Episodul 217: Ne dorim copii perfecți, dar ne punem în calea perfecționării lor

Mama lui Victor
jurnal

Vorbeam la telefon cu o veche prietenă zilele trecute. Tocmai strânsesem masa, băgam mâncarea la frigider, iar Victor spăla vasele când a sunat telefonul. Era prietena mea din liceu.

-Ce faceți?

-Uite tocmai am mâncat, eu am strâns, iar Victor spală vasele.

-Îl pui la treabă, foarte bine, a zis ea amuzată.

Am râs și eu un pic încurcată, ca și când ceva nu mi-ar fi picat bine.

-Mda…

-Bine, nu e de râs, că dup-aia trebuie să le iei la mână și să le speli din nou.

-Cum adică? De ce trebuie să fac asta? N-o fac, dar ce crezi că ar trebui s-o fac?

-Păi ce? Le spală bine?

-Da!

Discuția pe tema vaselor a continuat. Ideea e că prietena mea nu crede că Victor poate spăla vasele bine, în primul rând, și în al doilea rând, e copil, iar copiii n-ar trebui puși la treabă.

Să le luăm pe rând. Spală vasele bine? Nu m-am dus niciodată cu lupa să le controlez. Spală vasele de mai bine de un an. Asta e treaba lui în casă: spală vasele după ce mâncăm și duce gunoiul. Mai are și zile în care se apucă să dea cu mătura sau să steargă praful, dar nu regulat.

Mă mai ajută foarte mult și la gătit. Când nu e plecat la bunici sau la tatăl lui, nu prea gătesc singură. Nici măcar nu trebuie să-i zic, e ceva ce facem împreună. Știe să curețe morcovi și cartofi și știe să-i taie pentru ciorbă sau pentru felul doi, știe să facă aluatul de clătite (cu cocoloașe, dar nu contează), știe să aleagă pătrunjelul/leușteanul/mărarul, să-l spele bine și să-l toace. Știe să facă salată de roșii, tzatziki sau salată orientală. Știe să curețe și să zdrobească usturoiul, dar nu se apropie de ceapă decât dacă e roșie și tăiată frumos lângă slănină. Și, stați jos?, știe să împacheteze și sarmale!

Nu i-am cerut să facă nimic din toate astea. Niciodată! A vrut! Iar când a vrut, chiar dacă morcovii sau cartofii erau tăiați prost și cam nedecojiți, i-am pus așa la ciorbă (după ce i-am spălat foarte bine)! I-am spus că ar fi fost mai bine dacă ar fi luat toată coaja și i-am arătat numai la câteva bucățele, dar nu am luat totul la mână. Poate o să vi se pară deplasat, dar atunci am crezut că e mai important să-i dovedesc că a făcut o treabă bună, pe care o apreciez, iar aprecierea am văzut-o în a le pune așa cum sunt în oală! Mi s-a părut un altfel de a-l accepta așa cum e, chiar dacă n-a excelat în ceea ce a făcut. Era prima dată și apoi a învățat foarte repede să facă totul cum trebuie.

Vasele și le-a revendicat acum aproape un an. La fel și gunoiul. Și nu, nu văd nimic rău în asta. Nu consider nicidecum că ”îl pun la muncă” și nici nu refac în urma lui. Cred că e mai importantă încrederea pe care o dobândește când face ceva, oricum ar face, decât să facă musai bine. Da, îi spun cum ar aș fi făcut eu, dar nu i-am zis niciodată că nu e bine cum a făcut el.

Nu cred că e ceva greșit în a lăsa copiii să facă diferite lucruri sau chiar în a le cere să facă una sau alta. Mai aud părinți plângându-se că ai lor nu fac nimic și spunându-mi că sunt un caz fericit. Eu cred că toți copiii și-ar dori să-și ajute părinții, dar fixația perfecțiunii ne face să ne dăm copiii la o parte pentru că nu fac bine ceea ce fac (nu spală vasele bine, de exemplu). Dar nimeni nu poate fi perfect din prima, au nevoie să exerseze. Și aici apare paradoxul – ne dorim copii perfecți, dar ne punem în calea perfecționării lor.

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa