Degeaba te lauzi că nu mai ai televizor în casă și că nu te mai uiți la emisiuni politice ca să nu te manipuleze nimeni dacă ai înlocuit căscatul gurii la TV cu statul pe TikTok. A ajuns TikTok-ul să țină loc de dezbateri electorale, să învrăjbească oamenii, să trimită copii în spital cu mâini și picioare rupte. Cu mai bine de un an în urmă, când mi-am eu făcut cont, m-a cucerit aplicația arătându-mi un video cu un meșter care m-a învățat să reglez o balama. Apoi, o gospodină mi-a arătat cum să fac bouyourdi ca-n Grecia. De aici până la a adormi noaptea cu telefonul în mână a fost doar un pas. Dar nici prin gând nu mi-a trecut că aplicația asta ar putea să pună țara pe jar, să învrăjbească oamenii mai mult ca niciodată, să stabilească președintele țării și viitorul copilului și al nepoatei mele.
TV-ul a fost pentru câțiva ani un trigger pentru nervii mei. Acolo auzeam politicienii vânzând iluzii, acolo mi se administrau, la mai puțin de o oră, doze de reclame la medicamente (că le și învățasem pe de rost), acolo era festival de seriale turcești care l-ar face pe Ștefan cel Mare să moară încă o dată. De supărare. Când au început puștanii să spună că Facebook-ul e platforma bătrânilor, am zis: „Aaaaa, da?! Bineeee… Stai așa, că îmi fac cont!” Și mi-am făcut. Mă și mir cum am reușit asta singură, când eu, bunică, 56 de ani, nici să-mi fac o altă adresă email nu știu!
Mă uitam pe TikTok până îmi cădea telefonul din mână
În relația cu TikTok-ul am intrat timidă ca o fecioară. Mă mulțumeam să mă uit la ce îmi cădea sub ochi. Nu comentam, nu postam. Că habar n-aveam să fac asta. Și, oricum, îmi propusesem doar să mă uit. La început a fost frumos, ce să zic… Chiar era divertisment. Râdeam de nebună, în miez de noapte, cu lacrimi câteodată. Că numai noaptea intram în aplicație, după ce îmi terminam treburile și mă puneam în pat să dorm. Și aveam de ce să râd: videouri în care erau imitate diverse persoane, parodii, farse domestice… Apoi mai erau câteva categorii de filmulețe la care chiar mă uitam cu interes: cele cu proiecte DIY, cele de călătorii, lecțiile de dans (din care, de altfel, n-am învățat nimicuța, tot ca o cizmă mă mișc) și cele de limba greacă (nici din ele nu s-a prins mai nimic de mine).
Oh, da, și mă mai uitam la „hauluri”: video-uri cu utilizatori cu mulți urmăritori care își goleau traista de cumpăraturi în fața camerei și arătau, produs cu produs, ce au cumpărat dintr-un anumit lanț de hipermarketuri și cât au cheltuit. Până să fie obligați creatorii de conținut să-și marcheze reclamele plătite, mă și miram de ce atât de mulți oameni simt nevoia să își arate cutiile cu lapte, conservele, cartofii și dulciurile cumpărate!
După ce a „simțit” aplicația tipul de conținut la care zăboveam mai mult, mi-a servit din ce în ce mai mult material din aceleași categorii. Practic, o dată ce îți arăți interesul pentru ceva, roboții aplicației îți pun sub ochi doar acel ceva și variațiuni pe aceeași temă. Mă lua somnul și-mi cădea telefonul din mână ca duda pe caldarâm. Zdrang pe podea, și acolo rămânea, că nu-mi mai venea să-l ridic. M-a costat două protecții din sticlă pentru ecran, dar fie!
De la amabilități la acuzații de hărțuire
Relația mea cu TikTok-ul a evoluat greoi. Câteodată mă trecea o mare dorință să postez și eu un video. Două lucruri îmi erau potrivnice: nu știam cum se face și nu aveam nicio idee despre ce anume aș putea posta – să fie original, interesant sau amuzant. Butonam cu frică să nu apăs pe cine știe ce și să intru în live fără să am intenția asta, să mă vadă lumea cu părul vâlvoi sau în pijama. Ori – ferească sfântul! – în baie, la încoronare, unde mai toți ne luăm telefoanele ca să ne țină de urât. De unde să știu eu, o novice, că intratul în live nu e pentru toți nou-pripășiții, că trebuie să ai parcă vreo 1000 de urmăritori ca să câștigi așa un privilegiu…
Între timp, am prins gust să comentez la postari. Mai un „Respect!” pentru unul care făcea publică o faptă bună, mai un „Mulțumesc!” pentru altul de la care învățam câte ceva, mai un „La mulți ani!”. Prima dată când am zis „Uite, mă, că TikTok-ul ăsta e și el folositor la ceva!” a fost când am dat peste un tip, tâmplar de meserie, care arăta cum poți să reglezi o balama. Și cum de mai bine de jumătate de an o ușă a șifonierului meu stătea într-o rână exact din cauza asta, am fugit cu telefonul în mână să iau o șurubelniță și să dreg căzătura. De vreo 5-6 ori am rulat video cu explicațiile și demonstrația omului. Și-am izbutit! Așa că, normal, i-am și mulțumit într-un comentariu.
Raportează liniștit, că oricum nu ți-l admit
După perioada de stat cuminte în banca mea și cea în care am împărțit amabilități, am prins curaj și la răutăți și m-am dedat și eu la „heităreală”, ca să pun oamenii la punct și să fac dreptate, nu de alta. E cam imposibil să nu-ți vină să faci asta, pentru că e acolo o faună de numa’-numa’… Aplicația permite postări cu afirmații periculoase, gesturi și atitudini indecente, exprimări triviale. Și după ce că le găzduiește, dacă reacționezi și trântești un comentariu meritat cu vârf și îndesat, ce crezi? Îți elimină comentariul și-ți trimite și notificare că ai încălcat standardele comunității, că ai intimidat și hărțuit. Pe bune?! Mie?!
Desigur, ai opțiunea să raportezi un cont, o postare. Ceea ce am tot făcut, de fiecare dată când vedeam ceva foarte nasol și periculos. Mi-au fost analizate (cică) toate sesizările, dar niciodată nu mi s-a dat dreptate, TikTok nu găsea că e încălcare a regulamentului comunității nici limbajul suburban al celor pe care îi raportam, nici misoginismul, nici reclamele înșelătoare, nici instigarea la violență, nici comportamentele periculoase. Nimic din ce raportam. Nici nu mă mir că, în condițiile astea, au ajuns copii cu mâini rupte pe la spitale pentru că iau parte la provocări prostești. Numai în București, într-o singură zi, peste 20 de Supermani au ajuns la Spitalul Grigore Alexandrescu cu humerusul sau antebrațul fracturat…
- CITEȘTE ȘI: Vorbiți-le copiilor despre manipulare! Nu-i lăsați pradă algoritmilor, boților, propagandei!
Aici se vând de toate: de la conserve, la profeți și salvatori de neam
În afară de asta, dacă ai fost notificat cam des (mărturisesc, mă regăsesc) ești luat în vizor și primești fix același tratament și când postezi un comentariu care n-are nicio urmă de răutate în el, dimpotrivă. Zici că vrea să-ți pună nervii și toleranța la încercare, să vadă cât te mai încăpățânezi să reziști pe tarla. Astea sunt momentele în care relația mea cu TikTok e pe punctul să se destrame. Să o dezinstalez și să mă dezic de ea. Așa cum îmi vine să o fac atunci când îmi apar în „For you” (conținut pentru tine) damblagii ăia cu „ghe-ghe, ghe-he, trandafir, înghețată” (cunoscătorii știu ce zic). Sau când văd în ce hal se practică cerșetoria, ce sunt dispuși oamenii să facă pentru donații, de nu mai ai încredere să ajuți cazuri sociale reale. Există indivizi care merg în camerele de gardă ale spitalelor sub diverse pretexte, prefăcându-se, doar pentru a li se monta o perfuzie. Apoi se filmează și postează, susținând că sunt pacienți oncologici, și cer bani urmăritorilor pentru a-și putea continua tratamentul care le-ar salva viața.
Încă nu sunt hotărâtă să rup relația cu TikTok, aștept să văd încotro ne îndreptăm. Admit că dacă nu era el nu îmi reparam șifonierul, nu știam cum se prepară bouyourdi, habar n-aș fi avut ce bine cântă Slimane și Tania Turtureanu, nu mi-aș fi cumpărat niște blugi mișto și o fustă-pantalon și mai mișto din mătase naturală, și nici n-aș fi știut că la doar două stații de autobuz distanță e o măcelărie cu carne proaspătă, la prețuri decente. Dar nu pot ignora latura lui întunecoasă, faptul că este un sat fără câini, în care boți sau oameni, pe bani sau din convingere, cu sau fără discernământ, pot spune ce vor, îți pot vinde ce vor (de la conserve la profeți și salvatori de neam), pot cerși, amenința, manipula secundă după secundă, în ritm cu ticăitul ceasului: tik-tok, tik-tok…
