Victor e într-o vacanță prelungită la bunici pentru că eu sunt plecată din București. Când l-am dus, adică acum 10 zile, i-am spus că vom sta despărțiți numai o săptămână, ca de obicei. Ei bine, l-am mințit. De fapt, nu l-am mințit, numai că lucrurile s-au complicat între timp si n-am ajuns să-l mai iau după o săptămână.
Azi dimineață, m-a sunat bunica lui și mi-a spus că Victor tocmai a anunțat-o că e foalte tlist.
De ce era copilul tlist?
Pentu că mami a zis că vine peste o săptămână și io cled că a tlecut o săptămână…
Și cu asta m-a încuiat. Am încercat să vorbesc cu el, dar n-a vrut nici să audă. Când l-a rugat bunica să vorbească un pic cu mine la telefon a zis că nu poate pentru că, da, este trist.
N-am nicio scuză în astfel de cazuri… De aceea există bunici, ca să-i spună nepotului că unele săptămâni par mai lungi.
În fine, de la această discuție s-a ajuns la telefoanele mobile și, inevitabil, la cum intră oamenii mari în telefoanele mici ca să poată vorbi între ei. L-a lămurit din nou bunică-sa făcând apel la cablurile de înaltă tensiune. Mă rog, nu știu ce-o fi în mintea copilului acum. Probabil se gândește că oamenii mari sunt cu toții niște Spidermani.
Ideea e că acești Spidermani fac orice când aud că puii lor sunt triști. În primul rând, îi întreabă dacă pot face ceva pentru ca ei să devină fericiți. Mare greșeală! M-a pus să-i cumpăr pocofiș. Nu știu ce e ăsta, a văzut la televizor! Salvați-mă voi, că nu am timp să mă uit la toate desenele pe Tisney Ciuniol ca să-mi dau seama ce e pocofișul. Am o vagă bănuială că e ceva din reclame… Feelingul meu de mamă nu m-a înșelat niciodată până acum. Mă îndoiesc că ar face-o fix acum, când e copilul trist.
Iar aici citiți despre cum voia Victor să meargă să vadă Niagara. Uf!
