Episodul 170: La pașapoarte – partea I

Mama lui Victor
jurnal

Mi-am adus aminte zilele trecute de o poveste SF cu mine și cu Victor la pașapoarte. Nici nu mai știu unde trebuia să plecăm, cert e că eram într-un sediu mic, într-o încăpere de 20 de metri pătrați, mulți copii și de două ori mai mulți adulți. Pașapoarte pentru copii, v-am zis!

Când am plecat de acasă, nu știu de ce, dar mi-am imaginat o încăpere colorată, în care copiii vor socializa între ei, se vor distra etc. Îmi amintesc că era prin luna iulie și era una din zilele acelea în care asfaltul începea să se topească de la ora 9. O caniculă de-ți fierbea saliva în gură!

Când am ajuns, am intrat cu toată speranța în încăperea spre care mă îndrumase domnul de la poartă. Ba chiar am și închis ușa după noi, moment în care toată lumea, pentru că încăperea aia era ticsită de suflete, mi-a sărit în cap.

– Lăsați, doamnă, ușa deschisă că murim aici!

Hai că am început bine, mi-am zis. Dar de ce murim? N-am mai apucat să întreb în jur pentru că mi-am dat seama imediat. Nu era aer! Am scanat rapid pereții și mi s-au oprit ochii pe aparatul de aer condiționat. Am răsuflat ușurată. Aparatul nu era pornit, dar numai vederea lui m-a răcorit instantaneu. După ce am ne-am dezmeticit ce și cum, am realizat că avem de așteptat. Erau destui înaintea noastră și numai două birouri funcționau.

Numai că până să realizez eu chestia asta, simteam cum se prelinge apa în șiroaie mici pe tot corpul meu. Acum înțelegeam de ce săriseră toți când închisesem eu ușa. Păi dacă ar fi venit atunci cineva care ar fi închis ușa, eu nu numai că aș fi țipat, dar aș fi făcut cum făcea mama cu puii de pisică atunci când făceau pipi sau caca pe covor – îi lua și îi băga cu nasul acolo. La fel și eu: l-aș fi băgat cu capul în ușă!

Cu ultima mea picătură de calm, am deschis gura și am întrebat de ce nu e aerul condiționat pornit.

Am rostit cuvintele magice. A început cearta. Nimeni nu mi-a răspuns la întrebare, dar au început să se certe că răcesc copiii. Lumea s-a împărțit în două tabere: cei cu copii care răcesc de la aerul condiționat și preferă să se coacă fără să-i intereseze de alții și cei care nu răcesc de la aer, dar cărora le pasă de părerea celorlalți. Mă retrag din cearta lor și mă duc să întreb un organ dacă se poate să pornească aerul.

– Nu merge, doamnă!

– Văd că nu merge, dar nu puteți să-l porniți?

– Doamnă, îl pornesc degeaba, credeți-mă că nu merge!

Mda, fără aer murim de cald, iar cu aer tot am fi murit pentru că ne ucideau cei cărora le răceau copiii.

Conflictul se aplanează în momentul în care, dintr-unul din birourile oficialilor, începe să se audă un plâns de copil, dar plâns din acela serios. Apoi dialogurile:

– Doamnă, haideți să terminăm și noi aici, că știți ce e la ușă?

– Haideți să-i dăm ceva. N-aveți o bomboană, ceva?

– N-am!

– Doamne, ce e și cu oamenii aștia!!! Știi că vii cu copilul la pașapoarte și nu iei nimic la tine. Ăsta nu stă acum. Nu stă nici să-l pici cu ceară.

– Păi să-l țină doamna în brațe!

– Păi ce facem că plânge? Degeaba îl ține doamna-n brațe, că plânge! Ce dracu? Îl pui plângând în pașaport și la vamă îi dai două palme ca să înceapă să plângă și acolo.

– Dar duceți-vă, doamnă, cu copilul afară și calmați-l. Nu vedeți că nu putem să facem nimic cu el așa? Asta e! Asta e vârsta. Haideți, vă rugăm mergeți să-l calmați și mai încercăm dup-aia. Dacă nu merge, atunci o lăsăm pe altă zi.

Fază la care mama, cel mai probabil (că nu am auzit), o fi zis că nu se poate în altă zi. Numai că domnul inspector și-a cam ieșit un pic din fire:

– Păi și cum vreți să-i facem azi? Nu vedeți că nu stă la poză? Ce vreți să-i facem? Să-l desenăm?

Doamna trece printre noi cu copilul în brațe: ea nervoasă, iar copilul proaspăt calmat.

Din birou, se auzea dialogul inspectorilor:

– N-ai ce să faci, mă! Știi cum e? Până într-un an, îl ții în brațe și stă. Se mai mișcă, dar tot iese poza. Plus că mai poți să-l mai prostești, îi mai arăți una, alta. Bă, dar ăștia între doi și trei ani sunt de vise rele. Aștia dacă nu vor ei să stea, n-ai ce să le faci. Degeaba ne agităm noi, degeaba face mă-sa ce face, aștia nu merg cu nimic.

– Da, mă! Hai că dacă mai avem doi ca aștia, ne mutăm la circulație!

Asta apropo de teribila vârstă de doi ani…

Va urma ”La pașapoarte – partea a ll-a” (acum trebuie să vă povestesc și cum a fost când ne-a venit nouă rândul)!

Citește și: Primul zbor al copilului cu avionul

Nu uitați să ne dați un like pe Facebook, dacă nu ne-ați dat deja, pentru a fi la curent cu tot ce publicăm.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa