Episodul 152: Diferenţa dintre rău şi groaznic

Mama lui Victor
jurnal

Cred că am mai zis asta, dar o mai zic încă o dată, că nu moare nimeni: revenirea din vacanță e ca revenirea pe Pământ după trei ani de stat în spațiu. Aș fi zis, până acum, că e importantă și durata vacanței, dar după această ultimă săptămână, nu mai zic nimic. Nici nu contează cât de lungă e vacanța, revenirea e la fel!

Cred că numai ideea de vacanță le întrerupe copiilor niște circuite neuronale. Există niște neuroni care au treabă cu mersul la grădiniță și cu trezitul de dimineață. Cum ajunge la ei semnalul că e vacanță, cum neuronii aștia se aruncă cu burta în sus și nu mai fac nimic. Dar nimic! Partea proastă e că nu mai răspund la niciun stimul – poți să urli cu portavocea că s-a terminat vacanța, că ei tot cu burta în sus stau.

M-am trezit destul de devreme azi. M-am uitat la Victor… dormea întins ca steaua de mare, ziceai că e picat din avion, picioarele desfăcute, mâinile desfăcute deasupra capului, exact ca o stea de mare, v-am zis. Hai să-l mai las un pic, mi-era milă să-i stric bunătate de somn. L-am pupat un pic de câteva ori. Bine, un pic mai mult și de mai multe ori. Mă rog, de foarte multe ori.

După jumătate de oră, era cazul să fie trezit. Dar ia și trezește pe cine nu se trezește! Am zis să îl ajut și să-i aduc hainele la pat, să facă el cât mai puțin efort. Nu, n-am avut pe cine să trezesc. Victor era un aluat moale care se mai și lipea de mâini: ”Stai, stai, dă-mi mâinile tale să stau lipit de ele! Vreau pielicica ta de pe braț!”

Îi întindeam brațele și el se lipea de ele, după care începea să se plângă că îi e somn, că e prea obosit pentru grădiniță, că îi e rău, că nu se poate îmbrăca, că ar mai vrea să doarmă. Mi-a cerut să-l îmbrac eu și am reușit, cu chiu cu vai, să bag hainele pe el.

Ce mic dejun?  Am sărit peste mic dejun. Sau nu, n-am sărit (asta dacă e să numesc mic dejun cele trei înghițituri de clătită cu iaurt și mere pe care i le-am dat eu direct în gură).

Ce spălat pe dinți? Ce spălat pe față? I-am dat eu mâna umedă pe față, el stând în pat, în poziție de drepți, numai că la orizontală, și l-am dus în brațe până la baie pentru spălat pe dinți. L-am spălat tot eu și am trăit o senzație tare ciudată. Mi-a zis că îi e prea somn și m-a rugat să-l țin eu în picioare. Așa că încercam să manipulez o grămăjoară de oase și cărniță (mai mult oase), și să-i spăl dinții. L-am sprijinit între mine și chiuvetă și l-am spălat cumva contra naturii. Adică m-am aplecat peste capul lui. Nici nu știu dacă i-am periat dinții, pot doar să spun că periuța era în gură – deci i-am nimerit gura, dar n-aș ști ce să zic de dinți.

Chiar mă gândeam, în timp ce-i spălam dinții, mă rog, când eram cu periuța în gura lui, că mai rău de atât n-a fost niciodată. A mai fost el mort de somn, dar nu ca acum. Și nici măcar nu s-a culcat târziu aseară.

După ce l-am clătit și l-am șters, l-am anunțat că trebuie să ne cam grăbim, suntem în întârziere.

– Grăbește-te tu, mami, și fă-mă și pe mine, că eu nu pot…

– Dar ce ai? Ți-e rău?

– Nu, nu mi-e rău!

– Dar ce ai?

– Nu, mami, nu mi-e rău, mi-e groaznic!

Ei, ce putea să fie atât de groaznic? Am văzut eu ce: o mamă, adică eu, încercând să încalțe un copil care nu putea să stea în picioare, drept pentru care, cumva, nu îmi dau seama cum, îl țineam cu fundul (al meu fundul) fixat lângă perete, și cu piciorul lui, tot cumva, peste piciorul meu ridicat ca să îl încalț fără ca el să cadă. Imaginea asta, văzută de mine în oglinda din hol, a fost groaznică!

În fine, sper să-și revină neuronii ăia cât mai curând!

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa