articol sponsorizat de

Dă-i unei mame o oră pentru ea! O să vezi că nu poate s-o stea!

Te simți neputincioasă când îl vezi plângând cu orele, chinuit de niște dureri pe care, oricât te-ai strădui, nu i le poți alina. Îți faci reproșuri când nu ia bine în greutate, când nu mănâncă suficient, când nu reușești să înțelegi ce vrea, ce-i trebuie.

Laura Bogaciu, redactor
andrada si oli pe canapea
În cele două luni și jumătate de când e mamă, Andrada a ajuns la concluzia că nu există pe lume responsabilitate mai mare. Și nici presiune mai mare. FOTO: CreaZYX

Dacă întrebi o mamă de bebeluș cum este să fii părinte, invariabil îți va răspunde: „E greu! E foarte greu, dar și foarte frumos!”. Da, e greu. E greu pentru că multe lucruri te sperie. Și mai multe te obosesc. E greu pentru că te simți neputincioasă când îl vezi plângând cu orele, chinuit de niște dureri de burtă pe care, oricât te-ai strădui, nu i le poți alina. Pentru că îți faci reproșuri când nu ia bine în greutate, când nu mănâncă suficient, când nu reușești să înțelegi ce vrea, ce-i trebuie. Și când, peste toate astea, te trezești tu însăți plângând din orice, într-o furtună hormonală care te face să te simți vulnerabilă și neputincioasă exact atunci când te afli în cea mai grea misiune a vieții tale. Dar… Te trezești uitându-te la copil și dintr-o dată simți cum ți se umple inima de un sentiment atât de intens că nu-i poți da un nume. Apoi îl vezi zâmbind, făcând o față nevinovată sau întinzându-se, relaxat și împlinit, în brațele tale. Și atunci îți dai seama că trăiești într-un roller coaster, că acum ești sus și acum ești jos și că tot ce poți face e să-ți găsești punctele de sprijin și să te ții bine, pentru că drumul acesta, cât se poate de provocator, merge doar înainte.     

Andrada State este de două luni și jumătate mama lui Oliver Mihail, alături de care trăiește aventura vieții sale. Este încă în perioada de adaptare, viața ei s-a schimbat cu totul, iar senzația cel mai greu de dus este aceea că merge pe nisipuri mișcătoare, că nu mai are lucrurile sub control, ca până acum. „Orice rutină pe care o aveam eu, noi, ca și familie, s-a schimbat considerabil, de la spălatul pe dinți până la masa pe care nu poți să-ți planifici când o iei. Sau dacă o iei… De timp liber, de vacanțe nici nu mai încape vorbă”, mărturisește Andrada. O copleșește dragostea când își privește băiatul, simte că inima stă să-i explodeze de atâta iubire, dar mai există și o altă trăire: sentimentul de neputință, de neștiință, de vinovăție, atunci când îl vede că plânge și ea nu știe de ce. Și nici cum să-l ajute.

„Simți că nu dai tot, că nu faci ce trebuie, că nu știi dacă faci ce trebuie. Crizele lui de colici mă doboară. Când îl văd că plânge cu lacrimi de crocodil, că urlă, ca se înroșește și n-am ce să-i fac- acelea sunt momentele cel mai greu de gestionat. Au fost situații în care a plâns două ore continuu, iar o oră am plâns și eu cu el. S-a liniștit doar după ce ne-am băgat amândoi în duș și a curs apa pe el”, povestește Andrada.”

Creier plin, inimă plină

Micuțul se află acum într-un puseu de creștere, în care mănâncă mai mult, iar acest lucru îi și provoacă dureri de burtă mai dese. Acest lucru o ține pe mamă în gardă: Să-i dea mai mult lapte? Cât de mult? Să-l pună doar la sân sau să-i dea și din biberon? Va afecta sau nu alăptarea faptul că bebe bea lapte și din biberon? Iar grijile nu se opresc aici, pentru că mama a constatat că Oli nu a mai luat în greutate recent, ceea ce o face să se frământe și mai tare. Cu ce greșește? Ce-i scapă? Ce nu face bine? Ce nu face suficient?

În cele două luni și jumătate de când e mamă, Andrada a ajuns la concluzia că nu există pe lume responsabilitate mai mare. Și nici presiune mai mare. „Nu mai ai liniște, pentru că permanent există o grijă. Ești mereu cu gândul la copil și la provocări, în funcție de etapele prin care trece. Sunt conștientă acum că odată ce devii părinte ești cu creierul plin și cu inima plină”.

Inițiativa Philips Share the Care – Împarte grija aduce în atenție faptul că, fără sprijin, mamele care se ocupă de copii rămân fără timp pentru propriile nevoi. Presiunea externă de a fi perfecte în noul lor rol afectează încrederea de sine și stima de sine a mamelor, iar îngrijirea de sine este văzută ca fiind egoistă, făcându-le pe mame să se simtă vinovate atunci când au parte de timp pentru ele. Un studiu realizat în cadrul inițiativei menționate arată că 2 din 3 mame au mai puțin de o oră pe zi pentru ele. Cercetarea mai arată că 88% dintre oameni recunosc că mamele își sacrifică sănătatea și bunăstarea personală pentru a avea grijă de copil și că presiunile sociale și așteptările pe care le are societatea în general de la mame nu au fost niciodată mai mari ca acum. Efectele: lipsa somnului (care afectează 44% dintre mame) și concepția greșită conform căreia trebuie să poată să facă singure tot ce ține de copil și de gospodărie (40%).

Nici cafeaua de dimineață nu mai e ce-a fost

Nu doar creierul și mintea sunt pline, ci și zilele unei mame. Dimineața Andradei începe cu o cafea, de care trage uneori până la prânz, și care, când lucrurile se precipită, îi ține și de mic dejun. Pe tot parcursul zilei, totul gravitează în jurul copilului, iar dacă el e liniștit și cooperant, mama are parte, poate, și de o masă, de un duș, de o clipă de relaxare, dar asta după ce gătește, spală, întinde rufe, face ordine, cumpărături, vorbește cu pediatrul sau cu un consultant în alăptare, se documentează etc. Dacă cel mic traversează o perioadă mai grea, cum e cea în care se află acum, când colicii nu-l slăbesc ore în șir, mama nu mai are timp decât de el. Îl hrănește, îl schimbă, îl spală, îl liniștește, îl culcă, îl plimbă cu orele în brațe. Și apoi de la capăt.

Momente în care să stea pe canapea fără să facă nimic?! Ce glumă… „Stau eventual în balansoar, dar cu el lângă mine. Sau stau când mănânc. Nu stau pur și simplu, pentru că profit de fiecare moment în care el nu este activ, adică atunci când doarme, ca să mai fac lucruri administrative prin casă”. Ce se alege de grija de sine a unei femei după ce devine mamă? Mai rămâne o fărâmă de timp pe care să și-o ofere? „Grijă de sine însemna înainte trei mese pe zi, acum înseamnă două. Însemna doi litri de apă băuți fără să-mi dau seama, acum înseamnă doi litri băuți forțat. Mai sunt rutinele de dimineață și de seară, cărora bineînțeles că nu le mai aloc același timp ca înainte, dar la care nu renunț.”

Cum să te calmezi dacă nu poți să controlezi?!

Întrebată ce ar face dacă ar avea la dispoziție o oră exclusiv pentru ea, Andrada spune că s-ar duce la spa. Însă nu-și dorește prea mult acele 60 de minute numai pentru ea. Ar vrea, mai degrabă, să se încheie odată furtuna hormonală care o face să plângă și de supărare, și de bucurie, dar și fără motiv. Și, eventual, o forță superioară, poate o inteligență artificială, care să o ajute să „citească” nevoile lui Oli și să știe exact ce are de făcut. Pentru că e liniștită doar când deține controlul, lipsa acestuia o dă cel mai tare peste cap. „Ar fi bine dacă bebelușul ar veni cu un manual de utilizare. Dar oricâte informații aduni și oricât citești – iar noi suntem genul care ne informăm de dinainte – niciodată nu se pupă cu realitatea. Niciodată experiența unei alte mame nu are legătură cu experiența ta. Informațiile pe care le găsești în studii, pe internet, la medici… Fix asta ne spun și medicii: că depinde de copil. Or, pe noi, care suntem obsedați de control, acest «depinde de copil» ne ucide.”

Să fii mamă este cea mai grea misiune din lume. O misiune care face ca, din 24 de ore ale unei zile, nici măcar una întreagă să nu fie exclusiv a ta. Urmărește un documentar care vorbeste despre provocările zilnice ale mamelor, despre presiunea de a fi mama perfectă și vinovăția resimțită zi de zi/ Dar, mai ales, despre cum pot mamele să nu mai simtă că au cea mai grea meserie din lume și să se bucure de mai mult timp doar pentru ele.

Presiunea creează frustrare

Înainte de venirea pe lume a copilului, soții State încercau să mențina un echilibru și făceau lucrurile împreună, inclusiv curățenia. Și treaba mergea strună: Ciprian se ocupa de lucrurile mai grele, de dat cu aspiratorul și mopul, iar Andrada de detalii. Baie, bucatarie… Acum, însă, nu mai e așa de simplu pentru ea. „A încercat săraca să curețe o baie. Vreo oră și ceva a stat, pentru că ori de câte ori se apuca, micuțul nostru începea să mârâie și trebuia să meargă la el. Acela a fost un moment în care a cedat și a început să plângă. E frustrant să nu mai poți face cu ușurință lucrurile pe care le făceai înainte, lucruri din agenda zilnică, lucruri care trebuie făcute. Acum ele sunt în categoria «dacă poți, dacă ai timp», explică Ciprian. Multe din treburile administrative devin opționale, trec în plan secund, pentru că prioritar este copilul, care trebuie să mănânce, să fie schimbat, să doarmă.

Clipele de respiro, când vine tatăl

Pentru că ambele bunici sunt la distanță, în provincie, singurul ajutor al Andradei este Ciprian, care se întoarce de la serviciu seara, după ora 18. Atunci e timpul lui cu Oli, și tot atunci Andrada simte cum începe să respire, după o zi în care a funcționat la foc automat. Ciprian spune că este conștient de provocările prin care trece soția lui, că este cumplită perioada colicilor, când copilul plânge și se zvârcolește, iar tu, ca părinte, nu ai ce să-i faci altceva decât să suferi odată cu el. “Știu că relația dintre mamă și copil în prima parte a vieții e mai puternică decât între tată și copil. Eu clar nu simt ce simte ea și după o zi de muncă ajung să îmi pierd mai repede răbdarea cu el. Încerc să o ajut, să îl ajut pe el, să îl iau în brațe, dar plânge și nu se oprește indiferent ce-i fac, indiferent cât de mult mă maimuțăresc. Da, răbdarea se reduce, probabil că și el simte slăbiciunea asta și sunt nevoit să i-l pasez înapoi Andradei. Că parcă tot la ea în brațe se liniștește mai repede.”

Cuvintele magice: „Te descurci foarte bine!”

Ca mama, când simți că nu mai ești stăpână pe situație, când ai zeci de întrebări și de îndolieli, un umăr pe care să plângi și câteva vorbe de încurajare pot face minuni. „Când eram amândoi îngrijorați de starea lui Oli și de faptul că nu ia în greutate, Ciprian m-a luat în brațe și mi-a zis că o să trecem noi și peste asta, că o să fie bine. Mi-a zis să stai liniștită, că mă descurc foarte bine! O astfel de încurajare de la el mă ajută foarte mult, pentru că el este sprijinul meu. El e jumătatea mea, părerea lui contează și îmi dă foarte multă încredere. De acolo îmi iau energia.”

Mai bine spațiu decât ajutor

Cand Andrada este doar cu Oliver acasă, momentul în care simte cel mai mult nevoia de ajutor este acela când deschide frigiderul și constată că trebuie să-și facă ceva de mâncare. „Atunci mă gândesc că poate mi-ar prinde bine un ajutor, pentru că eu nu am când să gătesc. Și cu toate astea, și-așa, îmi fac timp…”. Dorința de a face totul bine, la fel ca în perioada de dinaintea nașterii, o face pe Andrada să nu ceară ajutor din exterior. „Pe lângă această dorință a mea de a face singură tot ceea ce făceam înainte, cred că mă împiedică să cer ajutor și faptul că nu accept încă schimbarea realității. Am senzația că mă descurc eu, deși acest <mă descurc> poate fi dureros la un moment dat”.

E convinsă că în această perioadă pe care o traversează, de vulnerabilitate și instabilitate emoțională, i-ar fi greu să mai accepte pe cineva în casă. „Eu nu-mi arăt sentimentele atât de mult și de des. Și-atunci prefer să am spațiul meu, în care să plâng, să mă desfășor, fără a avea spectatori. Apreciez mai mult lucrul acesta decât că cineva se ocupă să fie mereu mâncare gătită în frigider, de exemplu. Prefer să-mi fac eu o porție de paste în grabă”.

Într-o lume ideală a mamelor, în care totul ar fi previzibil, ușor de anticipat și ușor de gestionat, ar fi, probabil, „o plictiseală teribilă”, spune ea. Și, deși acest haos numit maternitate o copleșește uneori, dorința de a-i crea lui Oli toate condițiile pentru a crește sănătos e atât de mare încât nimic altceva nu mai contează. Nici măcar faptul că, de când e mamă, timpul ei liber s-a redus la momentele în care mănâncă și bea apă.

Cercetarea internațională citată a fost efectuată de OnePoll în numele Philips în noiembrie 2023, în rândul a 12.000 de mame cu copii cu vârsta cuprinsă între 0-3 ani în fiecare din următoarele țări: SUA, Franța, India, Indonezia, Polonia, Turcia, Brazilia, Germania (12.000 de mame respondente). Cercetarea include, de asemenea, întrebări adresate înspre 2.000 de membri ai populației generale (gândite pentru a fi reprezentative la nivel național pe baza vârstei/sexului/regiunii) în fecare dintre aceleași țări enumerate mai sus (16.000 de respondenți ai populației generale).

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa