Familia Călinescu trăiește în Barcelona de o jumătate de an. Deși o duceau bine în orășelul de lângă București în care locuiau, unde părinții se ocupau de propria afacere, când copilul cel mare, epuizat de teme și meditații, le-a spus că ar vrea să studieze în afara țării, părinții nu au stat prea mult pe gânduri. Din momentul în care au vizitat școala din Barcelona în care studiază acum copiii și până la mutarea propriu zisă a durat doar câteva săptămâni. Timpul scurs de la mutare și până acum, când lucrurile au intrat pe noul făgaș, le-a demonstrat că, pentru copii, a fost cea mai bună decizie.
Maria are 15 ani și este copilul cel mare al familiei Călinescu. La 13 ani le-a spus părinților că ar vrea să studieze în străinătate, iar ei au asigurat-o că o vor sprijini să facă acest lucru. Erau convinși atunci că dorința ei se referă la viitorul mai îndepărtat, respectiv la facultate, și li se părea că studiile universitare în afara țării ar putea fi o mare oportunitate pentru ea. Maria era atunci elevă la o școală din Sectorul 6 al Capitalei, învăța bine și se pregătea pentru Evaluarea Națională.
Și-a dat seama că la 13 ani nu se descurcă singură
Deși planul era să obțină medie mare și să intre la un liceu de top din București, gândul plecării nu-i dădea pace, mai ales că pasiunea ei pentru biologia marină nu-și găsea corespondent în oferta de studii din România. A început să trimită mailuri și aplicații la licee din Europa și să-și stabilească interviuri online. „Ok, aplică, vedem în ce etape ajungi și ce putem face după”, i-a spus mama ei, văzând-o atât de determinată. A avut mai multe discuții cu o școală din Olanda și a ajuns până la interviul final cu ei, care a avut loc online. „În timpul interviului, a realizat că are doar 13 ani, că nu s-ar descurca încă singură într-o țară străină, și a ieșit plângând din cameră. Ne-a zis că își dorește mult să plece, dar că e încă mică și nu poate să facă asta fără noi. Atunci am realizat că intențiile și dorințele ei sunt foarte serioase și am zis că nu e cazul să mai așteptăm facultatea, ci să o ajutăm acum”, își amintește mama.
Nu i-a spus Mariei ca va începe vreun demers în acest sens, pentru a nu-și face speranțe, dar a început să discute cu soțul ei despre posibilitatea de a părăsi România pentru ca cei doi copii, Maria și Sasha, care are acum 11 ani, să beneficieze de un alt fel de educație. Când Maria a început clasa a VIII-a și presiunea intrării la un liceu bun a devenit și mai mare, părinții și-au dat seama că au un motiv în plus să plece. Deși un copil ambițios, studios și obișnuit cu munca, presiunea clasei a VIII-a a epuizat-o pe Maria. „Fiind an de examen, lucra la clasă din trei culegeri, iar la meditații din altele trei. Făcea teme până la 1 noapte, iar 3 zile pe săptămână avea meditații. Dimineața, ca să ajungă la școală la timp, pleca la 6.30 din casă. Era epuizată și acționa de parcă era teleghidată”, își amintește mama ei.
O decizie surpriză
În weekend, când ar fi putut să se odihnească, Maria se ocupa de o altă mare pasiune, la care nu voia să renunțe nici în ruptul capului: yachtingul. În fiecare sâmbătă, de la ora 7, era în Herăstrău pentru pregătire, iar de când ajungea acasă, la ora 17:00, de epuizare, dormea până a doua zi. Făcea yachting de performanță, era campioană națională la categoria ei de vârstă și de vele, și nu concepea să renunțe la acest sport indiferent cât de mult o epuiza școala.
Părinții au simțit că fata e pe punctul să clacheze și au decis că acela e momentul în care să facă un pas decisiv pentru a pleca din țară. Copilul cel mic al familiei, Sasha, era atunci în clasa a IV-a și în viața lui ar fi urmat oricum o schimbare majoră, respectiv trecerea la gimnaziu. „Nu le-am spus copiilor decât că plecăm până la Barcelona, unde locuiau finii noștri, pentru a-i vizita. Înainte de asta, vorbisem cu câteva școli de acolo și stabilisem niște interviuri. Când am ajuns, am vizitat școlile, ne-am interesat despre sistemul de educație și despre ce ar presupune pregătirea acolo pentru Bacalaureatul Internațional, care i se potrivea cel mai mult Mariei. Am vizitat doar școli în care pedarea se făcea, măcar parțial, în limba engleză, pentru că nici unul dintre copii nu știau spaniolă sau catalană.”
Maria și-a văzut visul cu ochii
Ceea ce au găsit părinții în școlile din Barcelona i-a impresionat atât de mult, de la organizarea studiilor până la atitudinea profesorilor încât, trei săptămâni mai târziu, Maria și Sasha pășeau pentru prima dată în noua lor școală, în calitate de elevi. Lucrurile s-au întâmplat atât de repede încât părinții abia reușiseră să închirieze un apartament, la 2 km distanță de școala aleasă. „Am fost să vedem școala aceasta în data de 13 ianuarie, la jumătatea anului școlar. Ne-au spus că ar avea locuri disponibile pentru ambii copii și că trebuie să facem o cerere către Minister pentru deblocarea lor. Procedura ar fi trebuit să dureze 30-90 de zile, însă răspunsul a venit rapid, în 11 zile. Ne-au spus că locurile au fost deblocate pentru noi și că avem 14 zile la dispoziție să ducem copiii”, spune Simona.
În ciuda vitezei cu care s-a întâmplat totul, copiii nu au fost bulversați. Simona e convinsă că i-a ajutat stilul de viață al familiei, cu vacanțe multe și plecări dese în city break-uri, așa că le-a venit ușor să împacheteze esențialul și să plece spre o nouă aventură, de data aceasta doar cu bilet de dus. În ceea ce o privește pe Maria, entuzismul a fost și mai mare, pentru că își vedea visul cu ochii, mai repede decât s-ar fi așteptat.
Nu îi venea să creadă că la ora 21:00 poate fi în pat
Școala din Barcelona în care învață copiii din februarie 2023 este o școală publică, în care se plătesc doar activitățile extracurriculare și mâncarea. Copiii învață de la 8, respectiv 9, au pauză de două ore la prânz, și la 17.00 pleacă spre casă. La Maria, anul acesta (echivalentul clasei a X-a) există 4 „pachete” de studiu: Științe, Arte, Matematică- Informatică, Limbi și literaturi străine, iar fiecare elev studiază în regim intens varianta pentru care a optat. Clasele au câte 25 de elevi și studiul se face preponderent în grupuri mici și în limba engleză, existând însă și câteva materii care se fac în catalană.
Ambii copii fac 5 ore de catalană pe săptămână la școală, iar ca nou veniți au dreptul de a nu trece prin evaluări timp de 2 ani, perioada de adaptare. „Mariei nu îi venea să creadă că seara la 21:00 poate să fie în pat, că nu are teme care o țin trează până târziu în noapte. Participă la proiectele de la școală, face yachting de performanță în weekend lângă Barcelona, iar de când s-a mutat a participat la campionatele europene și mondiale reprezentând încă România. E încântată că face antrenamente pe mare, nu pe lac, cum făcea la București, și simte că și oportunitățile de a crește, ca sportiv, sunt superioare în noua ei țară”, spune Simona.
Prietenii noi
Sportul a ajutat-o mult la integrare, iar seriozitatea și dăruirea i-au adus aprecierea colegilor de la clubul de yachting. În școală, acomodarea nu i-a fost tocmai ușoară, dat fiind faptul că, la vârsta adolescenței, grupurile de prieteni sunt deja formate, iar ea este, oricum, o fire selectivă. Colegii ei vorbeau în pauze mai mult catalană, limbă pe care ea nu o înțelegea la început, așa că prefera să stea mai mult singură. A reușit, în timp, să-și facă niște prietene, iar mama spune că i-a fost de mare ajutor o tabără de 3 zile, „de conviețuire” organizată de școală la o fermă, în care copiii se descurcă singuri, cu tot ce înseamnă traiul de zi cu zi, supravegheați doar de adulți. Învață acolo să se orienteze în spațiu, să se gospodărească singuri, dorm în încăperi fără electricitate, cu lămpi, și nu au acces deloc la telefonul mobil. I-a fost de mare ajutor această experiență și a ajutat-o să lege prietenii.
În perioada în care încerca să se integreze în noua școală, Maria a primit o lovitură dureroasă din România. Prietenele de aici, cu care convenise să vorbească și să se vadă online o dată sau de două ori pe săptămână, i-au spus că nu mai au timp de discuții cu ea pentru că trebuie să se pregătească pentru Evaluarea Națională. A fost o lovitură grea pentru ea, pe care nu o anticipase.
Sistemul de învățare, o surpriză plăcută
Lucrurile au mers mai ușor pentru Sasha. Are un grup de prieteni din fosta clasă cu care vorbește săptămânal și cu care se întâlnește când vine la bunici în România, iar în noua școală a reușit să își facă prieteni tot din rândul expaților. „Sasha are o pasiune pentru limbi străine mai puțin populare, a învățat greacă și bulgară singur cât stăteam în România, iar în Spania s-a împrietenit cu colegi ucraineni și ruși, cărora încearcă să le învețe limbile”.
La început, când nu știa deloc catalană, a avut momente de frustrare și supărare pentru că nu reușea să își dea seama ce îi spun copiii. Acum, fiind expus zi de zi la trei limbi și studiindu-le la școală, reușește să comunice în toate trei: engleză, catalană, spaniolă.
Ambilor copii li s-a potrivit mănușă sistemul de învățare din noua lor școală. Mama, la rândul ei, a fost impresionată de modul în care se desfășoară învățarea. „La Științe, Sasha a avut ca proiect de clasă tema Sistemul digestiv. S-au împărțit în grupuri, a ales fiecare câte o boală și s-au documentat la bibliotecă, din cărți și pe computer, ajutați de un îndrumător. Apoi, fiecare copil a fost provocat să găsească soluții pentru boala respectivă. Sasha, care a ales diabetul, boala de care suferă bunicul lui, a propus un nanorobot care să elibereze insulină în organism. Părinții au fost invitați la școală, iar copiii le-au prezentat proiectele și soluțiile lor”.
Compromisul părinților: naveta București- Barcelona
Comunicarea cu școala a fost un alt aspect care a impresionat-o pe mama copiilor. Toate discuțiile au loc pe email, nu există grupuri de whatsapp ale claselor și părinții nu au acces la numerele de telefon ale cadrelor didactice. Fiecare copil are un tutore în cadrul școlii și orice aspect legat de școală este discutat cu acesta prin email. La școală, copiii nu au voie cu telefoanele mobile.
Atât Maria, cât și Sasha spun acum că mutarea în Barcelona a fost cel mai bun lucru care li se putea întâmpla. Nu se simt desprinși de casă, dat fiind faptul că vin des să-și vadă bunicii și sunt vizitați frecvent de rude și de prieteni de familie din România. Sunt în curs de integrare și adaptare, iar acest lucru îi face fericiți pe părinți. În ceea ce-i privește pe ei, lucrurile nu au fost atît de simple. După 8 ani în care au lucrat împreună zi de zi pentru afacerea lor, acum au găsit o soluție de compromis care, deocamdată, îi ține separați o mare parte din timp. „Unul dintre noi stă de luni până joi în România, apoi vine în Barcelona, petrecem weekendul împreună și pleacă celălalt. O dată pe lună avem o săptămână întreagă în care stăm împreună. E ciudat și pentru noi și pentru copii, care au fost obișnuiți să ne aibă pe amândoi alături în permanență, dar pe termen scurt aceasta este soluția pe care am găsit-o. În timp, vom încerca și noi să ne integrăm acolo pentru că în mod cert acolo ne vedem viitorul”, concluzionează Simona.
Dacă ți-a plăcut această poveste de emigrare la cererea copiilor, îți recomandăm să citești și:
- VOCEA TA. Spre binele copiilor mei, mai bine te-aș părăsi, Românio!
- PODCAST. Integrarea copilului emigrant. O poveste de succes din Barcelona
- Aventurile familiei Tudorică. Un an de la emigrare: „Inima mea bate încă în România”
- Aventurile familiei Tudorică. „Adaptarea copilului într-o țară străină, o provocare: se îmbolnăvește des, iar la școală ciupește colegii”
