After-school, bonă, bunici sau copilul singur acasă? Ce soluții au părinții copiilor din clasele primare și cât costă fiecare

De la preluarea copilului de la școală și masa de prânz până la teme, supraveghere și transport, fiecare variantă vine cu avantaje, limite și cheltuieli diferite. Iată ce trebuie să știe părinții înainte de a decide cum organizează programul copilului.

Cristina Călin, redactor
scris pe
copii de școală primară la after school
Părinții au mai multe variante pentru supravegherea copiilor de școală primară, dar alegerea ține de mai mulți factori. FOTO: Shutterstock

    Începutul anului școlar nu vine doar cu emoții, liste interminabile de rechizite și multe drumuri prin oraș în căutarea ghiozdanului „perfect”, ci și cu numeroase jonglerii logistice și calcule financiare – mai ales pentru părinții copiilor din clasele primare. Cursurile încep, de regulă, la ora 8.00, dar în unele zile se pot termina chiar și la 10.30. În școlile care nu au suficient spațiu, există clase al căror program începe la 11.00 sau la 12.00. Părinții trebuie, așadar, să găsească o soluție pentru orele în care copilul nu este la școală, iar ei sunt încă la serviciu. Variante există, însă alegerea depinde în primul rând de bugetul familiei.

    Copiii din clasele primare au nevoie de supraveghere, mai ales în primii ani. La intrarea în clasa pregătitoare, cei mai mulți au șase ani și nu pot rămâne singuri acasă cinci-șase ore, până când părinții se întorc de la serviciu. De regulă, nici nu pot pleca neînsoțiți de la școală. Acolo unde regulamentul permite acest lucru, părintele sau reprezentantul legal trebuie să depună o cerere prin care își asumă răspunderea pentru plecarea copilului.

    Părinții pot apela la un after-school privat, la programul „Școala după școală”, la bunici, bone sau persoane de încredere din apropiere. Există și cluburi pentru copii, iar cei mai mari, dacă sunt suficient de independenți, pot petrece singuri acasă o parte din după-amiază. Fiecare opțiune are însă avantaje, limite și costuri diferite.

    After-school, varianta cea mai scumpă, dar cea mai simplă

    After-school-ul privat este opțiunea aleasă cu precădere de familiile în care ambii părinți lucrează. Copilul este preluat de la școală, de multe ori cu transport organizat sau de către personalul centrului, primește masa de prânz, își face temele și participă la activități până la ora la care părinții termină programul. Unele dintre aceste centre oferă și cursuri de limbi străine, activități sportive, arte, robotică sau șah.

    În acest caz, marele avantaj este predictibilitatea. Părintele știe unde este copilul, cine îl supraveghează și ce activități face în fiecare după-amiază. Faptul că un copil de clasa pregătitoare sau clasa întâi nu este nevoit să traverseze singur strada pe drum spre casă și că își poate face temele în compania altor copii contează foarte mult în toate aceste calcule.

    Principalul dezavantaj este prețul. În București, ofertele centrelor after-school pentru această toamnă ne arată că un astfel de program costă, de regulă, între 2.000 și 3.000 de lei pe lună, în funcție de activitățile și serviciile incluse. În orașele mai mici tarifele lunare pot fi un pic mai mici, însă diferențele nu sunt semnificative. În Giurgiu, de exemplu, un after school care oferă masa de prânz și o gustare și activități opționale costă în jur de 1.700 lei pe lună. În Pitești sunt și oferte de aproximativ 1.000 de lei lunar, însă nu includ hrana și transportul. Unele centre taxează separat masa, transportul și activitățile opționale, astfel încât părinții pot alege numai serviciile de care au nevoie.

    Before-school, soluția pentru copiii care încep cursurile la prânz

    Cum programul claselor mici variază de la o școală la alta, și oferta de pe piață s-a adaptat nevoilor părinților. Pentru copiii care încep cursurile la prânz unele centre oferă și programe de tip before-school, adică supraveghere în prima parte a zilei. Unii părinți aleg doar varianta „before” – înainte de școală. Părinții își duc copilul la centru dimineața și merg la serviciu. Sunt instituții care oferă și mic dejun copiilor, pe lângă alte activități, iar, la ora stabilită, cel mic este însoțit la școală. Dacă părinții au un program mai lung și nu vor să lase copilul singur acasă după școală, pot alege pachetul care include și after-school. În acest caz, după terminarea cursurilor, copilul este preluat și dus la centru, unde va rămâne până se întorc părinții de la serviciu.

    Problematică poate fi pentru părinți și ora de închidere a acestor centre. Multe dintre acestea funcționează până la 17.30 sau 18.00, ceea ce îi pune în dificultate pe adulții care care nu pot pleca mai devreme de la serviciu. În plus, trebuie luat în calcul și disconfortul celor mici. Atunci când sunt combinate serviciile before și after-school, copilul își petrece aproape întreaga zi departe de mediul familial. Unii copii se adaptează ușor acestui program, dar pentru alții zilele atât de lungi și încărcate pot deveni obositoare.

    Tarifele pentru serviciile before-school se pot situa în jurul valorii de 1.000 de lei, însă majoritatea dintre ele propun pachete care combină programul de dimineață cu after-school-ul și pot include mesele și transportul – iar prețurile sunt, desigur, mai mari.

    „Școala după școală”. Costă mai puțin, dar presupune multă birocrație

    Programul „Școala după școală” este organizat de unitățile de învățământ și este complementar activității școlare obligatorii. Conform Ministerului Educației, acesta poate include activități de sprijin pentru efectuarea temelor, activități remediale, educative, recreative și de timp liber. Grupele pot avea maximum 12 elevi, iar activitățile pot fi susținute de cadre didactice și alți specialiști. Însă nu toate școlile organizează programul „Școală după școală”, așa că părinții trebuie să verifice informațiile înainte de a organiza bugetul.

    Avantajul major al acestei soluții este faptul că elevul rămâne în mediul pe care îl cunoaște. În cele mai multe cazuri nu mai este nevoie de un drum suplimentar între școală și sediul unui centru privat, iar cheltuielile părinților pot fi mult mai mici. Unele școli practică reduceri semnificative, iar anumite activități sau cheltuieli pot fi acoperite din fonduri publice ori locale.

    Principalul dezavantaj este că modul de organizare și tarifele diferă de la o școală la alta. Nu toate unitățile de învățământ oferă aceleași servicii sau au suficiente locuri, iar activitățile și ora până la care copiii pot rămâne la școală variază. Părinții trebuie să afle direct de la unitatea de învățământ dacă opțiunea este disponibilă în anul școlar respectiv, ce orar are, dacă include masa și supravegherea și care sunt costurile. Uneori, „Școala după școală” începe abia după ce începe școala, în septembrie, după definitivarea listei de copii din clasă, stabilirea sălilor, contractarea serviciilor de catering și desemnarea cadrelor didactice care vor coordona activitățile. Iar părinții au nevoie să încheie acest capitol logistic, înainte de a începe copilul cursurile.

    Costurile pentru programul „Școala după școală” diferă considerabil de la o unitate de învățământ la alta, în funcție de modul de finanțare și de serviciile incluse. În unele cazuri taxele sunt modice, iar în altele se pot apropia de cele practicate de centrele private. Însă merită efortul de a verifica și această opțiune.

    Bunicii, o soluție flexibilă, dar nu întotdeauna posibilă

    Pentru familiile care au bunicii aproape și sunt disponibili să ajute calculele sunt puțin mai simple. Copilul rămâne cu persoane pe care le cunoaște, într-un mediu familiar, iar programul de activități poate fi adaptat mai ușor atunci când apar schimbări. În plus, părinții nu au de plătit lunar serviciile unui centru sau ale unei bone. Chiar dacă bunicii nu sunt remunerați pentru timpul petrecut cu nepoții lor, părinții îi pot ajuta pe seniorii familiei cu anumite facturi și cheltuieli.

    În această situație, avantajele sunt greu de egalat. În primul rând, se consolidează relația dintre copil și bunici. În plus, atât părinții cât și cei mici se pot bucura de un program flexibil. Bunicii pot prelua copilul de la școală și în zilele în care orarul se schimbă sau apare o situație neprevăzută.

    Există, însă, și dezavantaje. Bunicii nu sunt o resursă inepuizabilă. Pot apărea și diferențe de opinie legate de reguli, teme, alimentație sau timpul petrecut în fața ecranelor. La persoanele în vârstă pot apărea probleme de sănătate sau se poate instala oboseala. De asemenea, părinții trebuie să evite transformarea ajutorului oferit cu bucurie de către bunici într-o obligație permanentă. Uneori, ceea ce a fost „negociat” sub forma „îl ia mamaia de două ori pe săptămână” ajunge să însemne cinci zile din cinci.

    Chiar dacă nu presupune o plată lunară, această soluție cere timp și energie din partea bunicilor. De aceea, programul, responsabilitățile și limitele lor ar trebui discutate clar, nu considerate de la sine înțelese.

    Bona part-time, o soluție flexibilă, dar costisitoare

    O bonă care vine câteva ore pe zi poate fi o soluție potrivită pentru părinții care își doresc supraveghere individuală. Ea poate prelua copilul de la școală, îl însoțește acasă, îi pregătește masa și îl supraveghează în timp ce își face temele, până când părinții se întorc de la serviciu.

    Tarifele diferă în funcție de oraș, experiența bonei, numărul de copii și responsabilitățile stabilite. În București, ofertele consultate în 2026 indică tarife de aproximativ 35–55 de lei pe oră. Pentru o colaborare part-time, costul lunar poate ajunge la 2.000–3.500 de lei, în funcție de numărul de ore, iar unele anunțuri pornesc de la 30 de lei pe oră. În orașele mici tarifele sunt puțin mai mici.

    Avantajul este flexibilitatea. Programul poate fi stabilit în funcție de nevoile familiei, iar părinții plătesc doar orele de supraveghere de care au nevoie. Mai dificilă poate fi găsirea unei persoane de încredere, cu experiență și recomandări verificabile. Familia are nevoie și de o soluție de rezervă pentru perioadele în care bona se îmbolnăvește, intră în concediu sau renunță la colaborare.

    Important: Dacă bona urmează să preia copilul de la școală, părinții trebuie să anunțe unitatea de învățământ și să se asigure că numele ei figurează pe lista persoanelor autorizate.

    O vecină sau o persoană de încredere din bloc

    Este varianta despre care se vorbește mai puțin, dar care poate funcționa foarte bine. Ajutorul poate veni și din partea unei persoane cunoscute care locuiește în apropiere: o vecină pensionară, un alt părinte sau cineva din comunitate în care familia are încredere și poate prelua copilul pentru două-trei ore.

    Avantajul este proximitatea. Faptul că persoana locuiește în apropiere poate simplifica traseul după școală al copilului și programul părinților. Dacă ajutorul este oferit contra cost, suma poate fi mai mică decât tariful unei bone și se poate negocia la oră sau pentru un număr fix de zile.

    La capitolul „dezavantaje” intră lipsa unui cadru formal. Simplul fapt că familia cunoaște persoana respectivă din bloc sau din cartier nu este suficient. Părinții ar trebui să afle dacă are experiență cu copiii, să ceară recomandări și să discute clar programul, regulile și responsabilitățile. În plus, ar trebui să se asigure că adultul respectiv (vecina, cunoștința la care apelează) ar putea gestiona o accidentare, o criză emoțională sau o situație neprevăzută.

    Copilul rămâne singur acasă

    Să lași copilul singur acasă poate părea o soluție simplă și ieftină, însă decizia trebuie luată cu multă atenție. În România, legea nu stabilește o vârstă minimă de la care copilul poate rămâne singur acasă, însă părinții răspund pentru siguranța lui. În situațiile în care lipsa supravegherii ajunge să îi pună în pericol viața, sănătatea sau dezvoltarea, aceasta poate fi considerată neglijență gravă, potrivit articolului 508 din Codul civil.

    Întrebarea nu este doar „la ce vârstă poate rămâne singur copilul?”, ci și „este pregătit să rămână singur în aceste condiții și pentru acest interval de timp?”. Oricât de maturi sau responsabili sunt cei mici, aceștia se pot bloca sau acționa imprevizibil în situații neobișnuite. Contează dacă știe pe cine să sune atunci când are nevoie de ajutor, cum să reacționeze în caz de incendiu sau altă urgență și că nu trebuie să deschidă ușa unei persoane necunoscute. Medicamentele, produsele periculoase și obiectele cu care s-ar putea răni trebuie să fie ținute într-un loc la care nu are acces. La fel de important este ca elevul să poată respecta regulile stabilite împreună cu părinții.

    În plus, părinții trebuie să țină cont de distanța pe care copilul o are de parcurs de la școală până acasă și de pericolele care pot apărea pe acest traseu. E o mare diferență între a rămâne singur una-două ore, ocazional, și a petrece fără supraveghere întreaga după-amiază, în fiecare zi de școală.

    Avantajul evident este că această soluție nu pune deloc presiune pe buget. Însă este de luat în calcul riscul pe care familia este dispusă să și-l asume. Înainte de a recurge constant la această soluție, părinții ar trebui să o testeze treptat, pentru intervale scurte, și să observe cum se simte și cum reacționează copilul. În cazul în care există dubii, ar trebui explorate și alte variante.

    Uneori, soluția este o combinație

    În realitate, foarte puține familii găsesc soluția perfectă pentru toate zilele de școală. Copilul poate merge luni și miercuri la after-school, marți poate fi preluat de bunica, joi merge la înot însoțit de unul dintre părinți, iar vineri poate rămâne cu o bonă. În vacanțe, când trebuie acoperită întreaga zi, iar programul tuturor trebuie reorganizat.

    Costul este doar unul dintre criterii. Părinții trebuie să țină cont și de vârsta și temperamentul copilului, distanța față de casă, durata programului, calitatea supravegherii, timpul petrecut pe drum și cât de obositor este programul pentru un copil de școală primară.

    În plus, merită calculat costul real al ofertelor, nu doar „tariful afișat”. Un after-school de 2.300 de lei pe lună pare destul de scump, însă, dacă include masa, preluarea de la școală, temele și supravegherea până la 18.00, poate fi mai convenabil decât plata separată a unei bone, a transportului și a activităților extracurriculare.

    Până la urmă, după școală, copilul nu are nevoie doar de un adult „care să stea cu el”. Are nevoie de siguranță, rutină, timp de joacă, mișcare, relații cu alți copii și, pe măsură ce crește, de tot mai multă autonomie. Varianta potrivită este cea care răspunde acestor nevoi, fără să transforme după-amiaza într-o a doua zi de școală sau bugetul familiei într-un exercițiu de magie financiară.

    Te-ar mai putea interesa

    Te-ar mai putea interesa