Jurnal de sarcină la a treia: „A treia sarcină ajunsă în cinci luni şi încă mă mir de minunile ei.”
Gata, suntem la jumătate! Încă pe atât şi ne vedem! Nu sunt încă pe deplin liniştită, mă bizui pe ecografia morfofetală de la 22 de săptămâni să îmi ofere pacea mult visată, dar e bine. Am scăpat şi de greţuri, mă mişc ceva mai uşor şi cu mult mai multă energie. Trimestrul doi e cel mai uşor, o ştiu bine. Asta dacă nu te leagă ceva amintiri cumplite legate de el, aşa cum mă leagă pe mine. În rest, spor la muncă, Ruxandra!
Cu toate astea, până nu mă văd eu gravidă în şapte luni, nu mă liniştesc. În orele de insomnie (de astea nu am scăpat), îmi spun: poate fi o bebeluşă prematură, nu mă tem eu de asta atât de tare, dar să fie! O naştere la 20 de săptămâni, chiar 24, scoate din calcul „a fi”.
La sarcinile trecute nici nu mi-am pus problema prematurităţii. E adevărat, şi posibilitatea naşterii unui copil cu nevoi speciale părea ceva ce li se poate întâmpla doar celorlalţi. Nu ştiu exact ce anume îi caracteriza pe aceşti „ceilalţi”. Nu stăm niciodată să ne gândim pe îndelete la asta – ce îl diferenţiază pe omul de lângă noi într-atât încât să îl putem încadra în categoria „celorlalţi”, a celor pentru care este de la sine înţeles că au parte de un traseu diferit faţă de al nostru, în subspecia oamenilor loviţi de soartă. Sau poate supraspecia? Depinde pe cine întrebi.
Cert este că, până la urma mi s-a întâmplat mie. Am născut o fetiţă cu nevoi speciale. Poate dacă aş fi luat în calcul chiar şi preţ de o secundă posibilitatea aceasta aş fi trecut cu mult mai uşor peste şoc, peste depresie, peste neputinţă. Poate…
În urmă cu opt ani nu se vorbea deschis despre dizabilitate. Încă o ţineam sub preş, ca pe o ruşine, că pe un eşec personal. La fel cum (încă) o facem când vorbim despre sarcini pierdute, infertilitate, naştere prematură.
Mila oamenilor atunci când am pierdut sarcinile, când copilul pe care l-am născut s-a dovedit a fi „în afara standardelor”. Asta te îndepărtează de oameni. Se şuşoteşte despre durerea ta. Rareori se vorbeşte deschis. Odată ce am început să spun public că avem un copil cu nevoi speciale am fost şocată văzând câtă lume în jur cunoştea cel puţin o familie precum a mea. Când am scris pentru prima dată că am pierdut două sarcini, am primit zeci de mesaje din partea celor care trecuseră prin acelaşi lucru. Oameni pe care altminteri îi cunoaştem, dar care nu vorbiseră despre asta. Ce reacţie să am, aşa încât să fiu sigură că nu rănesc mai rău? Atunci când o amică mi-a spus de curând că a pierdut un bebeluş, primele cuvinte care mi-au venit în cap au fost acestea: „Vei încerca din nou, nu te amărî!” Exact cuvintele pe care eu însămi le urăsc cel mai mult! Mi le-am înghiţit şi i-am scris: „Îmi pare rău… Nu ştiu ce să îţi spun; ştiu că doare.” Nu ştiu cât a ajutat-o…
Morfofetala de 22 de săptămâni şi pragul celor şapte luni de sarcina – to do-urile mele de gravidă, deşi „do” (a face) nu e chiar verbul cel mai potrivit. Ce poţi face? Mai nimic. Bebeluşa, în schimb, face! Se mişcă energic, are ore preferate, muzici preferate, voci preferate: serile, când îşi aude fraţii vorbind sau râzând, după amiezile, când eu scriu cu fundal sonor de pian şi, bineînţeles, ciocolata! Urăşte în schimb scaunul de birou şi zgomotul metroului. Atât de mică şi deja cu preferinţe şi reacţii. A treia sarcină ajunsă în cinci luni şi încă mă mir de minunile ei. Nu văd nimic în interiorul meu, nici măcar nu mă pot apleca să o sărut şi totuşi ceea ce simt e ca o bucăţică din grădinile cerului. Aşa îmi închipui că vor fi, pline de minuni dintr-astea, evidente, la tot pasul. Ca în basme.
Nu ştiu dacă ne alegem părinţii şi fraţii înainte de a ne naşte. Mi-ar plăcea să cred că da, căci gândul că bebeluşa asta mică ne-a ales pe noi mă bucura intim, adânc. Odată ce îţi cresc copiii şi se apropie de adolescenţă, aşa cum o face Petru al nostru, fiecare strat de încredere de sine, în calităţile tale de părinte, este puternic scuturat şi pus la încercare. Fiecare zi e o contorsiune. Gândul că încă un copil a stat, a privit şi te-a ales pe tine că mamă e liniştitor. Poate că, până la urmă, nu eşti atât de oribilă cum îţi spune aproape-adolescentul din dotare…
Dacă ați pierdut vreun episod al Jurnalului de sarcină la a treia, am făcut o listă mai jos cu cele mai recente episoade:
Jurnal de sarcină la a treia: Săptamâna 19
Jurnal de sarcină la a treia: Săptamâna 18
Jurnal de sarcină la a treia: Săptamâna 17
Jurnal de sarcină la a treia: Săptămâna 16
Jurnal de sarcină la a treia: Săptămâna 15
Jurnal de sarcină la a treia: Săptămâna 14
Jurnal de sarcină la a treia: Săptămâna 13
Jurnal de sarcină la a treia: Săptămâna 12
Jurnal de sarcină la a treia: Săptămâna 11
Jurnal de sarcină la a treia: Săptămâna 10
