Depresia după naștere. „Parcă mi se furase viața. Nu simțeam iubirea de mamă, iar soacra îmi tot repeta că nu am lapte bun”

La patru luni, copilul a trebuit operat, iar acest lucru a amplificat depresia mamei.

Theodora Fintescu, redactor
mama trista
Tatăl s-a implicat prea puțin în îngrijirea bebelușului, iar socrii, veniți să ajute, au destabilizat-o mai mult pe mamă.

Cititoarea noastră Livia ne-a împărtășit experiența ei cu depresia după naștere, amplificată de neînțelegerile cu soacra și de problemele de sănătate ale copilului. Mama și-a dat seama că suferă de depresie, dar este convinsă că este puternică și că va depăși acest obstacol. Redăm povestea, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:

„Doresc să împărtășesc cu voi povestea mea, poate se regăsesc și alte mămici și prind curajul și dorința de a împărtăși. Sunt mămica unui băiețel minunat de 11 luni și, din păcate, sufăr de depresie postnatală. Totul a început în primele zile după naștere. Copilul meu plângea foarte mult din cauza colicilor, cum mi s-a spus la externare. Pe lângă asta, s-a născut cu stridor laringian, un hârâit puternic care, după spusele medicilor, ar fi trebuit să se amelioreze după câteva săptămâni, însă s-a agravat.

Nu simțeam iubirea de mamă

Ajunsă acasă, mă așteptau soțul și socrii, veniți în vizită 3 săptămâni pentru ajutor. Copilul plângea din cauza colicilor, nu dormea noaptea și ziua dormea foarte puțin, iar eu nu mă puteam conecta cu el. Îl țineam în brate, dar nu simțeam iubirea de mamă. Voiam să fug, am avut gânduri rele și, colac peste pupăză, soacra îmi tot repeta că urlă de foame și că nu am lapte bun, deși dorința mea era să îl alăptez. 

Știam că va pleca, așa că nu o băgam în seamă și îl alăptam. După ce au plecat, credeam că îmi voi reveni, dar nu a fost așa, începuse să fie și mai rău. Mă simțeam incapabilă să cresc un copil, nu îl voiam, simțeam că mi s-a furat viața. Cu toate acestea, îl iubeam. Seara, când îl adormeam, îi ceream iertare pentru gândurile de peste zi. 

Nu credeam că există depresia după naștere, dar uite că trăiesc cu ea

Stăteam nemâncată, nespălată, pentru că nici soțul nu se implica prea mult, după 20 de minute dispărea, rupea ușa. Problema de sănătate a copilului meu se agravase, am mers la diverși medici și prin spitale, iar la 4 luni a trebuit operat, asta fiind o altă suferință pentru mine. 

Undeva pe la 6 luni am început să îmi accept copilul. Se mai calmase și el, avea crize de plâns mai puține, dar chiar și așa, eram puternic afectată. Acum, când avem o zi proastă, îmi tot repet: „Este doar depresia din capul tău, ești puternică, treci peste!”. 

Dragi mămici, depresia există, este grea, eu nu credeam în ea, dar uite că trăiesc cu ea. Dar sunt conștientă că va dispărea de tot, pentru că sunt mamă și sunt puternică!”.  

Te-ai luptat sau te lupți cu depresia după naștere? Cum ai gestionat provocările după ce ai devenit mămică și care au fost cele mai grele situații cărora a trebuit să le faci față? Povestește-ne experiența ta pentru a le ajuta în felul acesta și pe alte mame să înțeleagă ceea ce simt și să știe că nu sunt singure. Trimite-ne povestea ta pe adresa [email protected], cu titlul Depresia-Povestea mea, și o vom publica, cu numele tău sau sub protecția anonimatului, în funcție de cum îți dorești. Mulțumim!

Dacă vrei să citești mai mult pe această temă, îți recomandăm și:

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa