Bună! Sunt mama lui Victor și azi nu mi-am dus copilul la școală

Mama lui Victor
jurnal

De când a început școala, Victor s-a dus cu mare drag, exceptând o singură zi, când a lipsit din cauza unei indigestii. N-a zis nicio clipă că n-ar vrea la școală. Îi place doamna învățătoare, și-a făcut prieteni, se distrează. În fiecare zi îmi povestește ce au mai făcut, despre ce au vorbit și cât de mult s-au distrat ei în pauzele care sunt foarte, foarte, foarte scurte.

Astăzi, am deschis la pâine, cum îmi place mie să spun despre trezirea din somn, destul de devreme. Am tras pe mine puloverul cel uriaș, care e de fapt o rochie tricotată, din lână, până la genunchi, mi-am luat botoșeii (tot din lână) în picioare și am plecat spre bucătărie.

Cafea? Ceai? Lapte cu scorțișoară? E clar! În diminețile în care mă trezesc indecisă, ceva nu merge conform planului. E o regulă nescrisă a vieții mele. N-am stat mult pe gânduri, că m-am dus înapoi în pat. Mai era jumătate de oră până când trebuia să-l trezesc și pe Victor și decid să mă mai culcușesc un pic lângă el.

-E dimineață, mami?

-Aproape…

Apoi se întoarce spre mine, se ridică în capul oaselor, îmi cere să dau jos puloverul de pe mine și să rămân în pijama. Oricum mi-era cald! Îl scot și îl arunc pe colțul patului, la picioarele lui, iar el îmi cere să mă întind. De ce? Pentru că marmoțelul mic avea poftă să se pună pe mine, ca un ursuleț koala pe copac, să se încolăcească, să-și pună boticul la gâtul meu și să mai doarmă așa.

Mi-a respirat somn în nas, eram prea obosită, m-a tras căldura la somn, cert e că așa aș mai fi dormit…, dar se făcuse ora și trebuia s-o cam luăm din loc.

-Victor, trebuie să ne trezim…

-Știu…

-Păi hai!

-Știi ceva? Mă cam doare în gât și nu mă simt prea bine, dar nu e asta. Eu vreau să mai stau așa cu tine, mami! Vreau să fiu un pic bebeluș, nu vreau să ne mișcăm de aici.

Atât mi-a trebuit! Am gândit-o repede: ce se întâmplă dacă? Ce face la școală? Cât de bine e acum? E mai importantă o planșă de la ora de arte, un desen, un cântec sau niște liniuțe decât asta? Decât ce avem noi acum, în momentul ăsta de încolăcire fizică și sufletească? Or fi, dar nu azi!

Și iată cum am avut o zi ”nebună”. Am dat un mesaj doamnei învățătoare și am anunțat-o, apoi am închis telefonul și am dormit, amândoi, până târziu. Aveam multe de făcut azi, o listă lungă cât o zi de post mă aștepta s-o rezolv, dar am pus totul pe hold pe principiul ”doar n-o să moară lumea fix acum” și am ales să fac și să facem numai ce simțim.

Ne-am trezit pe la 10, am mâncat în pat micul dejun pregătit de Victor: roșii, brânză, pâine prăjită, ceapă verde și omletă (da, l-am învățat să umble cu aragazul). Am recitit din ”Singur pe lume” fragmentul în care Remi e luat de lângă mama lui și am plâns amândoi (cum facem de obicei), am jucat Monopoly, am ieșit pe afară să cumpărăm aracet pentru decorațiunile de Crăciun pe care urmează să le facem, am gătit împreună o supă cremă și pilaf, am mâncat amândoi compot direct din borcan (același borcan).

Și a fost bine! De fapt, a fost perfect.

Sunt mama lui Victor și mă bucur că azi nu mi-am dus copilul la școală.

PS: Mi-am deschis telefonul la ora 12 și chiar nu se prăbușise lumea fără mine.

Te-ar mai putea interesa