“Dacă-l traumatizez fiindcă-l duc la grădiniță?”/ “Dacă l-am traumatizat că am țipat tare ieri la el?”/ “Dacă e traumatizat că a căzut la joacă și s-a învinețit?”– Aud foarte des în cabinet aceste întrebări – și multe altele asemănătoare – de la mame implicate, cu bune-intenții, dar “bombardate” efectiv cu informații din surse neverificate despre ce este și ce nu este o traumă psihică.
Articol scris de Cătălina David, psihoterapeut de traumă
Un răspuns simplu la aceste întrebări nu există fiindcă, da, este posibil ca intrarea copilului la grădiniță sau țipătul mamei ori o lovitură să fie uneori traumatizante și alteori doar stresante sau neutre. Depinde mult de cum a trăit și perceput copilul situația, iar aceste aspecte sunt unice. Tot ce ține de traumatizare este, în fapt, unic, fiindcă resursele noastre interne și externe de a gestiona o situație sunt, în fapt, unice.
Ce poate traumatiza copilul?
Avem, din fericire, multe cercetări științifice care ne ajută să mai scădem din confuzia părinților. În primul rând, trebuie făcută diferența între ceea ce înseamnă evenimentul traumatizant și trauma, fiindcă nu-s unul și același lucru. În vreme ce evenimentul este ceva exterior psihicului, trauma este experiența internă pe care o trăiește persoana. Așa se face că, de multe ori, același eveniment exterior poate traumatiza un copil, iar pe altul să-l lase fără urme traumatice. Un exemplu ar fi copiii dintr-o clasă unde învățătoarea are o criză de furie și țipă sau îi jignește – situația i-ar putea răni profund pe unii dintre ei, în timp ce alții vor trece mult mai ușor peste. Revenind aici la întrebările de la începutul articolului, descoperim că devine important să vedem “urma” evenimentului asupra copilului nostru – în comportamentele lui, în ceea ce simte. Nu putem decide dacă cineva a fost traumatizat doar uitându-ne la situația prin care a trecut, este nevoie să vedem ce impact a avut acea situație asupra persoanei.
Cele mai comune 10 traume
În zeci de ani de cercetare în domeniu s-au descoperit acele situații adverse care au cel mai mare potențial să traumatizeze psihicul sensibil al copiilor. Vorbim atât despre situații unice, cum ar fi un accident rutier, un incendiu, cât și despre condiții care durează mai mult timp, cum ar fi situația copilului care trăiește în casă cu un părinte grav bolnav, alcoolic, agresiv fizic ori în sărăcie. Orice fel de abuz – emoțional, fizic, sexual, atac din partea unui om sau animal, situațiile de boală, invaliditate, catastrofele naturale, pierderea unui părinte prin deces, abandon, dispariție sau încarcerare, neglijarea, separarea pentru perioade mari de timp de părinți, violența domestică și chiar zgomotele puternice, dar și altele, sunt potențial traumatizante. Un test folosit des în cabintele clinicienilor și psihoterapeuților este testul ACE (Adverse Childhood Experiences/Exeriențe Adverse în Copilărie), care sumarizează cele mai comune 10 traume din copilărie.
Ce nu este traumatizant pentru cel mic?
Cei mici trec prin tot felul de situații neplăcute de-a lungul copilăriei și nu toate îi traumatizează. De exemplu, probabil nu va rămâne traumatizat dacă găsește resurse să gestioneze respectiva problemă apărută, în interiorul său sau în exterior, la familie sau prieteni, și poate avea o reacție – de luptă sau fugă. În schimb, dacă simte că e singur în fața adversității, că nu are pe cine să se bazeze și nu-l poate scoate nimeni din neputință, atunci riscul de traumatizare crește.
Când vorbim de traumă, vorbim despre 3 trăiri principale: frica intensă, neputința și vulnerabilitate fără protecție. Ca părinți, noi avem această “super-putere” de a ne sprijini copiii și să “anulăm”, cu forța noastră folosită corect, acel sentiment de vulnerabilitate fără protecție din cei mici.
Când pot fi traumatizante țipetele mamei
Vă propun acum să ne întoarcem la întrebările de la începutul articolului și să le privim prin această lentilă. Dacă imediat după ce țipă la copil, mama îl și lovește sau îl lasă singur în cameră – copilul se va simți lipsit de protecție și da, țipătul mamei ar putea produce traumă. În schimb, poate mama își cere scuze, îl asigură pe copil că rămâne acolo lângă el, că nu este nimic în neregulă cu el și că este OK dacă s-a speriat și vrea să plângă – poate plânge în brațele ei. În cazul acesta, sistemul nervos al copilului se va liniști curând, va simți repede siguranța și șansele de traumatizare scad semnificativ.
Din experiența de psihoterapeut am întocmit o listă cu cele mai comune situații pe care oamenii le cred traumatizante, dar care, de obicei, nu sunt așa. De exemplu, nu va fi traumatizat copilul care nu primește ce își dorește (jucărie, ecran, etc) atunci când își dorește, și pentru asta plânge și e furios – din contră, chiar, copiii cărora nu li se trasează limite riscă să fie traumatizați, fiindcă lipsta limitelor, a structurii și rutinelor este percepută de psihic drept neglijare, dezinteres.
Un coșmar, o zi obositoare, o durere fizică, o lovitură, vizita la doctor, recoltarea de analize de sânge, montarea unei perfuzii – niciuna dintre aceste situații nu este traumatizantă dacă cel mic o trăiește simțindu-se protejat de un părinte sau alt adult implicat în creșterea lui. După cum se poate vedea, diferența majoră între “traumă” și ne-“traumă” la copil o face părintele, dar pentru asta este nevoie ca el să fie informat, să știe cum să îmbrace mantia de “super-erou” și să-și ia rolul în serios.
