În campania de conștientizare privind depresia mamei inițiată de Totul Despre Mame, publicăm o poveste scrisă de o cititoare care, după un an și jumătate de la naștere, și-a făcut curaj să povestească cât de rău i-au făcut prejudecățile celor din familie, care au criticat-o pentru că a născut prin cezariană. Redăm povestea, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:
„Ne căsătoriserăm de un an, însă eram împreună de 4 ani. Eu eram în anul întâi la facultate, lucram în același timp, și îmi venise în minte că vreau un copil. Deschisesem subiectul cu soțul, ne-am gândit la acest lucru și nici bine nu am vorbit, că într-o lună și jumătate testul de sarcina a ieșit pozitiv. Și soțul își dorea copil de ceva vreme, însă a așteptat să fiu și eu de acord.
Am așteptat să trecem de primul trimestru, dar eram atât de fericiți încât nu am putut rezista să nu le spunem celor apropiați vestea. Toți s-au bucurat pentru noi. Am născut prin cezariană o fetiță superbă de 3.650 grame și 52 de centimetri, care are acum un an și jumătate.
Prejucățile celor din familie m-au doborât
În prima săptămână după naștere a fost destul de groaznic pentru mine ca stare psihică. Încercam din răsputeri să o atașez la sân, dar nu reușeam. Mă pompam și doar așa reușeam să îi dau lăpticul meu. Mi-era greu să mă ridic din pat singură și mai locuiam, pe atunci, și la etajul 3… Mă simțeam vinovată că nu aveam suficient lăptic pentru ea, plângeam din orice și nu îmi doream să mă privesc în oglindă.
Soacra mea își făcea apariția cu sfaturi nesolicitate, cu judecăți nefondate. Mă judeca pentru că am născut prin cezariană. Odată, s-a luat de mine fără un motiv, încât m-am supărat așa tare, că nu am mai vorbit cu ea săptămâni întregi. Dintre toți, la ea mă așteptam să mă înțeleagă cel mai mult. Soțul mi-a fost alături cât a putut, însă tot singură am simțit că duc lupta creșterii copilului, a colicilor, a mulsului și a prejudecăților celor din jur.
Când îmi aduc aminte de acea perioada, încă mai plâng câteodată
Nu m-am simțit înțeleasă. Mi-era greu să fiu cea de dinainte. Mi s-a reproșat că m-am schimbat după ce am născut, că nu mai eram aceeași. Psihic, am trecut singură prin tot ceea ce înseamnă perioada de după naștere, m-am închis în mine, iar acum, când îmi aduc aminte de acea perioada, încă mai plâng. Dar azi, după un an jumătate de atunci, mă simt împlinită. Fetelor, totul vine și pleacă! Sunteți puternice, indiferent de părerile celor din jur!”
Te-ai luptat sau te lupți cu depresia? Cum ai gestionat provocările după ce ai devenit mămică și care au fost cele mai grele situații cărora a trebuit să le faci față? Povestește-ne experiența ta pentru a le ajuta în felul acesta și pe alte mame să înțeleagă ceea ce simt și să știe că nu sunt singure. Trimite-ne povestea ta pe adresa [email protected], cu titlul Depresia-Povestea mea, și o vom publica, cu numele tău sau sub protecția anonimatului, în funcție de cum îți dorești. Mulțumim!
Dacă te-a impresionat această poveste despre depresia mamei după naștere, te invităm să citești și:
- Fricile mamelor. „Noaptea nu dormeam, îi verificam bătăile inimii și respirația. Când ațipeam, mă trezeam speriată”
- Depresie post-partum din cauza alăptării dificile. „Credeam că totul este natural și ușor, însă realitatea a fost alta.”
- Ai mameloane ombilicate? Alăptarea este mai dificilă, dar nu imposibilă
