Episodul 161: Beția mamă-fiu

Mama lui Victor
jurnal

 

Cum aș fi putut încheia săptămâna dacă nu cu o petrecere? Nu, n-am ieșit în oraș! A, fost invitați la o cununie civilă petrecere de copii. Victor s-a bucurat când a auzit, era în culmea fericirii. Vă imaginați și ce fericită era mă-sa, nu?

Nu știu cum sunt alte mame, dar eu când primesc invitații la petreceri de copii… nu știu cum să vă zic… ați stropit vreodată o pisică cu apă? Aia sunt eu! Zici că mi-ai turnat o găleată de apă rece pe spinare. Îmi vine să sar, să fug, să pufăi, să dau cu gheara.

-Supeeer! Mulțumim de invitație! Victor se va bucura!

N-am mințit cu nimic, după cum vedeți. N-am zis că ne bucurăm, am zis că se bucură numai Victor.

Eu m-am bucurat și mai tare, vineri după grădiniță, când am mers să căutam cadou. Ce ne-am mai distrat! Ce frumos a fost! Ce-am mai făcut cruce cu limba in cerul gurii, ce-am mai zis printre dintii, ce-am mai vorbit cu mine: ”Hai, fată, că nu e dracul așa negru. Te duci acolo, copilul se joacă și vii acasă. Ce e așa greu?”.

Și ne-am dus. Toți părinții cu chef ceva mai ca mine. Cred că nici părinții sărbătoritului nu o duceau prea bine cu dispoziția. În fine, ca să aveți o imagine de ansamblu, gândiți-vă că pe fețele tuturor adulților se citea ceva între oboseală, lehamite și lene, toată lumea se uita la ceas, nimeni nu mânca și nu bea nimic. O grămadă de adulți care, parcă, ar fi așteptat să intre la tăiere.

Copiii se jucau liniștiți, mă rog, cât de liniștiți se puteau juca niște copii la ora 20. Adulții erau și ei tot liniștiți. Pe măsură ce treceau minutele și se apropia finalul, adulții parcă se mai înviorau. M-am și gândit cum ar fi să ne apuce pe noi un chef de-ăla zdravăn de vorbă să nu ne mai vină să plecăm acasă? Păi exact așa a fost! Că ne-a apucat o vorbă și un râs, cu niște povești de nu ne mai puteam opri. Din tăcuți ce eram, ajunsesem la final niște Florini Piersici mai tineri și fără fulare. Nimeni și nimic nu ne putea opri.

Copiii se jucau, părinții se distrau. La final, care final a venit prea repede, nu ne mai venea să plecăm acasă. Oricum, ne-am lungit mai mult decât prevedea legea.

Era aproape miezul nopții când mergeam spre casă și regretam că Victor nu e suficient de înalt să mă sprijin de el până să intrăm în bloc. Nu băuserăm nimic, nici eu și nici Victor, dar trăiam o beție cruntă amândoi. Am intrat în casă și Victor, clătinându-se, a zis că el mai are putere numai pentru 10 pași.

-Fă-i până la pat!

Până mi-am dat eu ghetele și geaca jos, copilul dormea lemn, picat ca din avion, pe marginea patului. Am vrut să-l mut, dar acela a fost momentul în care am aterizat și eu lângă el. Nu mă mai puteam mișca, de parcă aș fi paralizat la contactul cu patul. Îmi amintesc că făceam eforturi să nu adorm, pentru ca în final să nu înțeleg de ce mă opun somnului. Trebuie să-l schimb pe Victor în pijamale. Tot deschideam ochii ca un vampiroi, tot încercam să mai fac ceva până când…

…până când ne-am trezit, azi dimineață: Victor îmbrăcat cu pijamaua mea, iar eu  în chiloți lângă el.

Dacă vreți să știți și ce părere are Mama lui Victor despre petrecerile pentru copii, citiți și ”Episodul 153: Petrecere de copii sau cununie civilă?

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa