Telefoane confiscate și păstrate în biroul directorului, părinți care nu au acces la numărul personal al învățătoarei ori dirigintei, elevi obligați să citească din nou pe hârtie și profesori care încearcă să țină sub control tentația copiilor de a-și ușura munca folosind inteligența artificială. Așa arată astăzi sistemul de învățământ spaniol, descris de trei profesori veniți, împreună cu 10 elevi spanioli, într-o școală din București, în cadrul unui program Erasmus. Concluzia lor este că, indiferent de bugetele alocate educației, provocările școlilor sunt aceleași, atât în Spania, cât și în România: dependența copiilor de ecrane, lipsa concentrării, relația tensionată dintre familie și școală și încercarea profesorilor de a recupera atenția unei generații crescute online. Există, însă, câteva lucruri care i-au surprins în România: faptul că părinții au numărul de telefon al învățătorului sau al dirigintelui și-i pot deranja oricând, că există școli unde se poartă uniformă și că programa e aceeași pentru toți elevii din țară (la ei, școlile pot decide o parte din curriculum).
Fernández Miravete Ángel David, profesor de limba spaniolă, García Ayala José Antonio, profesor de geografie, istorie, cultură și civilizație și Piñana López José Antonio, profesor de economie și director de școală, au venit din Murcia (Spania), într-o mobilitate Erasmus, pentru un schimb de experiență cu Școala Gimnazială 279 din București. Elevi și profesori ai acestei școli i-au vizitat, la rândul lor în Spania, în 2025. Programele de acest tip le permit celor implicați să vadă direct cum funcționează educația în alte țări, dincolo de prezentările oficiale și statisticile europene. Profesorii intră efectiv în clase, asistă la ore, discută cu elevii și părinții și observă lucrurile mici care, de multe ori, spun mai mult decât orice raport despre educație.
„România s-a schimbat total în ultimii 30 de ani”
Piñana López José Antonio a mai fost în România în urmă cu aproape 30 de ani, tot printr-un program Erasmus, pe vremea când era student. Își amintește foarte clar Bucureștiul de atunci și chiar momentul în care a ajuns în țară. „Am venit exact în perioada în care era vizita lui Bill Clinton. Îmi amintesc atmosfera de atunci, orașul, iar diferența este uriașă. România s-a schimbat total în ultimii 30 de ani”, spune el. Astăzi, explică profesorul, România i se pare „foarte asemănătoare cu Spania”, iar școlile pe care le-a văzut i-au lăsat o impresie bună. Nu neapărat prin dotări, ci prin atmosferă. „Clădirile sunt poate mai vechi, dar sunt îngrijite. Se vede că există grijă pentru spațiul școlii”, spune profesorul din Murcia.
Ceea ce i-a surprins mai mult pe cei trei profesori spanioli a fost atmosfera din școală. Cuvântul „liniște” apare de mai multe ori în discuția cu ei. Au remarcat lipsa vacarmului din clase, faptul că elevii nu par permanent grăbiți sau agitați și că relația dintre profesori și copii pare mai puțin tensionată decât în școlile lor. „Aici, oamenii lucrează liniștiți. Se vede implicarea profesorilor și a elevilor în timpul orelor”, spune García Ayala José Antonio. Au fost surprinși inclusiv de atmosfera din pauze și de felul în care elevii români par să accepte mai ușor regulile școlii. „Românii ni s-au părut foarte amabili și foarte liniștiți. Am simțit imediat că suntem latini și că ne conectăm repede.”, constată Fernández Miravete Ángel David.
Provocările din educație sunt similare
După o săptămână în școala din Drumul Taberei, diferențele dintre România și Spania nu li se par atât de mari. Există aceleași provocări legate de tehnologie și disciplină, iar profesorii se confruntă cu probleme aproape identice. Totuși, anumite detalii le-au atras imediat atenția. Una dintre primele diferențe observate a fost modul în care sunt organizate școlile. În România, aceeași instituție poate include clase primare și gimnaziale sau chiar liceu. În Spania, separarea este mult mai clară. „Interesele adolescenților nu sunt aceleași cu ale copiilor mici. De aceea, în Spania există această separare foarte clară între ciclurile de învățământ”, explică Piñana López José Antonio care este și director de școală.
Uniformele școlare au reprezentat o altă surpriză. În România, acestea sunt prezente inclusiv în multe școli de stat. În Spania, însă, uniforma este asociată mai ales cu școlile private și este rar întâlnită în sistemul public. Explicația ține de istoria recentă a țării. După căderea dictaturii franchiste și tranziția spre democrație, uniforma a început să fie privită ca un simbol al autorității excesive și al controlului. „După tranziția de la dictatură la democrație, uniforma a fost percepută ca un simbol al acelei perioade. De aceea, multe școli publice au renunțat la ea”, explică Fernández Miravete Ángel David. Chiar și astăzi, ideea de a reintroduce uniforma în școlile publice provoacă dezbateri între părinți. Unele instituții o folosesc, dar doar după consultări și voturi organizate la nivelul comunității școlare.
Mai multă autoritate locală
Diferențele dintre cele două sisteme devin și mai vizibile atunci când discuția ajunge la organizarea administrativă a educației. În România, sistemul este coordonat complet de stat, prin Ministerul Educației. În Spania, fiecare comunitate autonomă are propriile competențe și poate decide o parte importantă din curriculum. „Există reguli generale pentru toată țara, dar aproximativ 40% din sistem depinde de fiecare regiune”, explică Piñana López José Antonio. Asta înseamnă că școala din Barcelona poate funcționa diferit față de cea din Murcia sau Andaluzia. Modelul de organizare poate fi simular cu cel al landurilor din Germania și profesorii spun că autonomia regională produce diferențe inclusiv în manuale, metode de predare sau organizarea programelor școlare.
- CITEȘTE ȘI: Aventurile familiei Tudorică. Cum am ajuns din Rahova la Barcelona. Cu oprire la Budimex
Telefonul mobil, o problemă globală
Totuși, indiferent de regiune, există o problemă care îi preocupă pe toți profesorii europeni: telefonul mobil. Subiectul apare aproape inevitabil în orice discuție despre adolescenți și școală. În multe regiuni din Spania există deja legi clare care interzic utilizarea telefoanelor în timpul orelor, iar profesorii au dreptul să le confişte dacă elevii refuză să respecte regulile. „Dacă un elev nu își pune telefonul în ghiozdan când îi spunem, îl confiscăm și îl păstrăm la directorat. Uneori, îl poate recupera abia după două zile”, povestește Fernández Miravete Ángel David. Totuși, spun ei, problema este mult mai complicată decât simpla interdicție. „Nu vrem să ne întoarcem la o școală de acum 50 sau 100 de ani. Tehnologia face parte din viața copiilor și trebuie să îi învățăm să o folosească responsabil.”
Profesorii recunosc că telefonul poate fi util inclusiv în clasă. Uneori, este folosit pentru aplicații educaționale, pentru calculator sau pentru diverse activități interactive. Problema apare atunci când telefonul devine o extensie permanentă a elevului și înlocuiește complet interacțiunea reală. „Este o luptă nu doar cu elevii, ci și cu familiile. Mulți părinți insistă ca adolescenții să aibă permanent telefonul la ei”, spune Fernández Miravete Ángel David. În unele școli spaniole, profesorii încearcă să transforme recreațiile în momente fără ecrane. Organizează jocuri de cooperare, ateliere și activități în care copiii sunt încurajați să vorbească între ei și să socializeze. „Încercăm să îi facem să interacționeze real, să se joace împreună și să nu stea fiecare izolat pe telefonul lui.”
Până la inteligența artificială, e nevoie de gândire critică
Discuția despre telefoane duce inevitabil și către inteligența artificială și felul în care aceasta schimbă educația. Școala europeană traversează acum o perioadă paradoxală. După ani întregi în care digitalizarea a fost văzută ca soluția ideală, multe sisteme educaționale încep să redescopere metodele clasice. „Acum câțiva ani, eram complet pro-tablete, pro-ecrane și pro-digitalizare. Acum, există o tendință de întoarcere către metode mai analogice”, spune Fernández Miravete Ángel David. Cu toate acestea, nimeni nu-și dorește ca tehnologia și AI să fie scoase complet din educație. Adevărata provocare este ca elevii să învețe să gândească înainte să folosească instrumentele digitale. „Mai întâi trebuie să înveți să gândești singur, să scrii cu mâna ta și să rezolvi probleme cu mintea ta. După aceea, poți folosi tehnologia corect.”
Din acest motiv, multe școli spaniole încearcă acum să readucă lectura în centrul procesului educațional. Profesorii observă că adolescenții citesc tot mai puțin și au dificultăți serioase de înțelegere a textului. „Dacă nu au limbaj comprehensiv, nu pot înțelege nimic: nici matematică, nici istorie, nici geografie.”, constată Fernández Miravete Ángel David. În unele școli, elevii citesc zilnic în clasă, de pe hârtie, iar profesorii îi pun să facă rezumate scrise de mână. Cărțile sunt cumpărate de școală și rămân în bibliotecă pentru generațiile următoare. „Cartea nu are nevoie de electricitate. O deschizi și o folosești”, completează Piñana López José Antonio.
Părinții din Spania discută cu profesorii doar prin intermediul școlii
Un alt lucru care i-a surprins pe profesorii spanioli în discuțiile despre școală și relația cu familiile a fost felul în care comunică profesorii și părinții. În Spania, explică ei, se comunică prin intermediul școlii, iar părinții nu primesc numărul de telefon al învățătorului sau al dirigintelui, așa cum se întâmplă frecvent în România. Există program special pentru discuțiile cu părinții, întâlniri programate și canale oficiale de comunicare, iar recomandarea administrației este ca discuțiile importante să aibă loc față în față. „Comunicarea se face prin școală, prin e-mailuri oficiale, apeluri sau întâlniri programate”, explică Piñana López José Antonio. Pe măsură ce copiii cresc, contactul dintre familie și profesori devine tot mai redus. „În gimnaziu și liceu, părinții nu mai vin atât de des la școală. Noi suntem cei care trebuie să îi contactăm, să le trimitem e-mailuri sau să îi sunăm.”
Mai multă atenție pentru elevii cu cerințe speciale
Profesorii vorbesc și despre problematica integrării copiilor cu dislexie, ADHD sau alte dificultăți de învățare. În Spania, există programe speciale, iar clasele în care sunt integrați astfel de elevi au colective mai mici și un număr mai mic de profesori, astfel încât relația cu adulții să fie mai apropiată și stabilă. Scopul este ca acești copii să nu se piardă într-un sistem rigid și foarte aglomerat. „Încercăm să le oferim mai multă atenție și o relație mai personală cu profesorii”, explică García Ayala José Antonio.
Profesorii și elevii implicați în schimburi de experiență de acest tip realizează că, indiferent unde locuiesc, o parte dintre provocările cu care se confruntă la școală sunt similare și că multe dintre problemele educației moderne nu mai aparțin unei singure școli sau unei singure țări, ci unei întregi generații.
