Cine a alăptat și a dormit iepurește ani de-a rândul știe ce mare nevoie are o mamă (adesea și un tată) de odihnă și de schimbarea peisajului. Dar și ce luptă crâncenă se duce în înima mamei între propria nevoie de detașare și vinovăția resimțită față de cei mici. Și chiar față de adulții care rămân să aibă grijă de copii în lipsa ei.
Prima oară când am avut curajul să plec singură de acasă mai mult de câteva ore, Nicolae avea aproape 2 ani, iar Toma aproape 1. Eram în pragul unui burn-out și am mers 2 zile să dorm și să mă reculeg la o mănăstire. Apoi au mai trecut 2 ani până când toată lumea era înțărcată și am reușit să plecăm doar noi 2 într-un city break de 3 zile. Cu acrobații logistice și mustrări de conștiință în bagaj. După încă un copil și o altă tură de alăptat, am îndrăznit să plecăm vreo 6 zile când copiii aveau deja 2, 5, respectiv 6 ani. Cred că eu mi-am mi-am proiectat cele mai negre scenarii despre bunici legați cu sfoara de un stâlp sau febre de 40 grade care nu cedează. Bunicii au fost destul de șifonați, dar copiii n-au avut absolut nicio problemă.
Mi-am redus la minimum activitatea profesională ca să am grijă de ei
Abia acum, după aproape 10 ani de părințeală, am realizat că nu doar noi adulții, dar și cei mici au de fapt nevoie de timp petrecut cu alți adulți de referință și cu alți copii în afara fraților. Deși au intrat toți 3 în colectivitate în jurul vârstei de 2 ani și au petrecut destul de mult timp cu bunicii, noi părinții am fost principalele figuri responsabile de educația și îngrijirea lor. După apariția copiilor, eu nu am mai avut un job full-time și mi-am redus la minimum activitatea profesională ca să mă pot ocupa de ei, să-i duc, să-i aduc de la grădinițe, școli, activități, să-i oblojesc când sunt bolnavi.
Băieții au mai fost plecați în câte un cantonament sportiv și în câte o tabără, dar abia vara asta am înțeles cu adevărat ce mare nevoie au și ei de o pauză față de frați și față de noi. I-am dus pe rând la bunici ca să li se facă și dor unul de celălalt. La recomandarea unui psiholog, începusem deja de ceva timp să petrecem pe rând timp separat cu fiecare dintre ei. Dar cum ziua are doar 24 de ore, iar fiecare specialist îți dă pentru fiecare copil sfaturi diferite care însumează niște ore bune, ieșirile separate au fost puține. În vacanța asta lucrurile s-au legat însă mai bine și mai pe tihnă. Ne-am ajutat reciproc să ne încărcăm bateriile și le-am permis și lor să le lipsească și frații și părinții. Tot Iulia știe să verbalizeze cel mai bine nevoia lor de timp departe de casă și de cei ai casei:
-Abia aștept să-nceapă grădinița și să scap de frații mei ca să mă pot juca cu fetele în liniște!
Copiii sunt sătui de noi până peste cap
Dacă pe vremuri exista generația copiilor cu cheia de gât sau acum există mulți copii care-și văd ambii părinți seara pe la 7 când ajung acasă de la corporație, ai noștri sunt sătui de noi până peste cap. Oricât de dureros ar suna, la un moment dat ajung să se plictisească de noi și să li se pară că prezența noastră e un dat. Cum băieții se îndreaptă vertiginos spre adolescență, n-am decât să mă obișnuiesc cu ideea și să învăț să le acord treptat și niște libertate și responsabilitate. Următorul pas pe care îl am pe listă este să ajungă să meargă singuri la școală pe o porțiune a traseului. Să îi urc într-un tramvai care ajunge direct la școală și să le ofer încrederea că se vor descurca să traverseze în siguranță pe la un semafor și pe la o trecere de pietoni. Oricât de teamă le-ar fi lor la început sau cât de mult s-ar zbate de indignare alți adulți din jur.
Ca să ajungă la un moment dat bărbați cu picioarele pe pământ, cred că trebuie să încep deja să mă și desprind uneori și să le dau credit când și unde se poate, să nu sufăr la gândul că le face bine și lor să nu mă vadă câteva zile la un moment dat. S-ar putea ca apoi relația să cunoască o îmbunătățire.
Oana Brumă este traducător și interpret autorizat de neerlandeză și mamă a trei copii: 2 băieți de 9, respectiv 8 ani, și o fetiță de 5 ani. Simte că în social media există multă impocrizie când vine vorba de maternitate, creșterea copiilor și provocările aferente și își dorește ca, prin articolele ei, să prezinte și o fațetă mai realistă a situației. O găsiți pe Oana și AICI.
