În campania de conștientizare privind depresia mamei inițiată de Totul Despre Mame, publicăm povestea unei cititoare care povestește cum a afectat-o depresia de după naștere și ce a ajutat-o să își revină. Redăm povestea, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:
„Am nascut în decembrie, pe 7, un băiețel perfect sănătos. În ziua de 9 ne-au externat și atunci era totul bine și frumos. Au început să sune telefoanele, acasă mă astepta tot familionul, iar pentru mine asta a fost ceva ceva horror. Țineam copilul în brate și efectiv îmi venea să o iau la fugă. De atunci, s-au dezvoltat niște gânduri obsesive, cum că nu vreau musafiri și nu vreau să ia nimeni în brațe copilul.
Copilul avea spasme musculare care mă speriau
Micuțul, care era puțin galben de la icter, devenea din ce în ce mai portocaliu și era foarte somnolent. Medicul neonatolog mi-a spus că este normal, să îl țin la lumina zilei și să îi administrez siropul. În maternitate nu fusese ținut la lampă, a stat doar cu mine în salon. Acasă, dormea foarte mult, rămânea oarecum blocat cu mâinile și piciorușele, avea spasme musculare și asta mă speria speria îngrozitor.
În noaptea de Revelion, pe la ora 1, copilul efectiv s-a sufocat după ce i-am administrat sirop pentru colici. Nu mai respira și se învinețise. Eu nu observasem, l-am așezat pe pat și atunci mama mea a văzut ce se întâmplă. L-a luat, l-a bătut ușor pe spate și tot zicea că nu respiră. Atunci, efectiv am simțit că lumea se prăbușește, că mă rup în bucățele care se topesc. Puteam doar să țip în gura mare să îmi salveze cineva copilul, că nu respiră.
Neurologul a confirmat că e sănătos
A venit Salvarea în doar 2, 3 minute, iar el începuse să respire. După acel episod depresia mea s-a accentuat și nu mai puteam lăsa copilul decât în brațele soțului și ale mamei mele. De când s-a născut, nu am lipsit de lângă el decât pentru a merge la duș. La 2, 3 săptămâni a început să aibă episoade de plâns de câte 20, chiar 30 de minute. Ceva groaznic! Nu se oprea cu nimic și parcă voia să îmi spună ceva.
Atunci, medicul pediatru ne-a trimis la neurolog. A asociat întâmplarea din noaptea de Revelion cu ce se întampla acum și a considerat că e bine să îl vadă un specialist. Am avut un șoc atunci, deși toată lumea îmi spunea că cel mic este perfect normal și sănătos. Printr-o minune, am ajuns în aceeași zi la unul dintre cei mai buni neurologi pediatru din București, care mi-a confirmat că cel mic este bine.
După toate aceste evenimente am rămas cu o traumă, dar acum mă rog la Dumnezeu, citesc cărți minunate, fac terapie și sper să înving depresia. Acum, băiețelul meu are 9 luni, este foarte activ, curios și „vorbește” toată ziua”.
Te-ai luptat sau te lupți cu depresia? Cum ai gestionat provocările după ce ai devenit mămică și care au fost cele mai grele situații cărora a trebuit să le faci față? Povestește-ne experiența ta pentru a le ajuta în felul acesta și pe alte mame să înțeleagă ceea ce simt și să știe că nu sunt singure. Trimite-ne povestea ta pe adresa [email protected], cu titlul Depresia-Povestea mea, și o vom publica, cu numele tău sau sub protecția anonimatului, în funcție de cum îți dorești. Mulțumim!
Dacă ți s-a părut interesantă povestea aceasta despre depresia de după naștere, îți recomandăm să citești și:
- „Copilul a făcut icter după naștere, iar eu, în depresie fiind, am chemat preotul, convinsă că moare”
- Icter sever după naștere. „După ce fetița a trecut de perioada grea, am intrat în depresie”
- Depresie postpartum la 20 de ani. „Nu mai rezist! Cu greu mă abțin să nu țip sau să nu o lovesc când e foarte agitată!”
- „Am făcut tromboză venoasă cerebrală după naștere și o depresie așa cum nu-mi imaginam că poate exista”
- Depresie postnatală la 17 ani. „Când îl auzeam plângând, îmi venea să mă bag sub pat de frică”
- Povestea depresiei mele. ”Am crezut că depresia e moft de vedetă. Dar, după naștere, mi-a dat toată viața peste cap”
