Cititoarea noastră Georgiana ne-a împărtășit experiența nașterii fetiței ei, ajutându-ne să înțelegem ce înseamnă depresia mamei de copil prematur. Ea a scris povestea ei în cadrul campaniei de conștientizare privind depresia mamei, inițiată de Totul Despre Mame. Redăm povestea, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:
„Am rămas însărcinată la 32 de ani, iar sarcina a fost una ușoară, cu toate că a trebuit să fac injecții pe toată perioada ei. Totul a fost foarte bine până în săptămâna 33 de sarcină, când mi s-a rupt apa, la 5 dimineața. Eram atât de șocată, încât nu realizam că fetița mea va veni mai repede. Am ajuns la spital la 5:30, iar după toate controalele au hotărât să mă opereze la ora 10.
„Normal că nu e bine copilul”
Nașterea nu a fost așa cum visam și mi-am dorit eu. Pe lângă că eram panicată că nu știam ce și cum va fi cu copilul, anestezista, pe toată durata operației, urla la mine, ba că am Covid, ba că am preeclampsie. În momentul când am întrebat dacă copilul va fi bine, zici că i-am dat cu ceva în cap, iar vorbele ei au fost: „Auzi la ea ce pretenții are, normal că nu e bine copilul, dacă era bine nu nășteai așa repede, cine știe ce ai făcut de ți s-a rupt apa!”.
Nu îmi venea să mai întreb nimic, mă rugam să se termine cât mai repede și să îmi aud copilul plângând și să vad că e bine. La ora 10:27 am auzit pentru prima dată glasul micuței mele, perfect sănătoasă, fără nicio problemă, în afara faptului că s-a născut cu 1.800 kg.
Am stat 31 de zile în spital, 31 de zile care mi s-au părut o eternitate. În primele doua săptămâni, cât fetița era în incubator, îmi era frică de fiecare dată când mă duceam la ea că nu o să o mai găsesc. După două săptămâni au mutat-o pe secția de prematuri. Toți din spital îmi spuneau cât de puternică sunt că nu am intrat în depresie, dar nimeni nu știa cât îmi era de frică să mă apropii de puiul meu, cât de frică îmi era când o vedeam că plânge sau că vomită, cum plângeam în fiecare dimineață de teama că nu o să plecăm niciodată din spital.
Nu suportam să o țin la sân mai mult de 20 de minute
Abia așteptam să ajungem acasă și să scăpăm de tot stresul, dar acasă depresia m-a lovit din toate direcțiile. Îmi era pur și simplu frică de fetiță, frică să nu îi fac ceva rău. Dacă ea plângea, plângeam și eu, dacă ea vomita, eu plângeam. Nu suportam să o țin la sân mai mult de 20 de minute, simțeam că o iau în brațe doar din obligație și să nu spună cineva că sunt mamă rea.
Mi-au trebuit 4 luni de zile să pot sa ma apropii de puiul meu drag, 4 luni pe care regret atât de mult ca le-am pierdut din cauza depresiei. Am avut noroc cu soțul meu, care m-a sprijinit și m-a ajutat să îmi revin. Astăzi suntem bine amândouă, eu am început terapia la psiholog și sunt pe drumul cel bun, puiul meu e și mai bine, e un copil minunat, energic, fericit și cel mai important, sănătos. Mămici, să știți că sunteți cele mai puternice ființe din lume, nu lăsați pe nimeni și nimic să vă doboare, iar dacă simțiți că nu mai puteți, cereți ajutor!”
Te-ai luptat sau te lupți cu depresia? Cum ai gestionat provocările după ce ai devenit mămică și care au fost cele mai grele situații cărora a trebuit să le faci față? Povestește-ne experiența ta pentru a le ajuta în felul acesta și pe alte mame să înțeleagă ceea ce simt și să știe că nu sunt singure. Trimite-ne povestea ta pe adresa [email protected], cu titlul Depresia-Povestea mea, și o vom publica, cu numele tău sau sub protecția anonimatului, în funcție de cum îți dorești. Mulțumim!
Dacă ți s-a părut utilă această poveste despre depresia mamei de copil prematur, îți recomandăm să citești și:
- Depresia mamei singure. „La două săptămâni de la naștere am aflat că soțul are altă mândră, iar după o lună, mi-a murit tatăl”
- Depresia mamei. „Plângeam ore în șir, trosneam jucăriile de pereți. M-a salvat o comunitate de mămici de pe Facebook”
- „Mama, care venise să mă ajute după naștere, mi-a amplificat depresia. Până nu a plecat, nu m-am simțit mamă pentru copilul meu”
- Depresia după naștere. „Parcă mi se furase viața. Nu simțeam iubirea de mamă, iar soacra îmi tot repeta că nu am lapte bun”
- Depresia unei mame. „Voiam să mă arunc pe geam, dar fetița mă oprea”
- Povestea depresiei mele. „Simțeam că merg pe o gheață subțire și vedeam bezna de sub ea”
- Poveste de depresie postnatală. „Am slăbit 28 de kg. Sunt obosită, nemâncată, nespălată și nu vreau să mai fiu aici”
