Tați celebri la vârsta a treia

TOTUL DESPRE MAME
Hugh Grant și Tinglan Hong

Acum vreo două zile, nici n-am apucat să deschid bine site-urile cu ştiri să-mi iau porţia zilnică de informații, că am şi văzut peste tot numele lui Hugh Grant tronând pompos. Hopa, mi-am zis încântată, unul dintre actorii mei preferaţi continuă seria hiturilor, chiar imediat după succesul Cloud Atlas!

Dar când am dat un click am văzut că vestea era cu totul alta: da, Hugh Grant a scos un nou hit, dar nu cinematografic, cel puţin nu acum, ci unul cu miros dulce de lapte, căci a devenit tată pentru a doua oară, la vârsta de 52 de ani.

După o lungă şi tumultoasă relaţie din tinereţe cu actriţa Elizabeth Hurley şi o altă poveste de dragoste cu focoasa jurnalistă Jemima Khan, Hugh a dispărut elegant din paginile tabloidelor, doar ca să apară în 2011, la 51 de ani, ca tată al unei fetiţe, Tabitha Xiao Xi, rezultate în urma relaţiei pasagere cu frumoasa chinezoaică Tinglan Hong. Pasageră, pasageră, dar un an mai târziu Hugh a recidivat şi i-a mai dăruit lui Tinglan un băiețel, Felix Chang, pe care l-a ţinut ascuns de ochii presei până acum.

Tați celebri: Bruce, Alec & Kevin

Kevin Costner, Christine Baumgartner și unul dintre fiii lor

Grant nu e singurul star care a intrat în galeria de tați celebri la vârsta a treia. Bruce Willis a devenit şi el tată de fată (din nou!) în urmă cu un an, când avea 56 de ani, alături de soţia cu numărul doi, Emma Heming.

Micuţa Mabel Ray se adăugă celorlalte trei fete pe care actorul le are cu actriţa Demi Moore – Rumer, Scout LaRue şi Tallulah Belle. Alec Baldwin, în vârstă de 54 ani şi recent căsătorit după mariajul eşuat cu sex-simbolul anilor 80’, Kim Basinger, va deveni anul acesta tată pentru a două oară. Hilaria Thomas, soţia sa, mai tânără cu 26 de ani decât el, urmează să nască în această vară primul lor copil, când Alec va avea 55 de ani.

În aceeaşi oală cu Alec este şi actorul Kevin Costner, căruia mai tânăra lui soţie, Christine Baumgartner, i-a dăruit trei copii, când Costner avea 52, 54, respectiv 55 de ani, şi care se adăugă celorlalţi patru copii, deja mari, ai actorului.

Ăștia da tați celebri curajoși!

Familia lui Larry King (79 de ani)

Mega-curajoşi au fost, în schimb, doi veterani ai showbizului, Clint Eastwood şi Rod Stewart. Primul are şapte copii rezultaţi din două căsătorii, ultimii doi copii născându-se când Eastwood avea 63, respectiv 66 de ani, iar al doilea are opt copii ca rod al iubirii dintre el şi cele cinci femei minunate întâlnite pe parcursul anilor.

La fel ca Eastwood, ultimii doi copii au venit în viaţa cântăreţului britanic la 60, respectiv 66 de ani. Nu sunt mai prejos cântăreţul David Bowie, tată la 53 de ani împreună cu fotomodelul Iman, fostul Beatles Paul McCartney, tată pentru ultima dată la 61 de ani cu Heather Mills, cea de-a doua sa soţie, actorul Michael Douglas, care i-a dăruit senzualei sale partenere de viaţă, actriţa Catherine Zeta-Jones, doi copii pe când el avea 56, respectiv 59 de ani, efervescentul solist al trupei The Rolling Stones, Mick Jagger, care a devenit tată pentru a şaptea oară la 56 de ani, sau legenda televiziunii americane, moderatorul Larry King, ai cărui ultimi doi copii din ciclul de cinci (și opt căsătorii) au venit pe lume pe cand acesta avea 66, respectiv 67 de ani.

Deşi nu a fost un personaj atât de celebru ca cei de mai sus, recordul absolut al vârstei la care a fost apt de procreaere îi aparţine tatălui cântăreţului Julio Iglesias, Julio Iglesias Sr., care şi-a încheiat socotelile cu paternitatea la 89, respectiv 90 de ani. Reputat medic ginecolog şi pioner în acest domeniu nu numai în Madrid, dar şi în restul Spaniei, tatăl vestitului Julio s-a căsătorit pentru a doua oară în 2001 cu Ronna Keitt, o americancă mai tânără decât el cu 49 de ani şi a reuşit să-i îndeplinească acesteia cel mai mare vis, acela de a fi mamă.

Tați celebri
Julio Iglesias Sr., Ronna Keitt și fiul lor cel mare

Copiii s-au născut în 2005, respectiv 2006, dar din păcate al doilea bebeluş a venit pe lume la șapte luni de la moartea lui Julio Iglesias Sr.

Tați celebri: Și nu numai printre celebrități…

După toate aceste exemple nu pot să nu mă gândesc la străbunicul meu, care a devenit tată pentru prima dată alături de străbunica mea (el fiind la a doua căsătorie) la vârsta de 55 de ani. Împreună cu partenera sa de viaţă de care îl despărţeau 36 de ani a avut nouă copii, mezinul familiei fiind născut când străbunicul avea 70 de ani. Aşa că nu-i deloc de mirare că şi în 2013 unii bărbaţi devin tați la vârsta la care cei mai mulţi dintre ei îşi iau nepoţii de la şcoală sau îşi rup pingelele pe la nunţile lor.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa