Implicarea soacrei în îngrijirea copilului. „Soacra m-a băgat în depresie, încercând să ajute prea mult și dându-mă la o parte”

Soacra spune că iubirea pentru nepoțică o face să-și dorească să-i fie în permanență aproape.

Theodora Fintescu, redactor
mama, soacra si nou nascut
Mutarea tinerei familii din casa soacrei a readus liniștea mamei.

O cititoare Totul Despre Mame ne-a povestit efectele pe care le-a avut, în cazul ei, implicarea soacrei în îngrijirea copilului. Deși bine intenționată și dornică să ajute, soacra ei a ajuns să îi smulgă mamei copilul din brațe, dorindu-și să recupereze, cu nepoata, timpul pe care nu l-a putut petrece cu propriii copii. Mărturia cititoarei noastre a fost trimisă în cadrul campaniei de conștientizare a depresiei mamei, inițiată de Totul Despre Mame. Redăm povestea, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:

„Am locuit la soacra mea până de curând și până să nasc am avut o relație foarte bună. Comunicam foarte mult, petreceam timp împreună, mă răsfăța destul de mult, ne ajutam reciproc și discutam deschis cu ea aproape orice. Sunt destule mămici care sunt lipsite de ajutor după naștere, însă ce faci când ești ajutat mai mult decât îți dorești? Soacra mea își dorea foarte mult o nepoțică și, de cum a văzut-o, a fost dragoste la prima vedere.

Mi-o smulgea din brațe

Am locuit la ea, împreună cu soțul meu, până a făcut fetița 6 luni. A fost atât de dornică să mă ajute, încât mă dădea pe mine la o parte, că doar ea a mai crescut copii și știe mai bine. Primele 3 luni au fost destul de dificile din cauza colicilor, bebelușa mea plângând destul de des. Mă străduiam cât de mult puteam să o fac să se simtă mai bine: pernuță cu sâmburi de cireșe, siropuri, masaje, exerciții cu piciorușele. M-am uitat la multe seminarii online despre fel de fel de situații din viața unui bebeluș, despre evoluția lui, și am citit materiale peste materiale, pentru că îmi doream să fiu o mămică pregătită.

Cu toate că era ceva nou pentru mine, în foarte puține momente m-am simțit depășită de situație, nefiind panicoasă din fire. Și un scâncet dacă auzea, soacra mea venea în secunda 2 și mi-o smulgea din brațe, să o împace ea. De multe ori, îmi căuta pretexte să mă pună să fac ceva, doar ca să fiu nevoită să îi dau ei fata. Începuse să refuze orice vizită a prietenelor ei, pentru că tot ce voia era să stea non-stop cu copilul meu în brațe.

I-am transmis în nenumărate rânduri că mă deranjează să mi-o smulgă la propriu din brațe și că aș prefera să mă întrebe înainte dacă e ok să o ia, pentru că e copilul meu, totuși, și, ca mamă, îmi doream ca eu să îmi împac copilul, eu să îl adorm. Simțeam că eu nu îmi îndeplinesc rolul de mamă și că ea încearcă să își asume acest rol. Îi explicam mereu că exagerează, că mă doare că procedează așa, însă, pe de o parte spunea că nu se poate abține din prea multă iubire pentru bebe, pe de altă parte spunea că mă înțelege și că încearcă să se controleze.

Îmi spunea să mă bucur că mă ajută

Când îi era foame bebelușului, era forțată de împrejurări să mi-o înapoieze, însă cu greu făcea și asta. Și nu de puține ori stătea cu ochii pe ea să vadă când termină de supt ca să o ia înapoi, sub pretextul că eu am stat toată noaptea cu fetița. Din fericire, copilul meu dormea nopțile, chiar dacă uneori adormea mai târziu. Noaptea dormeam și eu și bebe.

Deși mă plângeam că mă afectează enorm ce face, ea îmi spunea că ar trebui să ma bucur că mă ajută, pentru că ea nu a avut niciun ajutor. Și că nu a putut petrece mult timp cu copiii ei când erau mici, iar acum, fiind pensionară, vrea să se dedice nepoatei.

I-am spus în toate felurile posibile că știu că își iubește nepoata, dar dacă ea regretă că nu a putut petrece mai mult timp cu copiii ei mici, ar trebui să înțeleagă că același lucru îmi doresc eu să fac cu copilul meu. De multe ori mi-o lua din brațe când dormea și, știind cât de greu am adormit-o (plus că era foarte sensibilă la orice sunet), eram cumva forțată să tac pe moment, ca să nu o trezesc. Nu era momentul potrivit să o smulg și eu înapoi, că nu era vorba de un obiect.

Și soacra mea profita de toate aceste situații, spunând cât de norocoasă sunt eu că mă ajută. Numai că acesta era un ajutor necerut. Era, de fapt, ceea ce își dorea ea. Vizavi de fiul ei, adică soțul meu, avea aceeași atitudine. Eu încercam să îl învăț să o țină în brațe, să o adoarmă, iar ea, când prindea momentul, se ducea și i-o lua. În 6 luni de zile, eu și soțul meu am făcut fetiței băiță singuri doar de două ori, pentru că ea trebuia să fie prezentă mereu. Și nu doar atât, ci îl dădea la o parte pe el de fiecare dată, până a ajuns în punctul în care, practic, i-a cedat ei locul.

Soacra m-a băgat în depresie, nu nașterea

Au fost numeroase discuții între mine și el, între ei doi și între noi două. Totul în zadar. Am devenit o mamă frustrată, care își ținea copilul în brațe în timp ce dormea, și mă rugam să nu plângă, doar ca să nu audă soacra și să vină iar. Nu pot spune că îmi urăsc soacra, e prea mult spus, însă mă simt foarte revoltată pe atitudinea ei.

Deși sunt o persoană pacifistă, calmă și răbdătoare, la un moment dat am clacat, pentru că mi-am dat seama că degeaba îi explic cu frumosul, pentru că ei nu îi pasă cum mă simt eu, îi pasă doar ce simte ea. Pe mine ea e cea care m-a băgat în depresie, nu nașterea, nu situația nouă în care mă aflam.

Îmi doream din suflet să plecam de acolo și am făcut asta în cele din urmă. A căutat să amâne plecarea noastră, motivând că avem nevoie de ea să ne ajute, însă, credeți-mă că prefer să mă lipsesc de orice ajutor. De când locuim singuri, simt că am renăscut! Ador zilele și nopțile în 3, iar când soțul e la muncă și suntem doar noi două, e minunat să simt că e doar a mea și că nu mi-o ia nimeni.

În sfârșit, doar noi două! Acum, soacra vine doar în vizită și, încet, încet s-a obișnuit cu ideea. Îmi doresc să revenim la vechea noastră relație, însă nu știu dacă o să mai fie vreodată la fel. Ea susține în momentul de față că toate discuțiile noastre au fost din cauza lăuziei mele, că ea nu a greșit cu nimic, a făcut ce a simțit și și-a arătat dragostea. Pentru mine personal casa noastră e colacul de salvare. De când ne-am mutat separat, mă simt liniștită și fericită cum nu am fost de mult!”

Te-ai luptat sau te lupți cu depresia? Cum ai gestionat provocările după ce ai devenit mămică și care au fost cele mai grele situații cărora a trebuit să le faci față? Povestește-ne experiența ta pentru a le ajuta în felul acesta și pe alte mame să înțeleagă ceea ce simt și să știe că nu sunt singure. Trimite-ne povestea ta pe adresa [email protected], cu titlul Depresia-Povestea mea, și o vom publica, cu numele tău sau sub protecția anonimatului, în funcție de cum îți dorești. Mulțumim!

Dacă vrei să citești mai mult pe această temă, îți recomandăm și:

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa