Episodul 223: Primul

Mama lui Victor
jurnal

Multe se mai petrec în școală și la fel de multe nu ajungem noi, părinții, să aflăm. Eu, spre exemplu, n-am înțeles în ce bancă stă Victor. I-a mutat săptămâna trecută și nu reușește să mă facă să înțeleg în ce bancă stă. Mă rog, a câta, pentru că inițial el mi-a descris cu lux de amănunte piesa de mobilier:

-Are două patru șuruburi aici sus, unde e maro, și are ca un picior lung de fier care cotește așa…

Și-o coadă stufoasă, îmi venea să zic. Numai că n-am zis, așa că am reformulat întrebarea:

-Unde e așezată banca ta în clasă? Pe ce rând?

-Pe primul!

-Primul, primul?

-Păi nu sunt trei rânduri de bănci în clasă?

-Ba da!

-Deci tu stai pe rândul dinspre ușă.

-Nu, mami, nu stau la ușă. Stau primul, fix pe primul rând.

-Și care e primul rând?

-Rândul meu.

Nici nu vă închipuiți cât ne-am plimbat noi în discuția asta! Am avut nevoie de câteva zile și de câteva lungi discuții de tipul șoarece și pisică. Concluzia era că Victor stătea în prima bancă, pe primul rând, dar nici la ușă, nici la geam, nici în spate, nici în față, nici pe mijloc, nici pe o parte, nici pe alta. La un moment dat, nici nu mă mai interesa în ce bancă stă, dar era atât de amuzantă discuția!

I-am povestit despre mine – cum am fost eu sortită să stau prin toate băncile. Mă muta des! Am avut tot felul de colegi de bancă, i-am probat pe toți. La început nu-i suportam, dar ajungeam de fiecare dată să dezvolt prietenii. Când relația noastră devenea mai profundă și ajungeam să ne dorim să petrecem cât mai mult timp împreună, adică să vorbim în timpul orelor, eram despărțiți și mă trezeam în altă bancă lângă un alt coleg pe care nu-l suportam din principiu, dar asta numai la începutul relației noastre.

Când îi povesteam amuzată cum i-am rupt nasturii de la cămașă unui coleg de bancă, m-am pomenit cu el:

-Eu stau tot în prima bancă și în fața mea mai sunt niște bănci, dar în spate nu mai sunt.

-Deci cam în ultima bancă, zic eu cu jumătate de gură.

-Nu, nu e ultima bancă. E prima! Și eu sunt primul!

-Păi ai zis că în spate nu mai e nicio bancă. Numai în fața băncii tale mai ai niște bănci.

-Da, mami, dar eu sunt primul, înțelegi? Și banca mea e prima, înțelegi?

-Da, dar în fața ta mai sunt alte bănci.

-Dar ce am eu cu alte bănci, mami? Eu, când mă uit, mă văd pe mine primul!

Asta era! Copilul avea dreptate. Chiar e primul! Numai eu trăgeam de el și-l târam în reperele mele, când el era primul fără doar și poate.

Ar trebui să învăț și eu chestia asta de la el: că nu contează ce faci și unde te afli, ci cum te raportezi, că atenția nu trebuie să cadă pe ceilalți, ci pe tine. Eu, când mă uit, nu prea mă văd pe mine prima…

Îți recomandăm și

Te-ar mai putea interesa