fie ei înșiși. De multe ori, școala pune accent pe rezultate, performanță și răspunsuri corecte, însă copiii au nevoie la fel de mult de un spațiu în care să poată greși, să încerce din nou și să fie încurajați. Poate că asta schimbă cel mai mult cercetășia într-un copil sau tânăr: faptul că, pentru prima dată uneori, cineva are răbdare să creadă în el înainte ca el să creadă în sine. Am văzut foarte mulți copii care, atunci când primesc încredere și responsabilitate, surprind inclusiv prin lucruri pe care nici ei nu credeau că le pot face. Uneori, câteva încurajări și sentimentul că fac parte dintr-un grup contează enorm în felul în care cresc și capătă încredere în ei.
Ce competențe reale dezvoltă cercetășia și cum se traduc ele mai târziu în viața personală, educațională sau profesională?
Karina Popescu: Cercetășia dezvoltă competențe care îi ajută pe tineri atât în viața personală, cât și în cea profesională și educațională. De exemplu, tinerii sunt încurajați să își pună ideile în practică și să organizeze proiecte sau evenimente, ceea ce îi ajută să își dezvolte abilități de organizare, management al timpului și asumare a responsabilității. De asemenea, cercetășia pune foarte mult accent pe cooperare și lucru în echipă. Activitățile se desfășoară în grupuri mici, numite patrule, formate din 6-9 persoane, unde tinerii învață să comunice, să colaboreze și să se sprijine reciproc. Aceste abilități se reflectă mai târziu atât în relațiile personale, cât și în mediul profesional.
În același timp, cercetășia promovează valori precum respectul pentru natură, diversitatea, incluziunea și implicarea activă în comunitate. Într-o perioadă în care mulți tineri simt că nu au control asupra lumii din jur, cercetășia îi învață că schimbarea începe prin lucruri concrete făcute de propria persoană: o acțiune de voluntariat, un proiect local, o echipă construită bine sau curajul de a face primul pas.
În cazul adolescenților care par fără direcție sau motivație, ce rol poate avea cercetășia în formarea identității și a încrederii în sine?
Mihaela Gîrleanu: Cercetășia poate avea un rol important în formarea identității și a încrederii în sine. Prin activități și evenimente, tinerii intră în contact cu oameni din domenii foarte diferite, descoperă experiențe noi și pot găsi activități sau pasiuni care îi inspiră și îi ajută să își contureze mai bine interesele și viitorul.
În același timp, mediul cercetășesc este unul în care ideile și inițiativele tinerilor sunt încurajate și ascultate. Fiecare este încurajat să se implice, să își exprime punctul de vedere și să încerce lucruri noi fără teama de a fi judecat. Punem accent pe feedback constructiv, în care discutăm ideile și modul în care pot fi îmbunătățite, nu criticăm persoana. Astfel, tinerii capătă mai multă încredere în ei, în propriile idei și în capacitatea lor de a contribui într-un grup. Pentru mulți adolescenți, cercetășia devine primul loc unde nu sunt definiți prin note, greșeli sau comparații, ci prin potențialul lor. Aici li se oferă cadrul și sprijinul necesar ca ei să-și găsească direcția, să fie susținuți în a avea un drum, un sens, o misiune în viață.
Cum reușiți să îi mențineți implicați pe adolescenți într-un program care cere răbdare, responsabilitate și consecvență, într-o lume a gratificării imediate?
Karina Popescu: Credem că unul dintre motivele pentru care tinerii rămân implicați în cercetășie este faptul că aici simt că au un rol real și că ceea ce fac contează. Ei nu sunt doar participanți la activități, ci sunt încurajați să vină cu idei, să organizeze proiecte și să ia decizii. Astfel, văd rezultatele muncii lor și simt că fac parte dintr-o comunitate. Totodată, cercetășia îmbină responsabilitatea cu activități practice, provocări și experiențe care îi țin conectați și motivați. Relațiile care se formează în patrule și sentimentul de apartenență îi ajută să rămână consecvenți, chiar și atunci când lucrurile cer mai multă răbdare sau implicare.
Dar cercetășia oferă, în esența ei, gratificări imediate tuturor copiilor și tinerilor prin acele însemne de merit/progres, badge-uri colorate de pe toate uniformele cercetașilor care înseamnă de fapt o abilitate dezvoltată sau un progres educațional făcut. Desigur că ei se mândresc cu evenimentele locale, naționale sau internațioanle la care participă și sunt simbolizate și de aceste badge-uri de eveniment.
