Am o prietenă care a născut recent. Am tot vorbit cu ea la telefon în ultimul timp și e din ce în ce mai disperată. Copilul nu doarme, ea e obosită, copilul plânge, ea e disperată. De fiecare dată mă întreabă dacă Victor făcea așa. Da, normal, și el a plâns, nici el n-a avut somn, și eu am fost obosită, și eu am fost disperată. Cunosc atât de bine stările astea! Și nu numai că le cunosc, dar îmi e dor de ele!
Aici n-a înțeles nimic. Cum adică îți dor? Cum să-ți fie dor de așa ceva? Cuuuum?
Ei bine, dragi proaspete mămici, știți în ce momente mi se face dor de clipele când era Victor bebeluș?
Îmi e dor atunci când îl duc la grădiniță și mă pupă la ușă, iar eu rămân și îi sorb pașii în timp ce se duce în sala de clasă.
Îmi e dor atunci când îmi spune că pot să-l iubesc, dar să nu-l iau în brațe pentru că n-are timp de stat la mine în brațe, el trebuie să se joace.
Îmi e dor atunci când decide să stea la bunici cu săptămânile și eu stau singură și revăd toate arhivele cu poze.
Îmi e dor atunci când mergem în parc și stă lângă mine numai la venire și la plecare sau când vine să bea apă din sticla de la mine din geantă.
Îmi e dor când îl văd că se încalță singur dimineața și mie îmi vine să-i pup un picioruș și să-l încalț eu.
Îmi e dor când îl văd cum râde în timp ce se joacă și aș vrea să-l iau în brațe și să-l cocoloșesc un pic, dar știu că l-aș deranja.
Îmi e dor atunci când fuge din brațele mele pentru că ”ne-am iubit destul”.
Îmi e dor mereu în timpul zilei, când eu sunt la birou și el la grădiniță, și îmi doresc să fiu o muscă și să-l stau, cumva, tot timpul lângă el.
Îmi e dor când îl văd cum doarme, așa… ca un bebeluș mare și-mi amintesc cum dormea când era mic de tot, lângă mine sau pe mine.
Îmi e dor când îl iau în brațe și nu-l pot ține mai mult de 7-8-10 minute pentru că acum e mai mare și mai greu.
Îmi e dor și totul parcă a fost ieri, dar mi se face și mai dor când îmi amintesc că știu că lucrurile astea nu se vor repeta niciodată.
Dac-ați ști cât de repede va trece tot! Dac-ați ști cât de bine e așa! Dac-ați ști cât de norocoase sunteți! Bucurați-vă de bebelușii voștri așa cum puteți – cu oboseală, cu disperare, cu plâns, cu durere, cu nopți albe… Mari vor fi toată viața, mici sunt numai acum!
Comandă acum cartea „Eu n-am furis – Dialoguri Marioneze„, de Vivi Gherghe, cu ilustrații de Tuan Nini, o carte scrisa cu mult umor, replici foarte bine construite, personaje memorabile, de la autoarea serialului „Mama lui Victor”. Este o carte a regasirii copilariei autoarei prin ochii propriului copil. O experienta dulce-amara, povestita cu mult haz in care Vivi este, in acest volum, pe langa mama lui Mario si ”nacota” bunicilor. Aceasta este disponibilă AICI.
