Episodul 246: Moș Crăciun și doza de sadism matern

Mama lui Victor
jurnal

Cineva lângă mine construiește ceva din LEGO și repetă, cam din cinci în cinci minute că e fericit. Și chiar e fericit. Aseară, pentru că nu se mai putea să așteptăm până dimineața, nu mai putea nici să respire până să desfacă cel mai mare cadou al lui.

N-am vrut să se repete experiența ”Moș Nicolae”, am discutat cu el toată săptămâna că ar fi bine să aibă răbdare, că Moșul va veni și la el negreșit. De fapt, nu mă mai țineau pe mine nervii pentru încă o zi în care Victor să fie ca mingea de ping-pong, întrebând ca o bandă stricată când vine Moșul.

Și-a dat și el seama că nu am fost tocmai încântată atunci, drept pentru care s-a adaptat.

-Mami, știi că azi vine Moș Crăciun?

-Da, știu.

-Doamne, nu-mi vine să cred că a venit ziua în care vine Moș Crăciun!

-Da, nici mie.

-Crezi că el vine seara sau vine noaptea?

-Nu știu.

-Nici nu contează, eu îl aștept oricând ar veni.

-Și eu la fel.

-Chiar dacă vine diseară, la noapte sau dimineață. Tu zici că nu știi când vine, nu?

Am făcut pe iapa și l-am lăsat să bată șaua toată ziua. Trebuie să recunosc că nici stresul meu nu era ca de Moș Nicolae, pentru că nu mai eram singură. Suntem la bunici, e și tatăl lui și nu mai pica pe mine toată povara cadoului.

Așa se face că, spre seară, având în vedere că bradul de Crăciun era în curte, cineva a pus cadourile sub brad. Victor, ca de obicei, a avut mai multe cadouri, dar cel mai mare și mai mare era LEGO-ul pe care mă chinuisem eu, cu greu, să-l împachetez în cea mai urâtă hârtie existentă pe lume. Un fel de hârtie alimentară care s-ar fi pretat cel mult pentru cabanoși. I-am pus o etichetă și asta a fost. Restul cadourilor lui le-am ambalat frumos, le-am pus fundițe, le-am scris  etichete drăguțe și le-am lăsat ascunse de ochii lui Victor, să le pună bunica lângă brad, în curte.

În casă, Victor devenise un fel de ventuză care nu mai putea fi dezlipită de la geamuri. Când la bucătărie, când la sufragerie, el se lipea și nu reușeai să-l mai iei nici cu ciocolată. Am inventat un joc de trânte până ne-a dat bunica semnalul că e totul gata. Cum a scăpat din luptă, cum s-a lipit din nou de geam.

-A veniiiiiit! A veniiiiiiit! Maaaaamiiiiii!

Nu pot să redau momentul, dar era ca pisica prinsă la oala cu smântână, când o fugărești cu mătura s-o dai afară și ea nu mai nimerește ușa. Exact așa era el. Pur și simplu, nu mai nimerea ușa, nu reușea să apuce clanța, doar striga că a venit.

Când a reușit să deschidă ușa, ce să vezi? Doza de sadism matern a început să-i fie administrată:

-Încalță-te, nu ieși în șosete în curte!

Ce să nimerească el să-și pună ghete sau papuci, când el nici pe ușa nu reușise să se încadreze.

Ba se uita la picioare, ba la brad, ba striga:

-Ală mare cred că e al meu. Stați! Stați! Nu vă duceți fără mine.

Am ajuns cu toții la brad și primul cadou pe care am pus eu mâna a fost unul mic. Citesc eticheta: Victor.

-Uite, ăsta e al tău!

Încremește, citește pe litere eticheta, era buimac. Îl ia și întreabă nervos, printre dinți:

-Și ăla mare? Al cui e ăla mare?

Îl luăm pe ”ăla mare”, îl întoarcem pe toate părțile, nu găseam eticheta:

-E cam urât, nu cred că e pentru mine…

Se mai uită o dată în punguța mică din mâinile lui, nu prea s-ar fi mulțumit numai cu el. Numai că am găsit eu eticheta.

-Victor! Scrie ”Victor”!

Ce a urmat nu voi putea reda niciodată în cuvinte. Emoția lui la vederea cadoului și emoția mea la emoția lui… chiar nu voi găsi niciodată cuvintele potrivite pentru a descrie acel moment. E fericit! În schimb, ce nu am luat în calcul în tot acest uriaș demers al Moșului din acest an a fost fericirea mea.

Mulțumesc din suflet acestui Moș Crăciun format din bunici, unchi și mătuși 🙂

Crăciun fericit, dragilor!

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa