Pe cât de simplu pare, pe atât te poate relaxa, calma şi destresa respiraţia corectă.
Există multe şi diverse exerciţii de respiraţie. Aici îţi prezentăm unul care se poate face oriunde şi oricând simţi că ai nevoie să te calmezi.
- Stai în picioare sau culcat, în orice poziţie îţi convine.
- Închide ochii, dacă vrei.
- Concentrează-te pe respiraţie, pe măsură ce respiri în mod normal.
- Începe să respiri mai profund pe nas şi gură. Imaginează-ţi că încerci să îţi umpli uşor stomacul cu aer (abdomenul ar trebui să crească pe măsură ce inspiri).
- Pe măsură ce expiri, relaxează-ţi muşchii feţei, gâtul, umeri, şi, treptat, restul corpului.
- Dacă te ajută, spune-ţi ceva în şoaptă, ca de exemplu „relaxează-te” sau „calmează-te”.
- Concentrează-te asupra respiraţiei şi corpului tău.
Acest exerciţiu poate dura mai puţin de câteva secunde sau mai mult, în funcţie de cum te simţi. Odată ce te obişnuieşti cu el, te vei putea calma mult mai repede şi mai uşor de fiecare dată.
Un alt sfat: găseşte pretexte să zâmbeşti şi să râzi cât mai mult. Aceasta poate ajuta la reducerea nivelului de stres. Vorbeşte cu un prieten care te face să râzi, urmăreşte o emisiune TV de divertisment sau o comedie la cinema.