Mai e un pic și se face anul de când lucrez de acasă. Recunosc, nu mai stau prea bine cu nervii și nici nu are sens să vă zic cum stau cu timpul. Am știut de la început în ce mă bag, dar am mers pe principiul acela că eu și când nu mai pot, mai pot puțin. Acum mai pot puțin. E greu să lucrezi de acasă cu un școlar activ care termină orele la 12. E greu să te împarți corect între nevoile lui, nevoile tale și nevoile profesionale. Ce zic eu că e greu? Sincer? În unele zile e imposibil.
Acum sunt obosită.
Sunt obosită de făcut mâncare vorbind la telefon, de spălat vase în timp ce compun în minte mailuri, de băgat haine la spălat în timp ce aștept să se descarce un fișier, de uitat la ceas ca nu cumva să mă iau cu treburile și să uit să mai ajung la școală, de vorbit la telefon în timp ce copilul se uită la mine și mă imploră din ochi să stau și cu el și numai cu el.
Și mă mai obosește ceva.
Mă mai obosesc oamenii din jurul meu.
Mă obosesc oamenii care mă invidiază pentru că lucrez de acasă. Mă obosesc oamenii care au impresia că dacă lucrezi de acasă poți să stai toată ziua la cafele și la telefoane, să spui bancuri, să vorbești despre țoale, drame în amor și kilograme în plus. Mă obosesc oamenii care nu mă înțeleg când le zic că nu am timp să fac una sau alta sau să ies în oraș la cafea, după ce mi-am dus copilul la școală. Mă obosesc oamenii care nu înțeleg că lucratul de acasă înseamnă o libertate foarte îngustă, care nu-mi permite decât, cel mult, să fac o ciorbă de legume și aia destul de chinuită.
Mă obosesc oamenii care cred că a lucra de acasă înseamnă a a petrece și mai mult timp cu copilul. Nimic mai greșit! A lucra de acasă înseamnă a sta lângă copil și a lucra în timp ce el petrece timpul singur. E drept, îi sunt alături, dar doar fizic. Singurul moment în care chiar sunt cu el este la masa de prânz și seara (după 18-19-20). Apoi, după prânz, dacă e frumos afară, plecăm în parc unde eu merg cu laptopul după mine – el se joacă și eu lucrez.
Și mă mai obosesc și oamenii care nu mă înțeleg când mă plâng că sunt obosită. Că doar lucrez de acasă… De parcă numai drumul spre job ar fi obositor! Mă obosesc oamenii care se miră că sunt obosită: ”Dar cum? Că tu lucrezi de acasă…”. De parcă a lucra de acasă înseamnă a sta toată ziua cu burta la bec așteptând să treacă ziua de muncă. Ziua de muncă în care doar alții ar munci, nu tu, că tu doar lucrezi de acasă!
