Lucruri pe care mamele singure ar vrea să le știi despre ele

Iulia Mirică
mamele singure

Mamele singure îşi iau rolul în serios şi nu dau niciodată înapoi. Însă mamele singure au şi secrete pe care sunt dispuse să le împărtăşească.

Mai jos, sunt, potrivit Babble, câteva lucruri pe care s-ar putea să nu le știi despre mamele singure, iar dacă ești și tu o mămică singură, probabil că se regăsesc și în ceea ce simți tu.

1. Nu le este dor de foștii lor

Fie că au fost căsătorite, au stat împreună cu partenerul sau doar au avut parte de 10 minute de distracție, dacă nu sunt într-un cuplu, chiar nu le pasă. Pentru ele, foștii sunt doar jumătate din cei care au creat cea mai importantă persoană din lume – copilul lor. Așa că le dau undă liberă noilor soții și prietene.

2. Nu merg la salon pe banii din alocația copilului

Acesta este unul dintre cele mai rele clișee. Sunt femei harnice, iar dacă persoanele din jur cred că și-au făcut manichiura sau și-au cumpărat geanta de pe umăr din banii primiți pentru sprijinul copilului, ar trebui să se gândească din nou. Sunt lucruri cumpărate din banii câștigați de ele, iar alocația copiilor este strict folosită pentru aceștia.

3. Dating-ul online e oribil

Ar prefera să iasă la o întâlnire cu cineva recomandat de un prieten, care pare normal, educat și se înțelege de minune cu copiii. Cele mai multe întâlniri stabilite online echivalează cu o cină gratuită și cu o poveste de doi bani de spus prietenelor a doua zi. Ca să nu mai spunem ce părere au despre bărbații care își fac selfie-uri în băile publice…

4. Iubesc timpul petrecut singure

Fie că tatăl este încă sau nu în viața lor, ele iubesc timpul petrecut singure. De ce? Pentru că mamele acestea sunt în priză 24/7, așa că trăiesc cu nerăbdare pentru somnul de duminică și orice altă activitate care nu implică comunicarea cu un alt om.

5. Vorbesc frumos despre tată copilului lor

Copiii acestor mămici știu multe dintre trăsăturile care le-au fost transmise de tații lor. Mămicile singure nu vorbesc urât despre tații copiilor lor, pentru că știu că i-au oferit jumătate din ADN celui mic, ajutându-l să fie cine este. Își doresc ca piticii lor să cunoască toate lucrurile bune despre tații lor.

6. Și-au găsit deja fericirea

Însă mai au loc în sufletul lor. Nu își doresc bărbați care să le salveze. Copilul lor, cariera, familia și prietenii sunt suficiente. Mămicile nu exclud o altă iubire, dar și-au întâlnit deja prima lor dragoste mare: copiii lor.

7. Au momente când se întristează

Dar o căutare rapidă pe Google cu Ryan Gosling sau actorul preferat le face să se simtă mai bine. Funcționează și pozele cu pisici sau căței.

8. Filmele și serialele cu mame singure nu sunt reale

Dar iubesc escapadele mamelor singure de pe micul ecran, mamele singure spirituale, care trăiesc într-un oraș ciudat și beau prea multă cafea.

9. Au nevoie de ajutor

Așa că vor accepta oferta prietenei cele mai bune de a avea grijă pentru o zi de copilul lor. Își vor duce cu plăcere copilul la un loc de joacă. Apreciază și vor fi recunoscătoare pe viață.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Foto: Guliver

Îți recomandăm și

Te-ar mai putea interesa