De ce invocă soții nașterea drept motiv de înstrăinare în cuplu?

TOTUL DESPRE MAME
înstrăinare în cuplu

Mâini mici, picioare pufoase, zâmbet inocent, un bebeluș se naște. El vrea să fie ținut în brațe, să fie iubit și îngrijit. Ai crede că totul este iubire atunci când un copil se naște. De multe ori însă, nou-născuții beneficiază de o reclamă mai degrabă negativă. Ei sunt, nu de puține ori, considerați a fi motiv de înstrăinare a partenerilor. Se spune despre ei că nu ne lasă să dormim, că ne stresează și chiar că, uneori, ne pun la grea încercare viața de cuplu. Oare așa să fie?

Studiile recente spun că aproape 40% din copiii născuți în familiile cu doi părinți vor trece printr-o despărțire a acestora până la vârsta de 18 ani. Ce se întâmplă oare?

Urmează Masterclass-ul PENTRU NOI DOI, un webinar online pe care psihologul Domnica Petrovai îl va susține pe 27 septembrie.

Tot studiile spun că majoritatea părinților consideră că nașterea unui copil schimbă lucrurile în familie: se reașează responsabilitățile și relația odată cu asta. Partenerii de cuplu se acuză reciproc că niciunul nu îngrijește suficient nou – născutul sau nu o face conform așteptărilor celuilalt, că numărul conflictelor crește și că gradul de satisfacție cu privire la viața de cuplu scade. Tații, în aceiași măsura ca mamele, pot suferi de o depresie postnatală. Și unii și alții se simt puși la grea încercare de toate deciziile pe care trebuie să le ia ca proaspeți părinți.

Este sau nu copilul motiv de înstrăinare între soți?

Concentrați asupra puiului de om intrat în viața lor, părinții acordă mai puțină atenție relației lor. Iar dacă relația nu este una consolidată, presiunea la care va fi supusă, în special în perioada imediat următoare nașterii, este foarte mare. Ei au mai puțină energie și atunci o redirecționează către cel mic. Încep să aibă și mai puțină răbdare, iar partenerul de viață este cel mai aproape și atunci frustrările și nemulțumirile se răsfrâng asupra lui cu orice ocazie.

Presiunea venită din exterior cu privire la situația financiară, reluarea carierei și integrarea copilului în colectivitate îi fac pe părinți să se situeze pe poziții adverse sau cel puțin să creadă așa ceva, chiar dacă ei, de fapt, se află de aceiași parte a baricadei.

Când așteptările create nu corespund realității, se nasc sentimente de vinovăție, inadecvare, dar și dorința de a da vina pe altcineva. Iar partenerul de viață este întotdeauna cel mai la îndemână. Programul haotic, necesitatea prezenței permanente a mamei lângă copi, nasc pe de o parte sentimente de vinovăție față de tată, dar la fel se întâmplă și în cazul în care mama acordă timp partenerului și nu copilului.

Timpul limitat, programele diferite ale părinților nu favorizează apropierea cuplului. Seara, părintele cade secerat de oboseală și nu mai are loc de câteva momente romantice cu cel de lângă el.

Majoritatea familiilor din ziua de astăzi trăiește în microcomunități din care ajutorul este fie prea departe, fie lipsește. Mama nu se poate baza pe ajutor din partea rudelor apropiate, iar tatăl este singurul responsabil pentru familia lui. Nimeni nu le vine în ajutor. Unde și cum să strecoare timp pentru ei doi, timp pentru sine sau timp pentru dragoste?

Noi roluri într-o nouă piesă

Cele nouă luni de sarcină au avantajul de a familiariza mama cu ideea copilului care urmează să se nască. Pentru ea, adaptarea la noul rol nu este bruscă. Ea se va obișnui mai rapid cu noul statut și va învăța mai ușor să gestioneze aceste sentimente nou apărute. Tatăl, chiar dacă a împărtășit cu mama o parte din bucuriile sarcinii, se va trezi brusc în noul rol. Și iată cum o prăpastie se poate naște rapid între cei doi.

În același timp, părinții care pot rezista tentației de a fi doar părinți și reușesc să investească, fără sentimente de vină, în relația lor de cuplu sunt mai fericiți și mai puțin stresați. Ei au mai multă încredere în puterea lor de a lua decizii și de a raționa în rolul de părinți, se simt mai siguri pe ei în relația cu partenerul dar și ca persoane.

Înstrăinarea în cuplu după nașterea copilui este o realitate și nu un mit. Ea are loc în mod natural în societatea de astăzi, din motive foarte diferite și variate. Copilul în sine nu este un motiv pentru ea. El nu face decât să le arate părinților, foarte clar și apăsat, care sunt punctele slabe ale relației lor. Iar înstrăinarea poate să fie motivul pentru care o relație se reașează. Această reașezare a relației ține de cei doi adulți implicați. Copilul nu este vinovat de ceea e decid părinții, ceea ce simt ei și cum acționează.

Te-ar mai putea interesa