Nu știu voi cum sunteți, dar eu când îmi planific un weekend cu fetele, apăi nu fac nimic. Adică doar planific. Adică doar aleg weekendul și zic că gata, o să plecăm.
Mă rog, simțeam nevoia unui weekend numai pentru mine.
Sau numai pentru mine și câteva prietene. Sau numai pentru mine și pentru pisici. În orice caz, un weekend în care să nu mai fiu mamă. Să fiu fără copil și fără grija lui. Un astfel de weekend a fost cel care tocmai a trecut. Adică planetele s-au aliniat de așa natură și Universul a făcut să rămân singură – să plece copilul cu taică-su și să rămân șefă pe plantație. Vis paradis! mi-am zis. Apoi, a sunat telefonul. Era prietena, care se gândise, cu o altă prietenă, să punem de-un weekend de fete. Și mai vis! mi-am zis.
Uite! Vezi? Când îți dorești ceva, Universul are grijă să-ți ofere, nene.
De ce naiba nu mi-am dorit până acum un BMW X5? De ce nu mi-oi fi dorit o căsuță în pădure sau un pinguin? Aia e! Să-mi fie învățătură de minte și să îmi doresc mai cu cap de acum încolo.
– Și unde să mergem?
– Aaaa, păăăăi, noi ne gândeam…
– Băi, eu vreau să merg undeva unde să fac plajă, dar nu la mare, dar undeva unde n-am mai fost până acum și să nu fie la ani lumină distanță de București, am zis eu.
– Băi, da, și eu la fel, mi-a zis prietena mea.
Gata! Când știi lucrurile astea din capul locului, altfel se vede totul. Noi aveam, așadar, totul stabilit.
– Ai fost la Sărata Monteoru? m-a întrebat ea.
– Nu.
– Acolo mergem.
Surpriza e că, vedeți voi Universul, făcuse ca prietena mea să ochească fix un loc de cazare la liniște, cu piscină, cu mâncare bună. De vis, nu alta! Sau cel puțin așa pare pe site. Am admirat locul ăla pe site de mi s-au scurs ochii, am citit tot, ba chiar ne-am făcut în detaliu planurile pentru plecare: la ce oră, cu a cui mașină, care stă în dreapta și care în spate, câte sandișuri luăm, ce punem în bagaj, știți voi… chestii din astea importante.
A rămas că mai discutăm o dată miercuri, fix înainte de plecare (care plecare era vineri, dar e bine să discuți lucrurile din timp). Miercuri, am aflat oficial că în cursă am mai rămas numai două. S-a retras prietena cealaltă și ne-am repliat destul de repede după vestea asta.
– Ce? Nu mergem noi două așa? E mai bine! Stăm liniștite!
– Ba da!
Și iată-ne cu lucrurile și mai stabilite, urma să plecăm vineri.
Joi dimineață, am o scurtă revelație: să rezervăăăm!
Să rezervăm, nene, o cameră, să nu mergem așa în orb, pe modelul cârtiță. Mergem naiba la sigur.
Ăia de la Sărata Monteoru nu ne-au răspuns la telefon. Și ce mare chestie? ne-am zis. Nu mai mergem la Sărata Monteoru. Ete, na! Stăm în drum de Sărata Monteoru! Să fie sănătoși!
– Băi, dar serios acum, unde mergem?
Și când am întrebat asta, am aflat că mergem unde o fi, că vedem noi, că o să alegem așa cum am zis: undeva unde să nu mai fi fost și să se facă plajă, chiar că ar însemna să stăm în costume de baie pe marginea șanțului.
Spre după amiază, tot joi, începem un schimb de mesaje:
– La Sibiu ai fost, da?
– Da. Și la Brașov?
– Nu, scoatem tot ce e Valea Prahovei și marea.
– Ok. Sighișoara nu merge, eu am fost.
– Și eu, aia pică. E și departe.
– La Giurgiu?
– Am fost!
Peste 10 minute:
– Gata! Fată, ești? Știu! Mergem la Cazanele Dunării!
– Ha? La Herculane n-ai vrut! Tu știi unde sunt Cazanele?
– Nu, dar n-am fost niciodată!
– Departe!
– Aaa, da. Acu văd pe hartă.
Mă rog, după acest schimb de mesaje pe short list aveam așa: Făurei, Slobozia, Aleșd, Vaslui, Rădăuți și Geoagiu Băi. Dar și astea, unele erau departe. Unde să mai plecăm când noi am văzut deja aproape tot? Mai bine stăm acasă. Am încheiat schimbul de mesaje și ne-am văzut de treabă. Spre seară, am reluat iar subiectul. Ar fi păcat să nu plecăm. Ce naiba?
Și ne-am apucat să căutăm serios să rezervăm o cameră.
Mai facem un brainstorming și trecem în revistă Telega, Pucioasa, Arefu și Țăndărei. Nimic, Nu găsim nimic.
Nici măcar cele de pe short list nu mai aveau nimic liber. Mă rog, ele or fi având, dar noi căutam cu piscină. Singurele piscine disponibile joi seara erau la Coțofenii din Față, Peștișani și Complexul Papillon din Pitești. Dar nu ne convenea!
Și mă enervez!
Dar chiar așa? Băi, un loc de cazare cu piscină nu mai găsești, frate, în țara asta! Mai facem iar o ședință la telefon și ne vine în minte Pătârlagele. Da, acolo nu am fost niciodată. Deschidem Booking.com și începem să căutăm. Nimic! Nici near Pătârlagele nu era nimic. Dar nimic!
Asta e! Universul n-a lucrat suficient.
De fapt, Universul merge și ăsta pe ideea că gestul contează. El a vrut să-mi dea un weekend cu fetele, dar una s-a pierdut pe drum și noi n-am mai plecat. Ziua plecării, adică vineri, ne-a găsit pe mine și pe prietena mea la piscină în București, near Colentina. Mă rog, mai întâi la poarta ei (cine se gândea că se deschide la 10?? Noi ne-am dus de la 8, să prindem loc!), apoi pe malul ei, cu umbreluțe în pahare, întrebându-ne din 10 în 10 minute dacă la Pătârlagele ar fi fost mai frumos.
Vineri seară, fiecare la casa ei, trăgeam concluzia că ne-a prins bine acest weekend. Dacă nu era weekendul ăsta n-am fi fost conștiente că am văzut, deja!, aproape toată țara.
(Știam eu ce știam când eram mică… că trebuie să explorez pe verticală. De-aia am vrut să mă duc în cer! Tot de-aia am vrut să mă duc și-n miezul Pământului! Povestea asta e scrisă printre dialogurile cu copilul AICI.)
