Pe cât de matinală și energică sunt eu dimineața, pe atât de greu se trezește copilul meu. Ieri era o zi perfectă. Copilul se trezise cu aproape două ore mai devreme decât de obicei, era minunat!
Era minunat până când m-a anunțat că el nu se duce la grădiniță pentru că ceilalți copii au dat vina pe el.
– Poftim? Cum adică?
– Adică au dat vina pe mine. Au zis că eu am venit cu ciocolată la grădiniță.
– Și ce s-a întâmplat? Ce ciocolată?
– Avea Alex ciocolată și ne-a dat la toți si când ne-a prins doamna cu ea, copiii au zis că eu am adus-o.
– Și tu ce-ai zis?
– Am spus adevărul, mami. Am zis că nu am adus-o eu, că a adus-o Alex, dar doamna nu m-a crezut și m-a pus să stau în rândul ZERO.
Și când a zis ”zero” i s-au umplut ochii de lacrimi.
– Ce e rândul ZERO, mami? Eu nu am auzit de așa ceva!
– M-a pus să stau pe scăunel singur, în fața clasei, și copiii râdeau de mine.
Și atunci am simțit că am colți și gheare. Cum adică? Cum??? Ieri, când am fost să-l iau de la grădiniță, chiar am stat de vorbă cu educatoarea. Mie de ce nu mi-a zis nimic? De ce nu m-a întrebat dacă i-am dat copilului ciocolată la grădiniță? De ce n-a verificat? De ce nu mi-a zis absolut nimic? Am tras aer în piept și am încercat să mă liniștesc. Adevărul, ca de obicei, e undeva pe la mijloc, mi-am zis.
Dar tristețea aia din glasului copilului? Tristețea care l-a cuprins când mi-a povestit cum a stat singur pe scăunel în ”rândul zero” și copiii au râs de el… Ei bine, tristețea aia nu-mi dă pace!
I-am zis că face ce vrea el, dacă nu vrea să se ducă la grădiniță, asta e, nu se va duce, eu îl înțeleg.
Eu, până acum, nici n-am auzit de ”rândul zero”. Eu știam de ”colț”. Erai pus la colț pentru 1-5-10 minute, te așezai cu spatele și nu mai vedeai nimic. Nu vedeai cine râde de tine, nu vedeai cine cu cine se joacă, cine cu cine vorbește sau ce fac colegii în timpul pedepsei tale. Te focusai pe perete, analizai toți porii din zugrăveală (am făcut-o de multe ori) și trecea timpul. Generația asta nouă, se pare, nu are colțuri. Chiar m-am bucurat că ei cresc mai bine ca noi, că sunt mai liberi, că au loc să se dezvolte frumos, că au în față un viitor (mai) sănătos și nu imperfecțiuni ale zugrăvelii sau urme lăsate de trafalet.
Dar m-am bucurat degeaba! Colțul n-a dispărut, colțul s-a mutat în ”rândul zero”. Copilul nu numai că e pedepsit și nu mai are voie să se joace sau să vorbească, dar el stă în ”rândul zero”. Ce e rândul ăsta? Un rând care numai rând nu e. E un rând format dintr-un singur copil, și acest rând se cheamă ZERO.
M-am bucurat degeaba!!! Da, copilul meu nu stă la colț așa cum am stat eu în anii ’80-’90, copilul meu este trimis/redus la ZERO.
Nu vreau să dau vina pe sistem, că nu sistemul îmi pedepsește copilul, dar, dacă s-ar face un rând ZERO al sistemului nostru de învățământ, ar fi unul lung, cu multe scaune…
