O cititoare Totul Despre Mame care s-a confruntat cu o depresie postnatală tratată cu medicamente povestește cât de greu i-a fost să se reechilibreze emoțional după naștere și ce sacrificii a făcut pentru acest lucru. Starea ei a fost amplificată și de faptul că, spre finalul sarcinii, copilul a fost diagnosticat cu o afecțiune rară. Publicăm povestea integral, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră, în cadrul campaniei de conștientizare privind depresia mamei, inițiată de Totul Despre Mame:
„Am 32 de ani, iar marea mea dorință de a deveni mamă s-a împlinit după două sarcini pierdute. Am fost foarte fericită că sunt însărcinată și am urmat toate indicațiile doctorilor: ecografii, controale, analize. La 35 de săptămâni, aveam să aflu că fetița mea are o problemă la fiere (se numește colesteroloză veziculară sau pietre la fiere) și că din acel moment aș putea naște oricând, având o placentă cu grad de maturare 3. Din acel moment, nu am mai avut liniște și am încercat să găsesc un medic bun, într-un spital universitar, pentru a nu naște la spitalul județean din orașul meu, pentru siguranța copilului.
Nu mă puteam opri din plâns
În final, am ajuns la un medic renumit din Cluj, care a confirmat problema fetiței și mi-a spus că va trebui investigată amănunțit după naștere. Aveam 38 de săptămâni atunci, m-am internat, mi s-au făcut mai multe ecografii și m-a văzut și un profesor. Am aflat că în tratatele din Franța de acum 30 de ani a fost menționat un copil cu pietre la fiere din viața intrauterină, dar de atunci nu s-a mai scris nimic despre această problemă.
Am stat internată 4 zile, iar joi dimineața medicul a decis că trebuie să nasc prin cezariană. Așa a venit pe lume fetița mea, cântărind 3, 080 kg. Din clipa nașterii și până am fost dusă Terapie Intensivă, am plâns încontinuu. Nu îmi puteam controla emoțiile. A urmat o noapte grea, cu dureri, în care am dormit vreo 3 ore, iar spre dimineață m-am ridicat și am mers, cu căruciorul, să îmi văd fetița.
Nu eram în stare să mă ocup de fetiță
Am trăit cel mai frumos moment! Era atât de frumoasă și delicată! M-am ambiționat să mă recuperez repede și toată ziua m-am plimbat pe holuri. Spre seară, când am fost mutată de la Terapie Intensivă în salon, aveam dureri groaznice și eram foarte obosita. Acolo erau încă patru mame cu bebelușii lor.
A fost o noapte groaznica. Mi-am ținut fetita toată noaptea la sân, iar ea plângea de foame, deși eu aveam colostru. Spre dimineață, o mămică m-a ajutat și i-a dat lapte praf. Mie deja îmi era rău, se simțeau efectele operație și ale oboselii. Am început să vărs și nu mai eram în stare să mă ocup deloc de fetiță.
Au dus-o la Neonatologie, ca eu să mă pot odihni, însă nu am reușit să dorm deloc. Seara, când mi-au adus-o din nou, eram foarte tristă, plângeam și nu reușeam să mă liniștesc. Am petrecut încă o noapte nedormind deloc și încercând să o alăptez. Mi s-a declanșat atunci și furia laptelui.
Ginecologul m-a trimis la psihiatru
În ziua următoare, fetiței i s-au făcut ecografii și, pentru că a făcut icter, au dus-o la lampă. Eu începusem să fac noduli la sâni, care mă dureau și erau inflamați. Mă mulgeam și ziua și noaptea, îmi făceam dușuri fierbinți și masaj. Mă simțeam extrem de obosită, ajungând la cinci nopți nedormite. Luni dimineața, mi-au zis că mă lasă acasă. Eram deja într-o depresie accentuată, nu mă puteam concentra la nimic, simțeam că nu îmi pot îngriji copilul, că nu sunt o mamă bună. Cu alăptarea îmi era foarte greu și îmi simțeam fetița foarte bolnavă.
Cât i s-au făcut ei ultimele controlate și ecografii, am cerut să fiu consiliată de un psiholog. După ce s-a întâmplat și acest lucru, medicul meu ginecolog s-a opus externării și mi-a recomandat să mai stau o zi, pentru a mă trimite și la un consult psihiatric. Am refuzat, deoarece voiam să ies de acolo și să fiu ajutată de cei apropiați cu fetița.
Mi se părea că aud tot timpul fetița plângând
Am ieșit din spital plângând, extrem de tristă și obosită, cu picioarele umflate, care nici nu mai intrau în pantofi. Îmi doream să o ia mama pe fetiță, simțind că nu sunt în stare să mă ocup de ea și nici să o aduc la controale peste 3 săptămâni.
Credeam că acasă o să îmi revin, dar nu a fost așa. Nu puteam dormi deloc, mi se părea că aud fetița plângând chiar și atunci când ea nu făcea asta. Micuța dormea cu mama sau cu soțul meu, iar eu o luam doar cât să alăptez. Am reușit să alăptez doar 3 săptămâni. Se îneca la fiecare alăptat și imediat îi venea laptele și pe gura, și pe nas. Mă speria acest lucru și eram obsedată să nu ajung cumva din nou cu ea în spital.
Depresie postnatală tratată cu medicamente după întreruperea alăptării
Aveam zile când eram mai bine, apoi începea iarăși o avalanșă de gânduri și frici. În noaptea de dinaintea controlului de 3 săptămâni nu am dormit deloc, eram disperată ca nu cumva să îmi spună medicii că fetița are probleme. Am ieșit în balcon și m-am rugat din tot sufletul să mi se vindece fetița, că simțeam că înnebunesc.
Dimineața am pornit spre Cluj și am luat un medicament să mă pot liniști. Am aflat că analizele ei sunt mult mai bune, iar la ecograf nu se mai vedeau pietre la fiere, le eliminase. Am simțit că s-a întâmplat o minune. Dar eu tot nu eram bine psihic și nu reușeam să dorm. Am hotărât să întrerup alăptarea și să merg la psihiatru penttru tratament, deoarece fiica mea avea mare nevoie de mine.
Am urmat tratamentul timp de opt luni, a fost o perioadă cu multe recăderi, la fiecare situație nouă apărută în viața fetiței. Am rămas cu un mare regret că nu am reușit să îmi alăptez copilul. Dar o iubesc enorm și îmi doresc să fiu sănătoasă emoțional și fizic, pentru a ne putea bucura una de cealaltă”.
Te-ai luptat sau te lupți cu depresia? Cum ai gestionat provocările după ce ai devenit mămică și care au fost cele mai grele situații cărora a trebuit să le faci față? Povestește-ne experiența ta pentru a le ajuta în felul acesta și pe alte mame să înțeleagă ceea ce simt și să știe că nu sunt singure. Trimite-ne povestea ta pe adresa [email protected], cu titlul Depresia-Povestea mea, și o vom publica, cu numele tău sau sub protecția anonimatului, în funcție de cum îți dorești. Mulțumim!
Dacă ți s-a părut interesantă povestea acestei mame ce depresie postnatală tratată cu medicamente, îți recomandăm să citești și:
- „Copilul a făcut icter după naștere, iar eu, în depresie fiind, am chemat preotul, convinsă că moare”
- Mamă cu depresie severă: „Vă rog să citiți fără să judecați! Am vrut să îi fac rău copilului. Cu greu, am cerut ajutor”
- Alăptarea nou născutului, când mama e în depresie. „A fost cea mai grea provocare. Îmi era groază de momentul mesei”
- Depresie postpartum la 20 de ani. „Nu mai rezist! Cu greu mă abțin să nu țip sau să nu o lovesc când e foarte agitată!”
- Poveste de depresie postnatală. „Am slăbit 28 de kg. Sunt obosită, nemâncată, nespălată și nu vreau să mai fiu aici”
