Episodul 159: Ziua lecției despre iubire adevărată

Mama lui Victor
jurnal

În casa noastră, se știe: cele mai importante subiecte se discută pe budă. Cum îl cheama pe Victor vreo nevoie, în special cea mare, cum mă aștept să abordăm cine știe ce greucenism. Astăzi, când a terminat de mâncat micul dejun, și-a luat niște magneți, un carnețel, niște carioci, un capsator, lipiciul, mă gândeam că și le pregătește pentru grădiniță:

– Ce faci cu alea? Le iei la grădi…

– Nu, le iau acum cu mine, la grădi nu le iau.

– Păi acum unde te duci?

Să fac un caca.

Și a plecat la baie…

N-au trecut nici trei minute, că Victor al meu m-a strigat imediat:

– Maaaamiiiiii, vino puțin! Te rog frumooooos!

Și m-am dus:

– Mami, câte prostii mi-ai cumpărat tu?

– Ce prostii ți-am cumpărat?

– Păi toate prostiile pe care am vrut eu să le iau. Mai ții minte mingiile alea care se spărgeau?

– Da.

– Niște prostii, mami. Dar mai știi și baloanele săltărețe?

– Ah, da, le mai știu…

– Alte prostii, mami! M-am luat după reclame. Numai prostii am cumpărat.

– Da, dar acum știi că nu tot ce apare în reclame e bun.

– Știu, dar câți bani te-a costat asta?

-Nu mai contează, Victor!

– Ba contează. Uite, mami, eu acum am nevoie de niște bani ca să iau, ceva care nu e prostie, să știi, și nu pot să-ți cer.

– Ai nevoie de mulți? Că foarte mulți nu am, dar încerc să te ajut cum pot.

– Nu știu de câți am nevoie. Mergi cu mine la florărie să mă uit la flori?

– Merg!

Am ieșit din baie țopăind de bucurie că mi-a luat de pe cap decizia florilor. O să aleagă el singur florile pentru doamna educatoare și eu scap. Am ridicat mâinile, am pocnit din degete, m-am pupat pe mână și mi-am pus mâna cu pupic la obraz. Așa mai da, mi-am zis! Ăsta e băiatul meu!

La florărie, de unde? Tot eu a trebuit să aleg florile. El n-a vrut să aleagă. A zis să iau ce-mi place mie. Frezii nu erau (mie îmi plac freziile de mor, le-aș și mânca!), așa că am ales lalele. Am luat lalele roșii. Le-am plătit eu și i le-am lăsat lui. L-am învățat cum să le țină când le va dărui și l-am luat de mână să mergem la grădi. Doi pași mai încolo, Victor mă trage de mână și ne oprim. Îmi întinde florile:

– La mulți ani, mama mea! Te iubesc cel mai mult din toată lumea.

L-am luat în brațe (nu cred că mai are sens să spun că am plâns).

8 Martie 2016 va rămâne în mintea mea ca ziua în care am învățat de la copilul meu lecția iubirii adevărate: cine primește cadoul îl și plătește, dar tot se bucura cel mai mult din lume. Asta e iubire adevărată! PUNCT!

Poate vreți să citiți si episodul în care Victor i-a spus mamei sale despre ce fel de iubire au copiii nevoie.

Iar dacă vreți să fiți la curent cu tot ce publicăm, dați-ne un like pe Facebook, în cazul în care n-ați făcut-o deja. 🙂

Te-ar mai putea interesa