O cititoare Totul Despre Mame ne-a povestit ce înseamnă depresia mamei singure și cum reușește să se descurce, în ciuda tuturor problemelor cu care se confruntă. Ea s-a despărțit de tatăl copilului înainte de a naște, a traversat o perioadă complicată, iar acum reînvață să se bucure de viață alături de băiețelul ei. Redăm povestea, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră în cadrul campaniei de conștientizare a depresiei mamei:
„Povestea mea este una lungă, dar încerc să o spun pe scurt. Copilul meu face în curând 2 ani, l-am născut când aveam 29 de ani, iar înainte de el am trecut prin crunta încercare de a fi diagnosticată cu infertilitate, iar apoi cu cancer ovarian, moment în care mi se mai dădeau doar 6 luni de viață. A fost o perioada grea, în care doar luam pastile și mâncam dulciuri, ca să le pot tolera.
Ghinioane peste ghinioane
A urmat un accident auto-moto, iar când am ajuns la spital pentru a face o radiografie, doctorul de acolo parcă știa deja ce eu nu știam și m-a pus să fac un test de sarcină, care a ieșit pozitiv. Pentru că nu îmi venea să cred, am făcut și analizele de sânge. În mod ironic, relația mea cu tatăl copilului s-a sfârșit în același timp, cu toate că încercasem să o remediem de dragul copilului pe care urma să îl avem.
Sarcina a ajuns să fie una toxică, am avut și placenta praevia, iar în final sindrom Hellp. Eam cu pastile și injectii, dar le-am dus pe toate eroic și cu dorința enorma de a aduce copilul sănătos pe lume, ceea ce s-a și întâmplat. La naștere, alte provocări: am avut reacție adversă la anestezie și am făcut preeclampsie.
Le spuneam tuturor că nu am timp de depresie, însă eram în negare
Nu îmi aduc aminte primele lui două săptămâni de viață ale copilului, pentru că făceam totul robotizat. Până la 5 luni, copilul, fiind alăptat la cerere, se trezea din 2 în 2 ore, lucru pe care îl face și în prezent. Am fost admirată pentru tăria și rezistența mea. Când toți mă întrebau cum fac față și dacă mă confrunt cu depresia, fiind mamă singură, le spuneam că nu am timp de așa ceva și credeam cu tărie asta. Doar că, citind și analizând mai bine anumite stări ale mele, am realizat că era doar o stare de negare.
Mi-am dat seama cât de singură mă simt, cât sunt de frustrată, dezamăgită și abandonată, cu o pandemie care mă forța să stau în casă sau la curte, de unde voiam să evadez în oraș la o cafea sau cumpărături de haine ori zgâit ochii. Furia mea creștea cu fiecare zi, plângeam noaptea, atunci când puiul meu adormea, gândurile se făceau tot mai negre, tristețea mă copleșea.
Depresia nu te face mai puțin mamă!
Dar am început să iau din nou vitamine, să mă forțez să fac lucrurile care îmi plac și să mă documentez mai mult despre starea mea, să fac activitățile specifice vârstei copilului. Aș minți dacă aș spune că am trecut total peste, o durere cât de mică va exista mereu în mine, dar totodată și o bucurie nespusă că am tot ce mi-am dorit mai mult. În ceea ce privește sănătatea, acum sunt bine și îmi fac analize la fiecare șase luni.
Ca o concluzie, aș vrea să spun că depresia poate fi declanșată de anumite evenimente ce s-au întâmplat în timpul sarcinii, cărora însă nu le dăm atenție. Știu că nu sunt singura care trece prin așa ceva și nici singura care nu a spus nimănui niciodată ce simte. Prin ocazia pe care mi-ați oferit-o aici, vreau să le spun tuturor celor ca mine, care neagă starea asta, că e în regulă să o simtă și că ar trebui cumva să vorbească cu cineva despre asta, fie cu soțul, mama sau o prietenă, fie să ceară ajutor specializat sau măcar să țină un jurnal personal. Treaba asta nu te face mai puțin mamă, ci mai mult om. Dă-ți voie să simți și bine și rău. Vă îmbrățișez pe toate și vă doresc tot ce e mai bun”.
Dacă ți s-a părut utilă această confesiune despre depresia mamei singure, îți recomandăm să citești și:
- Însărcinată și mamă singură – ghid de supraviețuire în 7 pași
- Mamă singură? Copilul tău va fi bine!
- Lipsa de implicare a tatălui și depresia postnatală. „Nu se trezea niciodată să hrănească fetița și îmi spunea că sunt grasă”
- „Credeam că depresia mamei este o născocire de lăuză, medicii m-au făcut să o simt din plin”
- Poveste de depresie postnatală. „Am slăbit 28 de kg. Sunt obosită, nemâncată, nespălată și nu vreau să mai fiu aici”
- Lupta mea cu depresia. Aveam impresia că sunt arestată la domiciliu, inutilă și lipsită de orice ajutor
- Cum am ieșit învingătoare din bătălia cu depresia de după naștere. Cele mai grele 3 săptămâni
- Depresia posnatală nu e doar tristețe. Poveștile a trei mame
- Semnele depresiei postnatale. Cum pot trata această problemă
- Depresia perverteşte realitatea, o distorsionează, dar încet-încet se va vedea luminiţa de la capătul tunelului
