Nu cred că mai există prin vreun colț al Internetului un părinte care să nu știe că Dragoș Bucur și Dana Nălbaru și-au retras copilul de la școală.
Am citit povestea chiar pe blogul lor, înainte să se dospească subiectul și să iasă din tavă, ca să zic așa. Bravo lor! mi-am zis Pentru mine, asta înseamnă curaj. Mie, ei bine, curajul acesta îmi lipsește. Sau poate că nu am (încă) nevoie de el. Poate că dacă Victor ar veni acasă și mi-ar zice că e nefericit, că nu îi place la școală, că nu-i plac profesorii, că învață mai bine când e lăsat în plata lui, că e pasionat de astronomie sau mai știu eu ce preocupări are și nu se regăsesc deloc în programa școlii, atunci poate că mi-aș face și eu un curaj ca al acestor părinți.
Până atunci, nu pot decât să-mi văd de ale mele și de al meu copil, să fiu atentă la ce face el, la nevoile lui… să mă preocupe viața noastră, cum ar veni.
Am deschis foarte puțin laptopul în ultimele zile, dar azi dimineață, după un weekend în care am fost total ruptă de realitatea virtuală, am fost uimită de numărul mare de oameni care se declară indignați de homeschooling, ca și când copiii nu au voie să învețe acasă, copilul trebuie să fie la școală ca să învețe.
Am citit tot felul de comentarii, unii care știu ei ”ce se va alege” de acești copii școliți acasă, alții care îi acuză pe părinți de câteva doage lipsă, figuri sau aroganță, unii care sunt convinși că acesta e motivul pentru care țara se duce de râpă, că omenirea va avea de suferit, alții care se lăudau că ”eu mam dus la scoala chiar daca numi placea dar parinti mei a zis sa ma duc si bine ca mam dus ca nu stiu ce se alegea de mine”.
Un copil nu învață numai la școală, iar școala nu îi garantează succesul în viață. Un copil învață tot timpul și peste tot: pe drum, în tramvai, în mașină, în avion, în tren, în fața blocului, în weekend, dimineața, seara, la prânz, în baie, în pat, peste tot și tot timpul. Caută, testează, analizează, descoperă, mereu pune întrebări și caută răspunsuri. De câte ori n-au venit copiii la voi să vă întrebe câte și mai câte? Câte ”de ce?”-uri ați auzit la viața voastră? Nu le-ați răspuns copiilor la întrebări? N-ați stat niciodată să le explicați ce nu înțelegeau? Mi-e greu să cred că nu… Așa că, jos armele, oameni buni! Cu un pic de homeschooling toți suntem datori. Că dacă vine copilul să te întrebe cum curge apă din cer, tu n-o să-l iei la goană ”Marș la școală și învață acolo!”. Mă rog, în caz că îl iei așa, atunci da, sigur s-ar alege praful de el dacă face homeschooling.
