„Copilul a făcut icter după naștere, iar eu, în depresie fiind, am chemat preotul, convinsă că moare”

Emilia a devenit mamă la 18 ani.

Theodora Fintescu, redactor
copil cu icter la lampă
Deși medicii au asigurat-o că viața băiețelului nu este în pericol, mama nu reușea să se liniștească.

    În campania de conștientizare privind depresia mamei inițiată de Totul Despre Mame, publicăm povestea Emiliei, care a fost complet bulversată de faptul că băiețelul ei a făcut icter după naștere, iar în zilele de spitalizare nu reușea să se se gândească decât la faptul că îl va pierde. Redăm povestea Emiliei, așa cum a fost scrisă de ea:

    „A fost o perioadă cumplită, de care nu îmi amintesc tocmai ușor. Ceea ce credeam că este o poveste în care mămica de nou născut se alintă, am ajuns sa trăiesc pe propria piele, și așa am înțeles că nu este vorba de alint, ci de depresie postnatală.

    Mama l-a văzut cum își dă ochii peste cap

    Am născut la o vârstă fragedă (18 ani) și, ca să fiu sinceră, nu prea știam cu ce se mănâncă viața de mamă. Mai bine spus, nu am conștientizat că voi fi mamă până în momentul în care nu am văzut copilul în brațele mele. Am născut un băiețel perfect sănătos. La plecarea din spital, medicul mi-a spus să îl țin la lumină naturală având valoarea analizei care indica icterul triplă față de cea normală și pielea ca de portocală. De acolo a început totul.

    Ajunsa acasă, în a doua seară, când mama îi făcea baie (pentru că mie îmi era frică), a observat cum copilul meu se învinețește în jurul gurii și își dă ochii peste cap. În acel moment, am simțit că lumea s-a prăbușit și nu vedeam în fața mea decât că voi fi mama unui copil mort. Cu toate puterile adunate, am reușit să sun la Salvare, în timp ce tot ciupeam copilul ca să plângă și să mă asigur că trăiește.

    Simțeam că mă strânge cineva de gât

    Ajunși la spital, ne-au internat și medicul mi-a spus că cel mic trebuie ținut la lampă. În timp ce i se recolta sânge pentru analize, mi s-a făcut rău. Mă vedeam singură, într-o cameră cu un copil pe care doar eu îl vedeam aproape mort. Au urmat 5 zile de chin și durere, din care nu credeam că voi mai ieși vreodată. Cât timp el era în incubator, la lampă (12-18 ore pe zi) eu simțeam că pur și simplu cineva mă strânge de gât. Puteam să dorm doar când îl aveam în pat lângă mine.

    Fiind atât de speriată că nu va supraviețui, deși medicii îmi tot spuneau că băiețelul nu are ceva grav, am vorbit cu mama și cu nașii să vină cu un preot, să botez copilul în spital. Pur și simplu nu aveam liniște și voiam să fiu împăcată cu gândul că dacă Dumnezeu mi-l ia, să fie botezat. Când mama a ajuns cu nașii la spital iar eu am ieșit pentru 10 minute să vorbesc cu ei, pur și simplu nu m-au recunoscut. Eram galbenă la față și aveam o privire pierdută.

    Gura de oxigen de care aveam nevoie

    Mă simțeam singură și neajutorată, simțeam că sunt în întuneric, cu un copil în brațe, și nu mai văd lumina. Dar lumina aceea nu a întârziat să apară. Chiar în acea zi, preotul s-a dus să ceară acordul medicului șef pentru a-mi putea boteza băiețelul. Doctorița a venit la mine și, parcă acum o văd, mi-a spus: „Mamico, copilul tău nu moare! Copilul tău are nevoie de o mamă care să îl sprijine, nu care să ia pastile de depresie sau să ajungă, Doamne ferește, la spital, cu probleme psihice. Ai un copil perfect sănătos, iar statul la lampă e la fel ca mersul tău la solar!”.

    Atunci, pur și simplu am simțit că ceva în mine s-a schimbat și nu am spus decât că nu vreau să mai văd acea lampă. Doctorița m-a asigurat că imediat ce îi vor recolta analize, vor lua lampa, ceea ce s-a și întâmplat. Când au luat incubatorul cu lampa din salon, am simțit că iau gura de oxigen de care aveam nevoie. La plecarea din spital, copilul a fost controlat din cap până în picioare, și așa m-am liniștit.

    Au fost clipe de coșmar! Chiar dacă a durat o săptămână, am avut senzația că au fost ani. Acum, am un băiețel de 6 ani perfect sănătos, cu o mamă la fel de sănătoasă mintal”.

    Te-ai luptat sau te lupți cu depresia? Cum ai gestionat provocările după ce ai devenit mămică și care au fost cele mai grele situații cărora a trebuit să le faci față? Povestește-ne experiența ta pentru a le ajuta în felul acesta și pe alte mame să înțeleagă ceea ce simt și să știe că nu sunt singure. Trimite-ne povestea ta pe adresa [email protected], cu titlul Depresia-Povestea mea, și o vom publica, cu numele tău sau sub protecția anonimatului, în funcție de cum îți dorești. Mulțumim!

    Dacă ți s-a părut interesantă povestea mamei al cărei băiețel a făcut icter după naștere, îți recomandăm să citești și:

    Îți recomandăm și

    Te-ar mai putea interesa

    Te-ar mai putea interesa