V-am mai povestit despre copilul ăsta. V-am mai povestit despre cât de mult vorbește. V-am mai zis că am zile în care îmi vine să-i îndes cârpe în gură. Am momente în care aș face orice pentru fix 10 secunde de liniște. Să nu-mi audă urechile glasul acela pe care, de fapt, îl iubesc de mor, dar uneori n-am chef să-l aud. Așa e Victor. Îi toacă gura neîntrerupt. Ba chiar am ajuns să am convingerea că el nu știe cum s-o țină închisă. De multe ori, l-am rugat să nu mai vorbească, să facă o pauză mică, mică, mică. Și a făcut: n-a mai vorbit, a început să cânte!
-Păi ce făcurăm, mă? Nu ziseși că nu mai vorbești?
-Nu mai vorbesc, mami, acum cânt.
Super!
În fine, ca să nu lungesc povestea (nu de alta, dar n-am liniște ca să pot scrie mai multe acum), azi a venit Victor de la școală și mi-a spus că l-a certat doamna. Hmm! Ce-o mai fi făcut?
-Păi?
-Păi uite așa, mami! M-a certat!
-De ce?
-Degeaba.
Dar ce e ăsta? Banc sec? îmi venea să-i zic.
-M-a certat pentru că am vorbit.
Săraca de ea… a cedat, mi-am zis.
-Cum adică?
-Adică am vorbit și ea m-a certat! N-a fost corect!
-De ce zici că n-a fost corect?
-Pentru că n-am făcut nimic greșit.
-Aha… Dar tu ce ai zis? Ce ai vorbit?
-Îi povesteam lui Rareș niște chestii, dar nu contează ce am vorbit…
-Păi poate contează. Erați în timpul orei și voi vorbeați. Vorbeați despre ce aveați de făcut acolo sau așa…?
-Nu, îi povesteam despre buba mea de când am căzut cu trotineta. Buba aia mare, o mai știi?
-Mda, o știu. Păi de-aia te-o fi certat, că vorbeați despre alte chestii.
-Da, dar eu n-aveam nicio vină. Ea ne-a zis doar să nu mai vorbim neîntrebați.
-Și tu ai vorbit.
-Nu, n-am vorbit neîntrebat, mami! Mă întreba Rareș și eu răspundeam.
Da, bravo, mă! Ce-or fi zis ei? Ce? Nu ne mai lasă să vorbim neîntrebați. Ia întreabă-mă, Rareșe, tu ceva și hai să continuăm.
L-am bătut pe umăr și i-am zis să stea liniștit. Acum, între noi fie vorba, s-o fi săturat și doamna. Așa cum mă satur și eu câteodată. Ce? Voi nu vă săturați niciodată?
