Episodul 206: Ne pensăm și noi mai cu talent?

Mama lui Victor
jurnal

 

Mall, zi de vară, zona de restaurante, baruri, cafenele și scandaluri. Mă întâlnisem cu o prietenă. Nu suntem mall-iste, ca să zic așa, ne-am dus numai pentru aerul condiționat. Ne-am luat un frappe și ne-am așezat unde am prins loc liber. La masa alăturată aveam o imagine de vis. O mamă cu fiica ei. Fiica avea patru sau cinci anișori, îmbrăcată într-o rochiță absolut fabuloasă, cu balerini argintii în picioare, cu părul lung și creț curgând pe spate. Era exact imaginea aceea care te face, brusc, să-ți dorești o fetiță. Mama era și ea îmbrăcată într-o rochie foarte frumoasă, dar nu se compara cu fiica.

Mă uitam la ele cu ochii luminați de dorință și visare. Da, aș vrea și eu o fetiță! Nu de multe ori mi-am dorit o fetiță și nu așa repede am tras concluzia aceasta, dar imaginea din fața ochilor nu mă lăsa, pur și simplu, să am altă reacție.

Au mâncat câte o prăjitură și noi ne-am văzut de bârfa noastră, dar ne mai aruncam din când în când câte o privire. N-a trecut mult timp și au apărut și bărbații: tatăl și fiul. Din discuțiile lor, am înțeles imediat că fuseseră la frizer. Tati își urmase freza lui clasică, dar copilul avea o freză nouă. Una din acele frizuri care l-a făcut pe Victor să exclame la un moment dat, către clientul care era tuns alături de el în frizerie: ”Îîî, ce urât te-a tuns pe tine!”. În plus, băiatul mai avea ceva nou. Se pensase! Da, avea undeva la 12-13 ani și era pensat subțirel și arcuit. Și eu și prietena mea am rămas cu ochii înțepeniți pe băiețelul care își etala cu atâta mândrie noile sprâncene. De cealaltă parte, nu numai el era mândru de ele, ci parcă și părinții lui.

Nu știu cum stau lucrurile, de fapt, dar mi se pare puțin cam mult. Sau poate sunt doar frustrările mele din copilărie, ca un copil exagerat de păros ce eram. Eram dovada clară că omul se trage din maimuță. Eu arătam de parcă nu mă terminasem de tras, cum ar veni. Pe lângă faptul că eram plină de păr din cap până-n picioare, mai aveam și mustață și o singură sprânceană care se întindea pe toată fruntea. Dar, cu toate acestea, tot nu m-am pensat la 12-13 ani… Mă rog, la vârsta aia nici nu știam că se poate să fac așa ceva.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa