Episodul 176: Țineți-vă prințesele acasă!

Mama lui Victor
jurnal

Prinsesem niște soare după toate zilele astea în care vremea a fost de neînțeles. Cum am văzut razele, cum ne-am echipat și am plecat spre locul de joacă din apropierea blocului nostru. Eu cu o carte ca să am ce face cât Victor se joacă, iar Victor cu arbaleta, cu mingea, cu bumerangul, cu avionul și cu câțiva dragoni.

Suntem o echipa bună când e vorba de ieșit: fiecare îți vede de ale lui. Asta numai în cazul în care are tovarăși de joacă. În cazul în care nu are, sunt eu partenera lui de joacă. Acum era părculețul plin. Și-a regăsit haita de vreo șapte-opt lupișori și s-au pus pe joacă. La început au devastat o baltă. Adică au găsit o baltă și nu știu cum, că de băut n-au băut-o, dar au secat-o de apă. Au cărat pietre, nisip, pământ, iarbă și au astupat-o.

Mă uitam la el nămolit așa din cap până-n picioare și îmi imaginam cât de bine ar fi să am un furtun și o scurgere chiar lângă ușa de la intrare. N-ar mai fi nevoie să treacă cu toată mizeria prin toată casa, că la noi baia e în fundul casei cum ar veni. Dar nu am! Oricum, mi-am abandonat imediat gândurile când au auzit gâlceava de la tobogan.

Acești lupișori, printre care și ai mei, nu se mai puteau juca așa cum o făcuseră pentru că apăruse o fetiță între ei. Nu, nu îi dădeau târcoale pentru atenție, așa cum am crezut eu inițial. Fetița le cam stricase jocul. Mă rog, mămica ei, de fapt, aveam să observ în minutele imediat următoare.

Fetița ar fi vrut ca ei să fie jucăriile ei. Nu s-ar fi dat pe tobogan pentru că i se ridica fusta și mama protesta vehement de pe margine să nu cumva să facă asta și să rămână cu ștrampii la vedere în ochii băiețeilor. Dar totuși s-ar fi dat, altfel nu înțeleg de ce se urcase și se postase în capătul toboganului, astfel încât nimeni nu mai putea trece de ea.

– Hei, dă-te la o parte dacă nu vrei să te dai! i-a zis unul dintre băieți.

Fata n-a schițat niciun gest, nici măcar nu i-a răspuns.

Au început s-o întrebe de ce nu se dă, ba chiar au întrebat-o dacă vrea să se dea cu ei, că o ajută ei. Ultima întrebare, cea care a pus capac, de altfel, a fost: ”Ți-e frică să te dai?”, apoi uimirea tuturor care articulau cu gurițele mici ”Îi e frică”, ”Îi e frică să se dea”.

Povestea s-a încheiat cu mama, care a simțit nevoia să intervină decisiv și să-i pună la punct pe băieți, apărându-și fetița care: nu e fricoasă, dar nu se poate da pe tobogan pentru că e fetiță și are fustă care i s-ar ridica, iar ei – băieții – sunt niște needucați pentru că nu așa trebuie să se comporte cu o fată. Ei ar trebui s-o respecte și să-i facă pe plac dacă ea vrea să stea moț pe tobogan astfel încât nimeni să nu-l mai poată folosi. Ei ar trebui să vorbească frumos cu ea, pentru că fetițele sunt mai sensibile, nu să strige că e ”îi e frică”, pentru că nu îi e frică, e doar fetiță și e mai sensibilă.

Ok! Poate nu înțeleg prea bine cum vine chestia asta cu creșterea fetițelor, dar mi se pare că unele mame de fetițe au o tendință acută spre ”prințesism”.

Pot să înțeleg că îți crești fetița ca pe o prințesă și te aștepți ca toată lumea să i se supună și să facă ce vrea ea, înteleg că vrei s-o crești sensibilă și cum mai crezi tu că ar trebui să fie crescută o fetiță, DAR nu la locul de joacă!

Locul de joacă e pentru copii, nu pentru familii regale.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa