Am devenit mamă la 23 de ani şi mi-era foarte clar ce am de făcut: trebuia să fiu sora mai mare, partenerul de joacă al copilului meu. Ce putea să fie aşa de complicat? Jumătate din existenţa mea fusesem copil, ştiam foarte bine cum stau lucrurile. Nu aveam cum să fiu depăşită de tot ce urma să mi se întâmple. Numai că…
A fost ziua nepoatei mele, verișoara primară a lui Victor. Pentru că nu e în țară și pentru că vreau să cultiv o relație apropiată cu ea, o dată pe săptămână ne uităm împreună pe pozele ei și vorbim/ne vedem pe Skype.
I-am povestit cu câteva zile înainte că va fi ziua ei, că trebuie să-i cântăm „La mulți ani!” și:
– Dau tatou? (Dau cadou?)
Și cum am zis să fac totul cum trebuie, i-am cumpărat un cadou și i-am spus lui Victor să aibă grijă de el, ca să i-l dăm Mariei când o să vină în țară. Toate bune și frumoase. Făcurăm noi și repetiția cu „Muți ani tiatcă, muți ani tiatcă!”
(Trebuie să precizez că acesta a fost primul cântec pe care copilul meu l-a învățat de la grădiniță. În rest, nu-l auzisem să fi învățat și altele. Ulterior am înțeles de ce „Mulți ani trăiască” era preferatul lui.)
Veni ziua cu pricina. Cum a deschis copilul ochii, am luat telefonul în mână și l-am întrebat dacă îi cântă Mariei „Mulți ani trăiască”.
– Nu, vlau văd! (Nu, vreau s-o văd)
Așa se face că la prima oră (prima după 9) noi doi eram pe Skype, sunând în țările calde. Au răspuns imediat. Și Maria ne aștepta.
Victor se urcă frumos pe scaun, să fie sigur că Maria îl vede bine și începe să cânte tare și răspicat:
Muți ani tiatcă
Muți ani tiatcă
Cine tiatcă
Tu tiatcă
Și s-a oprit. Eu acum:
– Încă o dată, Victor! Să te audă mai bine!
La care el i se adresează Mariei:
– Ai tolt?
– Da, am!
– Dai mie tolt, tânt muți ani tiatcă?
A intervenit tatăl Mariei spunându-i că nu îi poate da tort acum, pentru că ei sunt departe, dar când vor veni în România îi vor da, cu siguranță.
Victor se ridică de pe scaun și pleacă spre jucării bombănind:
– Nu tânt eu, nu dă mine tolt! (Nu cânt eu, nu-mi dă mie tort!)
Deci ăsta fusese interesul lui de la început… Unde mai pui că de Sfântul Ștefan am fost la o mini întrunire de neam, era ziua unui unchi, iar Victor, deși era foarte târziu și era foarte obosit, nu se lăsa deloc înduplecat să plecăm acasă.
– Nu e tolt?
Până la urmă am înțeles că el aștepta tortul, așa vedea el o petrecere încheiată. Ca să mergem acasă înainte de miezul nopții, deștepții neamului au luat o salată boeuf frumos ornată, ne-am ridicat în picioare și ne-am pus cu toții, în frunte cu Victor, pe cântat „Mulți ani trăiască!” Momentul a fost întrerupt imediat:
– Popeșteeee, nu tântăm! Unde mumumalea e?
Am stat un pic pe gânduri până să înțelegem că tortului nostru îi lipsea lumânarea. Oricum, bricheta face minuni!
În episodul următor aflăm cum decurge o sesiune de cumpărături alături de Victor. Văleu!
