Episodul 185: Adio, dar rămân pe vine!

Mama lui Victor
jurnal

Îl iau pe Victor de la grădiniță și nu ieșim bine pe poarta instituției, că îl aud, pocnind de mândrie:

-Am trei roluri, mami!

Și ce faci cu ele, îmi venea să-l întreb, dar m-am abținut cu greu și i-am cerut detalii.

Deci să vă zic! Copilul meu are trei roluri la serbare.

– Dar cum vine asta, Victor?

Adică eu îmi imaginam serbarea ca pe un film de Sergiu Nicolaescu – în rolul principal: Sergiu Nicolaescu, în rolul secundar: Sergiu Nicolaescu, în rolul calului: Sergiu Nicolaescu, într-un film de: Sergiu Nicolaescu. Așa și Victor al meu acum.

-Păi eu dau tonul tuturor să înceapă să cânte ”La reverereeee, grădiniță dragăăăă, acum la plecareee, îți mulțumeeesc!”…

Wow, pe melancolie așa.

-Da, drăguț cântec, i-am zis.

-Apoi spun o chestie, n-am timp să ți-o spun acum toată… lăsăm în urmă prieteni buni, lăsăm sala de clasă… tot lăsăm în urmă, băi, mami!

Deci nu numai pe melancolie, dar pe inimă albastră și vene tăiate pe lung.

-Da, știu, mie îmi zici?

-Daaa, și o să ne fie dor.

-Crezi?

-Nu știu, eu nu credeam, dar am aflat când am primit rolul. Tu chiar crezi că o să-mi fie dor?

-Eh, o să-ți fie, dar pe la 30 și ceva de ani așa…

Șezi blând, îmi venea să-i zic, până ajungi acasă de la serbare, ai și uitat.

-Da, mă despart de prieteni. Cât de greu e să te desparți de prieteni?

-Depinde… De unii te desparți mai ușor, iar de alții – prietenii mai buni – te desparți mai greu și ți se face dor de ei.

-Aha! Dar noi n-o să ne despărțim, nu?

-Nu! Păi noi de ce să ne despărțim? Te desparți doar de grădiniță.

-Păi tu ești prietena mea cea mai bună și deci nu ne despărțim.

-Nu.

-Da, am trei roluri proaste. Eu nu sunt trist că mă despart de grădiniță, mie îmi pare bine. Eu m-am plictisit de atâta grădiniță! Și ce? Ce dacă am prieteni? Ce? Nu pot să mă întâlnesc cu ei în parc? Spune tu, mami? Zic greșit? N-am dreptate?

-Ba ai…

-Da, o să-mi fac rolurile, dar tu, când o să mă asculți la serbare, să nu mă crezi. Tu să știi că eu doar îmi spun rolul, da? Mie o să-mi pară bine!

-Am înțeles!

Iar cu această ocazie, mi-am amintit iar de dragostea mea pentru serbări. Cum ne ducem noi, adulții, să stăm ca puii de cioară cu gurile căscate la ce fac bieții copii, care pe scenă se simt ca mieii la tăiere și e presiunea pe ei cât casa!

Îți recomandăm și

Te-ar mai putea interesa