Episodul 233: Curajul la care unii doar visează

Mama lui Victor
jurnal

Vorbeam recent cu o prietenă care îmi povestea că a avut, în final, ”acea discuție” cu mama ei. Care discuție? Cum care? Discuția aia… despre s e x. Wow! Ce bine! Nu e niciodată prea târziu pentru a vorbi despre ”subiectul ăla”, chiar și la aproape 40 de ani, cu o căsnicie la activ. Mi-a povestit cu lux de amănunte cum a decurs și ne-am amuzat copios amândouă.

Am suferit un pic pentru că mama mea, spre deosebire de a ei, nici măcar discuția despre menstruație n-a avut-o cu mine. I-am spus și ei chestia asta și am ajuns la concluzia că mama a considerat că nu e momentul încă. Probabil după al doilea copil (care n-o să vină, dar nu mai contează) o să discute cu mine despre menstruație, iar la menopauză vom discuta și despre celălalt subiect.

Dar ce să vezi? Tocmai când credeam că mama nu va deschide vreodată astfel de subiecte cu mine și când eram convinsă că sunt rușinea familiei pentru că sunt divorțată, am avut surpriza să mă trezesc în mijlocul unei ample discuții despre divorț. Despre divorțul meu și despre divorț, în general. Așa am aflat că mama, la aproape 60 de ani, singură și văduvă, regretă că n-a divorțat atunci când a avut ocazia. E de acord cu mine că nu e deloc simplu să fii singură, dar zice că e de o mie de ori mai bine așa decât să trăiești alături de cineva, dar tot singură. Ea n-a fost prea fericită la viața ei, tata a iubit mai mult alcoolul decât familia și de aici (n)i s-au tras multe.

”Mi-era frică! Credeam că se termină lumea dacă rămân eu cu doi copii! Dar copiii cresc oricum și, la final, cu ce te alegi? Cu o viață amărâtă! Am stat pentru copii… Și? Vouă v-a fost bine?”

Adevărul e că îmi amintesc serile din adolescență, când în casă erau scandaluri, tata era beat, iar eu și fratele meu ne refugiam prin vreo cameră și ne întrebam de ce nu divorțează. Le găseam mereu scuze, și unuia, și altuia și nu știu fratele meu, dar eu sigur visam cu zâmbetul pe buze la viața noastră cu părinți separați. E drept, atunci era târziu pentru acest pas, de aceea îi dau dreptate mamei: ”Trebuia s-o fac atunci când am avut ocazia!”

Există, într-adevăr, o ocazie, un moment potrivit pentru asta. Spun asta pentru că acum n-aș mai avea curajul și energia de care e nevoie pentru un divorț. Dar poate spun asta pentru că am trecut deja prin el și mi-am consumat toate rezervele…

Îți recomandăm și

Te-ar mai putea interesa