Ana are 16 ani și este elevă în Elveția, unde părinții ei au emigrat în urmă cu mai bine de 10 ani, cu scopul de a-i oferi fetei o viață mai bună. De câteva ori pe an, adolescenta vine în România pentru a-și vizita rudele și pentru a nu pierde conexiunea cu limba maternă. De cum am cunoscut-o, m-a frapat seninătatea ei, modul responsabil în care aborda tot ceea ce se întâmpla în jur și încrederea în viitorul ei. Am fost curioasă să aflu de la Ana și de la mama ei care sunt valorile insuflate copiilor în Elveția și ce se întâmplă în sistemul de educație elvețian.
Ana locuiește împreună cu părinții ei în satul elvețian Zizers, aflat în apropierea graniței cu Austria, Italia și Liechtenstein, din 2010. Roxana Dicu, mama ei, spune că a ales această țară cu gândul la viitorul fetei. ”Sistemul de învățământ o formează. Regulile sunt respectate cu strictețe și sper ca tot ceea ce înseamnă corectitudine să îi intre în sânge. Când termini aici școala ai multe posibilități. Nu trebuie neapărat să faci imediat facultate. Cine vrea sa studieze, poate sa studieze și mai târziu”.
Reguli stricte încă de la grădiniță
Sistemul de educație din Elveția este cu totul diferit față de cel din România. La 5 ani, copiii merg pentru doi ani la grădiniță, care face parte din sistemul școlar și funcționează după aceleași reguli. Cei mici nu au voie să lipsească, iar părinții nu au posibilitatea să îi ”învoiască” pentru a pleca în vacanțe în timpul anului școlar. La 7 ani, copilul intră în clasa I la școală. Unitățile de învățământ le sunt repartizate, iar ”dacă vrei o altă școală, de exemplu ți se pare ca e mai bună școala în satul de alături, atunci te muți cu locuința acolo. Nu există să stai într-un sat și să faci școala în altul.”, spune Roxana. Totuși, nimeni nu pare deranjat de această strictețe. Ana a vorbit cu mai mulți copii din orașe mai mari, în timpul activităților extrașcolare, și a constatat că nu există nicio diferență de abordare sau de calitate a actului educațional între școala din micuțul lor sat sau una din marile orașe.
- CITEȘTE ȘI: Sistemul de educație din Japonia: examene puține, elevii fac singuri curățenie iar uniforma este obligatorie
La finalul clasei a VI-a, copiii sunt repartizați fie la ”secundară”, fie la ”gimnaziu”. ”În clasele a V-a și a VI-a ei sunt evaluați, li se pun note la materiile studiate, dar și la comportament. Unii se hotărăsc după a-VI-a să meargă la gimnaziu în altă parte, mai ales cei deciși să urmeze o universitate. Însă cei mai multi copii nu știu ce sa facă în viață, în clasa a VI-a. Habar nu au, și sistemul le cere să aleagă. Aici găsesc că sistemul este un pic dur cu ei.”, spune Roxana.
Consiliere în carieră de la 12 ani
Ana a ales să meargă la gimnaziu și să învețe pentru a deveni asistentă medicală. Încă de la finalul clasei a IX-a, a făcut practică plătită la unul dintre spitalele din Chur, orașul aflat la 15 minute de satul unde locuiește. În urma evaluărilor din clasa a VI-a—la matematică, germană, italiană și engleză, putea merge și la secundară, însă ea a considerat că i se potrivește mai bine această meserie. Școala i-a pus la dispoziție și un consilier de carieră și, în urma unor teste, s-a constatat că alegerea este una în concordanță cu abilitățile și cu modul ei de a fi.
Consilierul de carieră este la fiecare pas alături de copii. Îi ajută să scrie CV-uri, îi însoțește în locurile pe care le vizează pentru practică sau pentru a se angaja, îi pune în contact cu mentorii care le sunt alături la începutul carierei. Înainte de a se hotărî, copiii au o săptămână în care intră în contact cu mai multe meserii pentru a vedea mai bine despre ce este vorba și a alege conștient. Mai mult, școala are parteneriate cu instituții sau companii, astfel încât la finalul școlii fiecare copil să își găsească un loc de muncă. Colegii Anei mai înclinați spre matematică au mers spre cursuri de arhitectură la gimnaziu, alții spre studii bancare. Școala îi găsește fiecăruia un loc.
Un loc de muncă sigur de la 16 ani
Cu toate acestea, unui copil de 16 ani nu îi este tocmai ușor acest program. Când a primit scrisoarea de acceptare de la Spitalul din Chur Ana, a fost foarte bucuroasă, dar, în aceeași măsură, a realizat că de-acum are aceleași responsabilități ca un adult. ”Este chiar este greu că trebuie deja de la 16 ani să lucrezi, dar este un drum care poți să mergi. Totuși, nu simți o presiune de genul, ”termin școala și eu ce Dumnezeu fac?”, ne-a mărturisit tânăra.
După primul an de practică, elevii dau un examen, iar dacă îl pică sunt nevoiți să repete anul. Totuși, acest lucru se întâmplă foarte rar, pentru că sistemul de învățământ este gândit astfel încât copiii să primească sprijin permanent pe tot parcursul studiilor. Un element cheie este relația dintre părinte și școală. Profesorii comunică permanent cu familia, iar aceasta nu pune la îndoială deciziile luate de cadrele didactice.
Aproape totul este gratuit pentru elevi
Încrederea în sistemul de învățământ este clădită în Elveția cărămidă cu cărămidă. Primul lucru pe care îl află părinții este că gratuit chiar înseamnă gratuit. Copiii primesc pe tot parcursul studiilor manuale de la școală și tabletă care ține loc și de caiete, pentru că totul este electronic. Apoi, faptul că educația este centrată pe abilități de viață le dă tuturor o certitudine că viitorul este într-o oarecare măsură asigurat. ”Facem și foarte multe excursii în timpul școlii, cam o dată pe lună. Mergem să ne plimbăm în pădure, înotăm într-un lac din apropiere, iar tabăra de schi este obligatorie. Acuma mergem două săptămâni în Anglia să aprofundăm limba engleză. Vom sta la o familie gazdă. Am fost și la Poschiavo, jos în Elveția, unde se vorbește italiană, și am stat o săptămână pentru a exersa limba.”, explică Ana.
Excursiile sunt gratuite sau, în unele cazuri, familiile trebuie să contribuie cu mici sume de bani. De exemplu, pentru excursia din Anglia, în care copiii sunt plecați în această perioadă, cea mai mare parte a costurilor a fost suportată de primărie, părinții au pus o mică sumă, iar Ana a trebuit să lucreze două zile la o firmă de curățenie din sat.
Activitățile extrașcolare reduc actele de violență
Principalul beneficiu al acestor activități, crede fata, este că profesorii devin mai apropiați de copii și scad cazurile de violență între elevi. Există și în Elveția bullying, dar școala face tot posibilul să gestioneze eficient. În primul rând, copiii au încredere să le spună cadrelor didactice atunci când se întâmplă ceva nepotrivit. Cel sau cea care provoacă violențe—fizice sau verbale, primește trei șanse de la școală, iar dacă nu-și schimbă comportamentul este mutat temporar la altă unitate de învățământ.
Disciplina este un subiect foarte serios, mai ales că angajatorii pun mare accent pe calificativele pe care elevii le primesc la purtare. Există trei astfel de note: una pentru relația cu colegii, una pentru relația cu profesorii și una pentru comportament general. Se ia în considerare atât comportamentul în școală, cât și cel în online, iar la final, un elev cu note mai mici la învățătură, dar cu „foarte bine” la toate calificativele care țin de purtare, poate fi preferat unuia care are 6 (sistemul de notare e de la 1 la 6 în Elveția), dar are un comportament îndoielnic.
Copiii iau în serios regulile, iar profesorii sunt consecvenți în aplicarea lor. De exemplu, nici în Elveția nu au voie cu telefoane la orele de curs. ”Mi s-a întâmplat o dată în clasa a VI-a să mă sune mama și m-am dus la baie să răspund. Era acolo și o profesoară, m-a văzut și mi-a confiscat telefonul pentru două săptămâni. S-a uitat și prin galerie să n-am poze din școală, așa că pedeapsa a fost mai mică”, ne-a povestit Ana.
Fără meditații
Rareori se întâmplă ca părinții elevilor elvețieni să apeleze la meditații. Chiar și atunci când copiii sunt bolnavi, primesc profesor de sprijin pentru a ajunge la zi cu lecțiile. Ziua de miercuri, care este liberă, este special gândită astfel încât timpul să fie folosit fie pentru recuperarea materiei acolo unde este cazul, fie pentru ca elevii să învețe pentru examene. Implicarea școlii este dublată de studiu individual, acasă. Ana spune că temele durează în general o oră și jumătate, dar în perioada de final de an școlar poate învăța chiar și cinci ore. Programul de școală este împărțit în două: de la 7.30 la 12.00, apoi elevii au pauză până la 13, după care revin la școală până la 16 sau 17.00.
Roxana este un părinte liniștit pentru că știe că Ana este în siguranță la orice pas, iar viitorul ei în mare parte asigurat. ”Important este să vrei să faci ceva în viață. Să fii corect, să înveți și te ridici în timp. Ei îți oferă multe posibilități. Ana nu este stresată și asta mă bucură, pot să spun că mai mult noi am stresat-o să învețe, după mentalitatea românească. Dar acum știu că avem copil bun și că este pe un drum bun”.
