Bunicile noastre au trecut prin războaie, rații la unt și rețete scrise pe dosul calendarelor. Dar nimic nu le-a pregătit pentru WhatsApp. Când tastează, o fac cu degetul arătător, încruntate și cu un respect profund pentru butonul „trimite”. Iar când descoperă emoticoanele… lucrurile pot deveni imprevizibile. Povestea de mai jos e despre ce se întâmplă când bunicile și tehnologia se întâlnesc într-o conversație cu preotul… și cu emoji-ul nepotrivit. Mai ales când aleg, cu toată sinceritatea, un simbol care pare a fi ciocolată – dar care, pentru restul lumii, e acel faimos emoji maro, cu ochi mari și zâmbet suspect. Da, ăla!
Mamaie e o femeie profund credincioasă. Merge la biserică, face cozonaci cu mâna ei, nu spune „Doamne ferește” în glumă și aprinde lumânări și pentru dușmani. De Paște, e în elementul ei. Pregătește masa pentru nepoți, pentru biserică, dar oricât ar găti, nu se pune la masă până nu împarte din tot ce a gătit printre vecine. A, să nu uit, face cea mai bună colivă! Tot satul se programează la coliva făcută de mamaie, unii cu mult înainte de a se muta la cele veșnice.
Nu e glumă, e realitate: se știe că dacă ai colivă de la mamaie, se plânge frumos la parastas și se vorbește de bine și după 40 de zile. E un soi de legendă locală, o autoritate în universul deserturilor cu grâu fiert și zahăr pudră. Are și experiență… vreo 30 de ani de când o face și peste 100 de drepți plecați la Domnul care i-au trecut prin mână – la figurat, dar și la propriu. Unii zic că nici nu se mai roagă rudele la parastas, doar întreabă: „a făcut mamaie coliva, că altfel nu ne mai deplasăm”.
- CITEȘTE ȘI: Dragi bunici, vă mulțumim pentru momentele în care ne țineți locul în viața copiilor noștri!
Bunicile și tehnologia – un duo periculos în Postul Paștelui
Într-un an, plină de entuziasm și iubire față de aproapele, s-a gândit să facă pască cu ciocolată, „ca să le placă și copiilor, maică”. Și, pentru că progresul tehnologic a ajuns și în satul ei, l-a contactat pe părintele de la biserică pe WhatsApp ca să-i zică dacă da sau ba – schimbăm modelul sau rămânem pe tradițional?A luat telefonul primit în dar de la copii, unul smart, ca să se poată și vedea cu toții când o sună, și i-a scris părintelui cu litere cât palma (reglate de nepoți din setări) că ar vrea să aducă o pască specială pentru copiii care vin la slujba de Înviere.
Părintele, un om blând și răbdător, i-a răspuns politicos „Da, mamaie. Să fie cu bucurie!” Așa începe adesea haosul când bunicile și tehnologia colaborează cu intenții bune, dar taste nesigure. Fericită că a primit binecuvântarea și că părintele e deschis la nou, mamaie a vrut să-i arate recunoștință. Să-i trimită un mic semn de bucurie, ceva simbolic, modern, dar din suflet. Așa că, după ce a tastat cu grijă, pe litere, „Mulțumesc, părinte!”, s-a dus la tastatura cu emoticoane. A căutat ce i s-a părut ei că reprezintă pasca cu ciocolată. Și l-a găsit: un desen mic, maro, lucios, cu un zâmbet larg și ochi mari. „Exact ca glazura de deasupra, mamă…”, cum ne-a povestit mai târziu.
Prea târziu, însă. A apăsat. A trimis. A zâmbit. Și a așteptat. Și a așteptat. Și a așteptat. Apoi n-a mai așteptat, că avea de făcut o pască cu ciocolată. Un pic a regretat când a văzut că părintele n-a mai răspuns. „E om serios, mamă, nu scrie el mesaje cu desene din astea, de copii”, s-a gândit ea, rușinată. Căci așa a crezut draga de ea. Că a părut deplasată că i-a pus desene preotului între vorbele trimise.
Din WhatsApp direct la spovedanie
A doua zi dimineață, părintele n-a mai scris. A sunat. Dar nu pe mamaie, ci pe fata ei. Temător, neștiind cum să-și aleagă cuvintele:
— Sărut mâna… Aveți idee ce-a vrut să-mi transmită mama dumneavoastră? Că mi-a trimis… ceva. Un chip. Un… desen. O… formă.
Fiica lui mamaie, abia trezită și cu cafeaua pe jumătate băută, a intrat rapid pe telefonul mamei și a văzut. A izbucnit în râs. A chemat și copiii:
— Veniți să vedeți ce-a trimis mamaia părintelui!
Și copiii s-au tăvălit pe jos de râs, evident.
— Aoleu, mamaie, păi ăsta nu e desert! E rahățelul fericit!
— Cum adică rahățel?!, s-a oripilat mamaie. Nu vedeți ce lucios e? Parcă are glazură! E ciocolată!
Au încercat să-i arate că emoji-ul nu e în secțiunea cu mâncare, că nu vine nici însoțit de prăjituri, nici de cană de lapte. Că, de fapt, e în categoria „altceva” și că, în general, nu se trimite nici măcar la prieteni apropiați, darămite părintelui. Mamaie a pălit. A oftat și a zis încet: „Doamne, ce păcat…” Și după ce a încercat să convingă în jur că, totuși, „nu scrie ce e acel desen” și că „poate doar lumea a înțeles greșit”, a tăcut. Apoi, s-a dus la dulap, și-a pus baticul de biserică, s-a încălțat cu pantofii buni și a zis:
— Mă duc să vorbesc cu părintele. Mă duc să mă spovedesc…
— Mamaie, e doar un emoji! Au zis toți, ținându-se să nu râdă iar.
— Tocmai, mamă. E ispită nouă, din telefon. N-am știut. Dar tot greșeală e. Am trimis părintelui… ceva ce nu se trimite…
A plecat cu pași mici și cu privirea în pământ, dusă de propriul smartphone spre iertare. Căci mamaie, femeia cu cea mai bună colivă din județ, tocmai devenise și prima enoriașă care se spovedea pentru un emoji. Tehnologia e minunată, dar uneori… e păcătoasă. Mai ales când bunicile și tehnologia se prind în dansul lor digital, iar rezultatul ajunge, fără voie, direct la părintele. Dacă aveți și voi o mamaie la fel de scumpă ca a noastră, vă rugăm: arătați-i ce e emoji-ul ăla cu ochi mari și zâmbet, lucios ca o ciocolată!
