Am întâlnit și români divorțați fericiți

Luminița Malanca

Divorțați decât să vă faceți viața un coșmar. Încă din cele mai vechi timpuri, divorțul a fost considerat un subiect tabu. Poate acum e abordat mult mai deschis, însă, cu siguranță, are încă o conotație cu greutate. Puțini văd divorțul ca pe ceva benefic, chiar dacă nu ne referim la extremele evidente, când acesta te eliberează. Divorțul e o ruptură, e ceva ce cu siguranță nu ai planificat la început de drum, iar dacă pe parcursul acestui drum intervin și copii, lucrurile devin cu atât mai complicate și mai triste. Sau așa se spune.

„Știam că nimic nu poate fi mai greu decât a fi singur în doi”

Scriu acest articol prin prisma unei femei divorțate. Mai mult, a unei mame divorțate, și mărturisesc că nu a fost ușor. Nu mi-a păsat foarte mult cum voi fi privită de către ceilalți, nu mi-a păsat de greutățile financiare, știam că nimic nu poate fi mai greu decât a fi singur în doi. Dar mi-a păsat de copii. Mi-am pus milioane de întrebări înainte. Ce simt ei? Cum văd ei despărțirea dintre mama și tata? Înțeleg ei despre ce este vorba? Pot ei să înțeleagă deciziile părinților sau își fac propriile scenarii? Au ei vârsta potrivită? Se simt ei vinovați pentru eșecul nostru? Mai mult, cum să le explic că nu este vorba, de fapt, de un eșec?

N-am găsit cu adevărat răspunsul la aceste întrebări niciodată. Dar l-au găsit ei, copiii mei, și pentru mine. Ei au fost cei care au înțeles tot ceea ce era de înțeles. Împreună am acceptat și am mers mai departe. Nu m-am considerat norocoasă, pentru că nu știam că se poate și altfel, decât din auzite. Mă așteptam să fie rău și greu, dar nu a fost și am considerat asta un fapt firesc, până când m-am lovit de experiențele celor din jur. Ca un făcut, după ce am divorțat, tot ce am auzit în jurul meu au fost extreme. Niciunul dintre prietenii mei divorțați nu se mai înțelegeau după divorț, nici măcar de dragul copiilor. Certuri, războaie, adevărate planuri malefice, în urma cărora primii care aveau de suferit erau copiii.

Divorțați și, totuși, alături

„Mai surprinzător a fost, însă, faptul că am întâlnit în acea sală și oameni divorțați și fericiți”

Când a avut loc lansarea cărții „Când părinții se despart. Cum să ne ajutăm copiii să treacă prin procesul de separare”, de Penelope Leach, am avut parte și de un atelier susținut de psihologul Monica Lespezeanu, care a răspuns întrebărilor tuturor părinților aflați în sală, în număr surprinzător de mare pentru mine. Mai surprinzător a fost, însă, faptul că am întâlnit în acea sală și oameni divorțați și fericiți, alături unul de altul.

„Fostul soț se afla între fosta soție și copil, având câte o mână disponibilă pentru fiecare”

Am trecut de la agonie la extaz cu fiecare experiență povestită, pentru ca, la final, cineva să aibă curajul să spună: „Da, fostul meu soț este în continuare alături de mine, chiar la acest eveniment, suntem în continuare părinții copiilor noștri, prezenți și ei aici, și suntem în continuare cei mai buni prieteni și părinți, chiar dacă nu mai suntem căsătoriți.” Fostul soț se afla între fosta soție și copil, având câte o mână disponibilă pentru fiecare.

Dacă am plecat cu ceva în urma evenimentului a fost o mare confirmare. Confirmarea că poate exista viață liniștită după divorț, pentru toate părțile implicate. Că foștii parteneri se pot înțelege și pot avea un viitor comun. M-am bucurat să văd că nu sunt singura norocoasă. Căci nu, divorțul nu este o rușine și cu siguranță nu trebuie să fie o tragedie. Cum trebuie însă abordat și care să fie calea corectă pentru copii, nu poate spune nimeni. O comunicare deschisă și înțelegerea că ei, copiii, sunt pe primul plan sunt însă primii pași de urmat.

Cartea „Când părinții se despart. Cum să ne ajutăm copiii să treacă prin procesul de separare”, de Penelope Leach, este disponibilă AICI.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa