Ca părinți, mereu le cerem copiilor să ceară iertare unui frate, unui prieten ori unui adult. Suntem de acord că atunci când greșesc din neatenție sau cu rea voință, cel mai îndreptățit lucru cu putință pe care să-l facă ei, copiii, este să-și ceară iertare. Le repetăm mereu și mereu că, într-o relație, cele mai importante cuvinte sunt „te iubesc”, „mulțumesc” și „iartă-mă”. Dar unii părinți trec adesea cu vederea importanța de a spune „îmi pare rău” copiilor, deși e important ca aceștia să audă asta de la părinți. Căci copiii vor învăța să fie așa cum și-au văzut părinții că sunt, nu cum le-au spus părinții să se poarte…
V-ați promis mereu de când ați devenit părinți să fiți blânzi, iubitori, răbdători. Numai că nu funcționează tot timpul… Timpul limitat pe care îl avem pentru noi, multitudinea de sarcini de realizat – toate în același timp! – ne pot transforma în părinți temperamentali. Și, uneori, explodăm. Și spunem lucruri pe care în secunda următoare le regretăm. Toți părinții fac asta. Ce facem însă după ce zboară „porumbelul” și apar regretele? Vă cereți iertare când greșiți?
De ce ne e greu, ca părinți, să cerem iertare
Părinții noștri se temeau să spună „îmi pare rău”. Credeau că îi face să pară slabi sau că le știrbește autoritatea. Sunt părinți care nu-și cer scuze copiilor pentru nimic, nici măcar după ce copiii devin adulți. Aceasta este o problemă, deoarece orice părinte poate face lucruri care dăunează relației cu un copil și, adesea, singura modalitate de a repara relația este ca acela care a greșit să-și ceară scuze.
„«Te cert pentru că te iubesc!», «Țip la tine pentru că îmi pasă!» sau celebrele, din păcate, «unde dă mama crește» sau «bătaia e ruptă din rai»”, ne amintește psihologul Vistiana Long unele dintre cele mai des folosite explicații ale părinților pentru situațiile în care părinții își pierd cumpătul. „Tonul ridicat, învinuirile, reproșurile și pedepsele au de obicei prea puțin legătura cu „făptașul”. Ele reflectă, de fapt, starea emoțională a celui care le aplică”, spune psihologul.
Să-ți ceri scuze este greu. „Unii simt mai mult rușine decât vinovăție. Rușinea duce adesea mai degrabă la retragere, decât la scuze. Rușinea duce la dialog intern, cu tine însuți, pe când vinovăția se poate manifesta mai degrabă spre exterior”, explică dr. Jeremy Ruckstaetter care deține un doctorat în consiliere educațională. În teza sa de doctorat, el a chestionat 327 de părinți și a constatat că aceia care și-au cerut scuze în mod regulat copiilor lor au raportat legături de atașament mai puternice.
Vinovăția pozitivă. Primul semn că ne ajută să ne cerem iertare
Mulți părinți recunosc că se simt vinovați după ce țipă la copiilor lor. Ei își amintesc cum s-au simțit când, în copilărie, părinții lor îi tratau la fel. Amintire care i-a determinat să-și promită că nu vor face niciodată acest lucru ca părinți. Și, iată-i azi! „S-a întâmplat”… „meseria de părinte e cea mai grea meserie din lume”… „m-a scos din minți”. Dar când țipăm la copii îi înspăimântăm pe cei mici; îi revoltăm pe cei mai mari; îi alungăm pe adolescenți.
Vinovăția pe care o simt părinții după ce au țipat la copii este un sentiment bun. Psihologii o numesc vinovăție pozitivă. Ea e care îi ajută să se mobilizeze, să își respecte promisiunile, să își ceară iertare și să se poarte într-o manieră corectă față de cei din jur. Îi ajută să învețe din greșeli și să își seteze valori morale. Într-un fel, vinovăția pe care părinții o simt în aceste momente este un semnal intern că trebuie să facă ceva pentru a repara lucrurile. Îi motivează să ia măsuri.
Cum să ceri iertare sincer
Să ceri iertare copilului dacă i-ai greșit nu e dovadă de slăbiciune. Din contră! Dacă nu știi cum să o faci, asta e o altă poveste. Începe prin a pune întrebări calme și neutre: „Cum te simți?”. Apoi continuă, întrebând, spre exemplu „Cum pot să mă împac cu tine?” Întrebarea este semnul care arată că ești pregătit să oferi reparație.
Introducerea a fost făcută. Spune simplu „îmi pare rău” și oferă-ți timpul pentru a face ceva împreună cu copilul tău (să vă uitați împreună la desenul lui animat preferat, să vă jucați împreună etc). În felul acesta, copilul va înțelege că a fost auzit, înțeles și că e important în relația voastră.
Greșeli de evitat când cereți iertare copilului
Nu trebuie să vă cereți scuze pentru depășirea limitelor. Dacă nu-i oferiți prăjituri înainte de cină și copilul se aruncă la pământ într-o criză de furie, aceasta este dereglarea lui emoțională, nu a voastră. Dacă, totuși, voi sunteți cei care izbucnesc într-o furie incontrolabilă, spuneți că vă pare rău.
Nu cereți iertare scuzându-vă. Adică nu spuneți „îmi pare rău că am țipat, dar trebuie să-ți strângi jucăriile”, ci doar „Îmi pare rău că am țipat”. Nu împărțiți vina: „Îmi pare rău că am țipat la tine, dar tu m-ai făcut să fac asta”. Când vă cereți scuze/iertare, o faceți doar pentru voi, așa că lăsați-l să audă remușcările voastre.
Nu vă faceți un obicei din a greși, pentru că cerutul scuzelor se potrivește cu proverbul acela cu ulciorul care nu mergea de multe ori la apă… Pentru a-i arăta copilului că intenționați să încercați mai mult data viitoare, ați putea adăuga: „Data viitoare voi încerca să respir adânc în loc să țip la tine”. O scuză repetată des nu mai e credibilă. O scuză autentică arată empatie și conexiune, ajutând la relațiile copilului mai târziu în viață.
