Mâncasem niște paste la cină și strângeam prin bucătărie, când mi s-a făcut poftă de un pahar de vin. De fapt, mi-am amintit că am vin și l-am băut în contul pastelor, de supărare că nu mi-am adus aminte de el la timp.
Am mai scos niște brânză, niște nuci și ciuguleam discret în timp ce mai puneam o farfurie în dulap, mai strângeam o felie de pâine de pe masă și tot așa.
-Mami, ce faci aici?
-Uite… ce să fac?! Strâng!
-Nu, aici! Zise el făcând un semn cu mâna spre pahar.
-Beau un pahar de vin.
-Vreau și eu să beau.
-Hai că-ți pun!
Dau să scot un pahar din dulap și vocea rațiunii unui puști de aproape șapte ani mă oprește:
-Hei, mami, copiii n-au voie să bea alcool.
-Au voie să guste, o să-ți pun un pahar.
Am luat un pahar mic, mic, mic și i-am pus puțin vin și lui.
-Hai noroc, Victor!
Am ciocnit, ne-am urat toate cele bune și am băut. Eu am băut, el doar l-a pus pe buze și s-a strâmbat.
-Asta beți voi? Asta beau oamenii mari? Așa e vinul?
-Da!
-Bleah! E oribil! Nu-mi place…
Am înclinat din cap și i-am zis un resemnat ”Asta e!”, deși mă bucuram în sinea mea că nu-i place.
-Dar poate când o să mai cresc, o să înceapă să-mi placă. O să-i mai dau o șansă… Acum stau cu tine să bem amândoi un pahar de vin dacă vrei…
Am vrut! Păi cum să nu fi vrut? Cum să-ți refuzi copilul când îți propune să stea cu tine să beți un pahar de vin?
Am stat amândoi la masa din bucătărie, cu vinul în față, și am vorbit. Eu i-am povestit cum mie îmi era rușine de oamenii mari când eram mică. Mă rușinam când oamenii se uitau la mine insistent. Mi-a povestit și el multe. Am aflat că a suferit foarte mult din cauza Alesiei. Alesia nu-l lăsa să se joace cu alte fetițe, dar nici nu-l iubea. Era doar nervoasă. Nu l-a lăsat nici să se ducă la ziua lui Luca pentru că ea nu fusese invitată și l-a amenințat că nu va mai vorbi cu el dacă se va duce. Și atunci a apărut Maria, cea mai frumoasă fată, pe care a iubit-o. Și l-a iubit și ea. Îi plăcea când se jucau amândoi și parcă își citeau gândurile. Și mai aveau și glume pe care numai ei le înlegeau, iar la ultima serbare se uita la ea ca să aibă curaj să-și spună rolul. (Și eu care credeam că se uita la mine…)
Am luat ultima gură de vin și m-am ridicat de la masă. Am spălat paharul meu și l-am cerut și pe al lui.
-Ia-l. O să-l arunci?
-O să beau vinul, să nu avem pierderi, iar paharul îl păstrez.
-De vin vorbeam, mami… Să știi că mie nu mi-a plăcut vinul, dar mi-a plăcut să stau la un pahar de vin cu tine.
Adevărul e că mai rar așa moment de conectare! Într-o guriță de vin a stat toată viața lui sentimentală despre care nu prea știam multe. Sper ca peste ani, chiar dacă nici atunci n-o să-i placă vinul, să mai stăm la un pahar de vin. Sper să bem așa cât mai multe pahare de vin împreună și să vorbim câte-n lună și-n stele… să avem cât mai multe beții din acestea de conectare.
Hai noroc!
