În orice cuplu în drum spre maturizare apare nevoia de compromis și negociere. Dar limitele sunt foarte importante, la fel și o diferențiere corectă între renunțarea la anumite nevoi pentru a face pe plac celuilalt și negocierea în interesul cuplului. Compromisul nu trebuie să însemne renunțare la sine, capitulare, detașare de propriile nevoi sau o decădere din drepturi. Rolul acestuia este să asigure armonia, nu să intensifice tensiunile. Citiți în rândurile următoare un articol scris de psihologul Iulia Barca pe tema compromisului în cuplu:
Inevitabil, relațiile de cuplu ajung și la luptele teritoriale, la afirmarea nevoilor reale, autentice, a individualității fiecărui membru din relație și a așteptărilor de la celălalt. Tipul de atașament al fiecărui partener poate pune și el presiune pe nevoia de compromis. Respectiv, într-un cuplu cu un partener cu stil de atașament anxios-dependent și unul cu stil de atașament evitant, compromisurile pot părea imposibile, fiecare venind dintr-o altă extremă a atașamentului. Cu cât va dori primul o relație mai fuzională, cu atât îl va determina pe celălalt să caute distanța.
Compromisul în cuplu: să simți că și câștigi ceva
Nici pentru astfel de parteneri nu este (chiar) imposibilă o relație dacă reușesc să își însușească această artă a compromisului care arată ce drum are de parcurs fiecare pentru a se întâlni la mijloc. Pentru a fi sănătos, un compromis în cuplu nu determină niciunul dintre parteneri să simtă doar că „a pierdut ceva” ci și că are de câștigat. Foarte importantă în găsirea acestui echilibru este disponibilitatea pe care o are fiecare dintre cei doi parteneri de a ceda teren celuilalt, fără a simți, în primul rând, că renunță la sine.
Asculți pentru a înțelege
Intimitatea reală într-un cuplu înseamnă complicitate între cei doi, libertatea de a-și exprima și asuma propriile vulnerabilități, ascultare și acceptare a celuilalt. Doar pe aceste baze se pot negocia compromisuri sănătoase, cele în care fiecare contează și este important, putând ceda ocazional celuilalt sau găsi o cale confortabilă ambilor. Deschiderea față de celălalt înseamnă acceptarea diferențelor dintre cei doi și ascultarea celuilalt pentru a înțelege, nu doar pentru a veni cu un răspuns.
Finalitatea unui compromis constă în consimțirea unor renunțări însoțită de sentimentul că ai și de câștigat, că ești respectat și înțeles la rândul tău.
Ce se poate ascunde în spatele unui compromis în cuplu
Compromisurile au și o componentă toxică, atunci când într-un cuplu există, spre exemplu, o personalitate dominantă și una submisivă. În momentul în care ne disociem de nevoile noastre reale, de preferințele și dorințele noastre pentru a-i face pe plac celuilalt și a nu pierde relația, ne luptăm pentru ceva ce oricum nu avem: o relație. Când ne subordonăm partenerului, încurajându-ne că așa dăm dovadă de înțelegere, că suntem „maleabili” sau că vom fi apreciați mai mult pentru sacrificiile făcute, alunecăm pe panta stimei de sine scăzute, a frustrărilor relaționale, a nefericirii.
Sacrificiul de sine constant reprezintă drumul sigur spre stres cronic, nicidecum către o relație sănătoasă, hrănitoare. Când este toxic, un compromis în cuplu poate fi rezumat prin „eu nu contez, tu contezi”.
Citiți continuarea articolului pe www.smartliving.ro. Psihologul Iulia Barca analizează în continuare următoarele aspecte:
- Jocul de putere și compromisul
- Conflictele în cuplu și soluția compromisului
- Ce se poate negocia și ce nu se poate negocia în cuplu
