Somnul e supraevaluat. Alimentația, la fel. Ce contează că adolescentul tău tremură de oboseală și trăiește din sucuri și covrigi? Important e că a ajuns la timp la școală, la ora 7:30, ca să bifeze prezența. Acolo unde se face performanță pe burta goală, iar pauzele sunt de 10 minute – suficient cât să respiri adânc și să mergi mai departe. Adolescența a devenit shift de dimineață. Bravo nouă!
E ora 6:00 dimineața. Alarma îmi retează somnul cu un zgomot strident. Îmi ia câteva secunde să-mi amintesc de ce sună atât de devreme: fiica mea, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național „Sfântul Sava” din Capitală, trebuie să se pregătească pentru o nouă zi de școală, care începe în fiecare zi la 7:30. Eu, mama ei, sunt deja epuizată înainte ca ziua să înceapă. O găsesc ghemuită sub plapumă, adormită buștean – a ațipit abia spre 1 noaptea, după ore întregi de încercat să adoarmă. Sufletul mă doare când o scutur ușor să se trezească; știu că îi fac rău, dar n-avem de ales. În fiecare dimineață retrăim același coșmar al trezitului forțat în zori, iar efectele se văd: oboseală cronică, iritabilitate, probleme de sănătate și un sentiment de neputință care ne apasă pe amândouă.
Somn? Mic-dejun? Pauze? Nu, mulțumim, suntem la liceu
Ne mișcăm ca niște zombi printre aburii dimineții. Fiica mea se spală pe față aproape cu ochii închiși. În primul an de liceu, îi pregăteam micul dejun – un bol cu cereale ori un sandviș – dar îl împingea deoparte. „Nu pot mânca, mami, nici nu m-am trezit…” De trei ani, nu mai mănâncă nimic la prima oră a zilei; pur și simplu nu poate înghiți mâncare atât de devreme, când organismul ei încă urlă după somn. De trei ani, fiecare dimineață arată așa:
- 6:00 – Sună alarma. După doar vreo 5-6 ore de somn, abia reușește să se dea jos din pat, amețită și somnoroasă. Eu mă simt la fel de obosită – mă trezesc cu jumătate de oră înainte ca să-i pregătesc pachețelul pentru școală. Pe care de cele mai multe ori îl aduce acasă neatins – „N-am avut când să-l mănânc”. La liceul ei, și la prea multe altele, nu există pauză de masă. Toate pauzele au doar 10 minute.
- 6:30 – Ar trebui să ia micul dejun înainte de plecare. În schimb, stă cu capul sprijinit în palmă la masă, privind în gol. Nu îi e foame deloc la ora asta, „nu pot, mami” devine refrenul fiecărei dimineți. Ultima masă a fost cina.
- 7:00 – Iese pe ușă în grabă. Pe drum, nu are ce să-și cumpere de mâncare. La ora asta, multe covrigării și magazine abia se deschid – oferta e limitată. În drumul spre metrou, vede alți adolescenți fumând pe stomacul gol și sorbind din cafele sau sucuri energizante ca să se țină treji. Nimeni nu zâmbește la 7 dimineața.
- 7:30 – Ajunge la liceu, însă de cele mai multe ori întârzie. Nu doar ea, ci și profesorii. La 7:30 începe prima oră. Unii colegi încă nu au sosit – întârzierile la prima oră au devenit ceva obișnuit la primele ore, semn că și alții se luptă cu programul prea matinal. Cei prezenți se prăbușesc pe bănci, unii încercând să-și țină pleoapele deschise. Socializare? Ce vorbești?! Abia se salută, sunt rupți de somn.
După un asemenea început brutal, restul zilei curge anevoios. Orele de curs sunt fragmentate de pauze ridicol de scurte, de doar 10 minute. În aceste pauze, nu au timp nici măcar să meargă la toaletă sau să se spele pe mâini, darămite să mănânce ceva. Fiica mea își mănâncă covrigul uscat „de dimineață” abia pe la ora 10, pe colțul băncii, în timp ce-și schimbă cărțile pentru următoarea oră. După școală, vine acasă istovită. Unii colegi dorm două ore după școală (uneori chiar până la cină) – un pui de somn pe cât de necesar, pe atât de periculos, fiindcă le dă peste cap ritmul și mai mult. Ea nu doarme peste zi, pentru că ar însemna să nu mai poată adormi seara și se teme de asta. Se apucă de teme, proiecte… până târziu în noapte.
Cercul vicios continuă a doua zi, și a treia, de luni până vineri, de trei ani încoace. În weekend, recuperăm cum putem: ea doarme mult (prea mult, ar zice unii), iar eu încerc să-mi refac forțele. Dar deficitul de somn e ca o datorie ce crește continuu – niciodată nu reușim să „plătim” în întregime orele de odihnă pierdute peste săptămână.
De trei ani aud că nu se poate face nimic
Sunt trei ani de când tot ridic problema orei de începere a cursurilor în ședințele cu părinții. De fiecare dată merg pregătită cu argumente, hotărâtă să conving conducerea școlii să regândească programul. Și, de fiecare dată, mă lovesc de un zid al comodității și al mentalității „așa e tradiția”. Unii părinți îmi dau dreptate în particular – recunosc și ei că ai lor copii sunt mereu obosiți. Dar în public, puțini îndrăznesc să susțină schimbarea. Cei mai vocali sunt părinții care îmi răspund invariabil că programul actual le convine, pentru că își pot lăsa copiii la școală înainte de a merge la serviciu.
Cumva, îi înțeleg: trăim într-un oraș aglomerat, cu servicii de la 8 sau 9 dimineața, iar părinții fac eforturi să îmbine programul de muncă cu cel școlar. Dacă școala ar începe mai târziu, unii n-ar avea cu cine să-și lase copiii sau s-ar produce un domino în toată logistica familiei. Nu toți au liceul în cartier, unii vin de departe, iar transportul în comun e hazard! Școlile sunt piese dintr-un mecanism social mai mare, știu asta. Totuși, nu pot să nu întreb: la ce cost menținem acest status quo convenabil? Cui folosește că orarul e „practic” pentru adulți, dacă copiii plătesc prețul prin sănătatea lor? În ședințele cu părinții am citat studii, am povestit cum fiica mea a ajuns să aibă cearcăne permanente și cum a slăbit pentru că sare peste mese.
Diriginta m-a privit cu compasiune, dar neputincioasă – „programul e stabilit de inspectorat, noi nu avem ce face”. Alți părinți au ridicat din umeri: „și noi ne trezim devreme, asta e, să se obișnuiască și copiii”. M-am simțit descurajată și singură. De ce trebuie copiii noștri „să se obișnuiască” cu oboseala cronică? De ce nu ne punem serios problema ajustării sistemului?
În sinea mea, sunt furioasă. Ca mamă, îmi văd copilul chinuit zi de zi și mă doare. O supun unui regim care simt că îi face rău, iar asta contravine instinctului de părinte de a-și proteja copilul. Faptul că „toată lumea face la fel” nu mă consolează deloc. Dimpotrivă, mă întreb câți adolescenți din București – ba chiar din toată țara – or fi în aceeași situație și de ce nimeni nu pare să ia atitudine la nivel mai larg. Nu cer luna de pe cer, ci doar o oră în plus de somn pentru copiii noștri.
Adolescenții nu sunt făcuți pentru trezit cu noaptea-n cap
Știința îmi dă dreptate: adolescenții pur și simplu nu sunt „programați” să se culce devreme și să se trezească odată cu găinile. O spune clar Lisa Lewis, autoarea unei cărți despre „adolescentul privat de somn”, citată de parents.com: în adolescență, ceasul intern al copiilor suferă o schimbare naturală de ritm circadian – adică orele lor de somn și veghe se decalează spre mai târziu. Cu alte cuvinte, copilul tău de 16 ani nu stă treaz până târziu noaptea doar din încăpățânare sau „teribilism”, ci pentru că biologia îl împiedică să adoarmă mai devreme.
Profesorul Horacio de la Iglesia, cercetător în neurobiologie la Universitatea Washington, explică și el că în adolescență creierul conlucrează la amânarea somnului: pe de o parte, „presiunea somnului” (acea nevoie de somn care crește cu fiecare oră petrecută treaz) apare mai târziu la tineri, iar pe de altă parte ceasul lor biologic merge decalat, semnalele de adormire venind mult după miezul nopții. Dacă un adult începe să simtă nevoia de somn pe la ora 22:00, un adolescent de aceeași constituție poate să nu simtă același impuls decât pe la miezul nopții sau chiar mai târziu. La asta se adaugă factorii moderni, pentru că atunci când nu dorm, adolescenții stau pe telefon. Lumina albastră a ecranelor întârzie și mai mult secreția de melatonină (hormonul somnului) în creier, iar tentațiile online (rețele sociale, jocuri) îi fac pe tineri să amâne momentul somnului.
Pe scurt, copiii noștri adorm mai greu și mai târziu decât ne-am dori, iar acest lucru are cauze biologice și sociale bine documentate – nu ține de lene sau indisciplină. Știm că adolescenții au nevoie de 8 până la 10 ore de somn pe noapte pentru a fi sănătoși și funcționali. Academia Americană de Pediatrie recomandă ca liceele să nu înceapă cursurile înainte de ora 8:30 dimineața tocmai din acest motiv – altfel, tinerii pur și simplu nu reușesc să atingă cele 8-10 ore necesare.
Gândiți-vă: dacă școala începe la 7:30, ar însemna că un elev ar trebui să adoarmă seara cel târziu pe la 21:30 – 22:00 ca să se odihnească suficient. Dar majoritatea adolescenților nu pot adormi la acea oră, oricât s-ar strădui. Mulți își termină temele la 9-10 seara; cum să adoarmă instant, fără un pic de timp liber sau relaxare? Realitatea este că marea majoritate a elevilor dorm mult mai puțin decât au nevoie.
Știm că ora asta îi distruge, simt și ei, dar nu facem nimic
În România, un studiu din 2024 al Asociației CREDU arată că 67% dintre copiii și adolescenții chestionați se simt obosiți în timpul zilei. Cu alte cuvinte, 2 din 3 adolescenți trăiesc zilnic într-o stare de deficit de somn. Ai zice că conștientizarea acestei „epidemii de lipsă de somn” la adolescenți începe să crească. Inclusiv în România a apărut recent o inițiativă dedicată somnului la copii – Asociația pentru Tulburările de Somn la Copii și Adolescenți (ATSCA) – semn că problema este reală și la noi. Organizații și experți ca aceștia subliniază că somnul nu este un moft, ci un pilon fundamental al sănătății adolescenților.
Din păcate, sistemul nostru educațional pare să ignore ritmurile biologice ale elevilor. Majoritatea școlilor din România încep cursurile la ora 8:00, ceea ce, potrivit medicilor, ar impune ca elevii să adoarmă înainte de ora 23:00. Știm însă că numai 1 din 5 reușește asta. Iar unele licee (precum al fiicei mele) împing ora de începere și mai devreme, la 7:30 sau chiar 7:15 în unele cazuri – agravând și mai mult problema. Practic, ne trimitem copiii la școală într-o stare de semi-somnolență generalizată. Știu că o să săriți să-mi spuneți că „pe vremea noastră nu era tot așa și uite că ne-am făcut mari”. Nu vă contrazic cu asta, pot doar să adaug o altă întrebare: „și cu sănătatea cum o ducem?”
Avem adolescenți cu rezultate slabe la școală, depresivi și cu tendințe de suicid
Observ cu ochii mei, în fiecare zi, consecințele oboselii cronice la fiica mea. Le recunosc și din ceea ce descriu alți părinți sau profesorii: copii apatici, care ațipesc cu capul pe bancă, iritabili fără motiv aparent, pierzându-și cumpătul din fleacuri. Efectele somnului insuficient asupra adolescenților se resimt pe multiple planuri – fizic, mintal, academic. Iată doar câteva concluzii pe care le-au evidențiat cercetările:
- Probleme cognitive. Adolescenții somnoroși au dificultăți de concentrare și memorie slabă. Nu e de mirare că performanța școlară scade – cum să învețe eficient un elev care abia stă treaz? Fiica mea îmi mărturisește des că la prima oră nu reține mai nimic fiindcă mintea îi e încețoșată.
- Tulburări emoționale și mintale. Privarea cronică de somn perturbă fiecare proces fiziologic din organism și a fost asociată constant cu boli grave, inclusiv depresie și anxietate. Adolescenții care dorm prea puțin prezintă șanse mult mai mari de a dezvolta simptome de anxietate sau depresie, scrie Hotnews.ro, citând un studiu efectuat la universitatea din Rochester (SUA). În plus, devin mai nervoși, triști sau chiar agresivi fără să-și dea seama de ce. Un studiu care mi-a făcut pielea de găină arăta că doar o oră de somn în minus pe săptămână crește semnificativ riscul ca un adolescent să se simtă fără speranță, să aibă gânduri serioase de suicid sau comportamente de consum de substanțe. E teribil să te gândești că niște ore de somn pierdute pot împinge un copil către asemenea extreme.
- Impact fizic și medical. Oboseala cronică afectează și corpul, nu doar mintea. Studiile medicale arată că somnul insuficient scade imunitatea (copilul obosit se îmbolnăvește mai ușor), dereglează metabolismul și crește riscul de obezitate și diabet. De asemenea, la adolescenți privarea de somn a fost corelată cu tulburări de alimentație (poate paradoxal, unii mănâncă mai mult junk-food când sunt obosiți, încercând să-și țină energia sus) și cu comportamente de dependență (consum de nicotină, cofeină sau chiar substanțe mai grave).
Cum resimt copiii oboseala – simptome pe care ar trebui să nu le ignorăm
Îmi amintesc cum, într-o dimineață, fiica mea a izbucnit brusc în plâns în timp ce își făcea curaj să se ridice în capul oaselor. „Nu mai pot, mami! Sunt atât de obosită! Mă doare atât de tare capul încât fac eforturi să nu amețesc. Simt ca leșin dacă mă ridic acum din pat”, a spus printre lacrimi. Am realizat cât de aproape o împinge de un burnout emoțional lipsa somnului suficient. Adolescența oricum e o perioadă frământată, cu transformări hormonale, presiuni sociale și academice. Dacă îi mai adăugăm și privarea de somn, e ca și cum le-am cere imposibilul. Dar mai e și privarea de mâncare, căci în zece minute cât durează o pauză la liceu nu au timp decât pentru un covrig. Dacă au avut de unde să-l cumpere…
Alte țări au încercat și au reușit: școala poate începe mai târziu
Când aduc argumentul schimbării orei de începere, aud des contra-argumentul: „Așa e peste tot, la toți li-e greu dimineața. Ce, în alte țări nu se trezesc copiii devreme?” Ei bine, nu chiar. Sunt tot mai multe exemple în lume de comunități care au recunoscut că ora standard de 7-8 dimineața nu mai corespunde nevoilor actuale și au acționat în consecință.
Este exemplul școlilor din Seattle, SUA. Acolo, ora de început a liceului a fost mutată de la 7:50 la 8:45, în urma recomandărilor experților în somn. Rezultatele au fost imediat vizibile: în medie, liceenii au câștigat 34 de minute de somn în plus pe noapte, un beneficiu uriaș, prezența la primele ore s-a îmbunătățit, întârzierile au scăzut, iar notele medii ale elevilor au crescut cu 4,5%. Gândiți-vă – o modificare de doar o oră a redus absenteismul și a ridicat performanța școlară notabil.
Și nu e singurul exemplu. Statul California a devenit primul din SUA care a legiferat, pentru toate școlile din stat, ore de început mai târzii: din 2022, nicio școală secundară din California nu mai are voie să înceapă înainte de 8:30 dimineața. În 2023, și Florida a adoptat o lege similară, ce urmează să intre în vigoare în 2026. Nici Europa nu ignoră problema. În Marea Britanie, de pildă, unele școli au derulat programe pilot în care au mutat începutul cursurilor la ora 10:00 pentru elevii mai mari. Rezultatele? Elevii au raportat că se simt mai odihniți, iar cercetătorii au constatat îmbunătățiri în starea lor de sănătate și chiar în rezultatele școlare. Nu peste tot astfel de inițiative devin realitate imediat, dar trendul există. Chiar și în țări ca Italia au fost dezbateri recente despre amânarea începerii anului școlar și implicit a programului zilnic, din grijă pentru bunăstarea elevilor.
Când punem copiii pe primul loc?
Ca mamă, îmi doresc un singur lucru simplu: un copil sănătos și fericit. Or, când îmi văd fiica veșnic obosită, chinuită să se trezească înainte de răsărit și trăind pe pilot automat până la prânz, simt că noi, adulții, am eșuat undeva. Ne-am construit societatea într-un fel care nu respectă ritmurile naturale ale copiilor noștri, ba chiar le încalcă sistematic. Și tot noi suntem surprinși când vedem atâția adolescenți anxioși, deprimați sau bolnăvicioși.
După toată documentarea mea, nu mai am dubii: problema orei de începere a școlii nu ține doar de confort, ci este una de sănătate publică. O oră de somn în minus poate face diferența între un copil atent și voios și unul irascibil și copleșit de somn. Iar această lipsă, cumulată zi după zi, are efecte în cascadă asupra dezvoltării lor.
Fiica mea mai are un an de liceu. Poate pentru ea schimbarea va veni prea târziu. Dar nu pot să nu mă gândesc la generațiile care vin din urmă: copiii care acum sunt în gimnaziu sau abia intră la liceu. Ei ar merita din plin un sistem mai empatic cu ritmul lor de viață.
Eu, însă, o să continui să-mi trezesc copilul la 6:00, să-i întind un sandviș pe care nu-l mănâncă și să o privesc cum pleacă spre școală cu ochii cârpiți de somn și capul greu ca o cărămidă. Dar hei, măcar ajunge devreme! Ce mai contează că nu reține nimic la prima oră, că se simte ca o fantomă toată ziua și că, uneori, îmi spune că simte că o ia razna de oboseală? E disciplinată, nu? Dar ce știu eu, o mamă obosită? Poate că dreptul la sănătate al copiilor e negociabil. Poate că orele de somn se pot tăia cu pixul, ca bugetul. Poate că un copil e „bun” doar dacă rezistă, tace și nu cere nimic – nici mâncare, nici odihnă, nici respect. Numai să nu ne mirăm, mai târziu, că unii nu mai rezistă deloc. Și dacă tot am ajuns aici, poate facem și ora 6:30 opțională. Un soi de „dezmorțire educativă” înainte de lecții. Poate cu puțin noroc, o să-i învățăm și cum să funcționeze fără somn, fără mâncare, fără pauze… Dreptul lor la sănătate e opțional?
E timpul să recunoaștem: ora 7:30 aparține fabricilor și uzinelor, nu liceului! Ne-am încurcat în orare și reguli și am uitat că sănătatea nu e un bonus. E un drept. Și ei îl au. Chiar dacă uităm să le spunem. Haideți să le redăm adolescenților orele de somn de care au atâta nevoie. Vom câștiga cu toții: copii mai sănătoși și mai fericiți, părinți mai puțin stresați și o lume cu adevărat grijulie față de tinerii ei. Pentru că, în fond, nicio conveniență de orar nu e mai importantă decât sănătatea și viitorul copiilor noștri.
