Primavara a venit şi la top 10 mame cu stil

Raluca Dumitrică
KateHudson

Mamele celebre dau startul la vreme bună

Deşi primăvara s-a instalat oficial în calendare, vremea de afară nu ne lasă să ne bucurăm prea mult de euforia lui martie. Cu toate astea, până când noul anotimp atât de așteptat o să-și intre deplin în drepturi prin temperaturi adecvate, noi putem să ne inspirăm din alegerile primăvăratice ale mamelor celebre, ca să nu ne prindă noul sezon nepregătite.

Iată 10 vedete care pot fi un model vestimentar și pentru noi în aceasta perioadă!

Kate Hudson | Totul despre mame
Kate Hudson, în Michael Kors

1. Actriţa Kate Hudson a anticipat recent venirea primăverii printr-un top galben tricotat şi o fustă înflorată în tonuri de verde şi galben, purtate la show-ul toamna/iarnă 2015 Michael Kors din New York. O pereche nude de pantofi Giuseppe Zanotti şi un plic auriu Michael Kors au completat ţinuta actriţei.

Olivia Wilde | Totul despre mame
Olivia Wilde, în H&M Conscious

2. Brandurile highstreet fac casă bună şi cu vedetele, iar ținuta purtată de Olivia Wilde la Elle Style Awards 2015 din Londra sunt încă un exemplu în acest sens. Actriţa a îmbrăcat un tricou alb şi o fustă amplă din colecţia exclusivă H&M Conscious, cărora le-a accesorizat un plic auriu Anya Hindmarch şi nişte bijuterii Jennifer Fisher.

Jada Pinkett Smith | Totul despre mame
Jada Pinkett Smith, în Azzaro

3. Actriţa Jada Pinkett Smith a ales să poarte o salopetă albă Azzaro Couture cu prilejul premierei din Los Angeles a filmului Focus. Ca accesorii, vedetă a ales o pereche de sandale Jimmy Choo, un plic Roger Vivier şi nişte bijuterii Lorraine Schwartz.

Marion Cotillard | Totul despre mame
Marion Cotillard, în Dior

4. Tot Dior a fost brandul ales de actriţa Marion Cotillard la ceremonia premiilor César derulată la Paris. Această a îmbrăcat o fustă voluminoasă în dungi şi un top tricotat, cărora le-a asortat un plic verde din satin, o pereche de cizme din piele lăcuită şi toc din perspex, toate de la faimoasa casă franceză.

Maggie Gyllenhaal | Totul despre mame
Maggie Gyllenhaal, în Roland Mouret

5. Prezentă la Elle Style Awards 2015 din Londra, Maggie Gyllenhaal a ales să poarte o rochie Roland Mouret custom-made, căreia i-a asortat o pereche de pantofi bej din piele întoarsă Salvatore Ferragamo şi un plic multicolor Proenza Schouler.

Amber Valletta | Totul despre mame
Amber Valletta, in Tom Ford

6. Modelul Amber Valletta a luat parte la prezentarea de modă Tom Ford din New York îmbrăcată într-o rochie aurie de la acest designer. La capitolul accesorii, vedeta a ales o pereche de sandale negre cu şireturi şi nişte cercei aurii şi lungi.

Abbey Clancy | Totul despre mame
Abbey Clancy, în Marc Jacobs

7. La Elle Style Awards 2015, derulate la Londra, modelul britanic Abbey Clancy, însărcinată cu al doilea bebeluş, a îmbrăcat o rochie scurtă Marc Jacobs din dantelă neagră, cu căptuşeală albă, căreia i-a asortat o pereche de sandale Giuseppe Zanotti şi o geantă crem.

Cate Blanchett | Totul despre mame
Cate Blanchett, în Céline

8. Abordând o ţinută minimalistă Céline, alcătuită dintr-o cămaşă albă cu mânecă lungă şi o fustă lungă bleumarin şi accentuată doar de un colier auriu, actriţa Cate Blanchett a participat la premiera filmului Cinderella/Cenuşăreasa din Hollywood. O pereche de sandale şi un plic negru au fost celelalte accesorii ale vedetei.

Gabrielle Union | Totul despre mame
Gabrielle Union, în L.K. Bennett

9. Actriţa Gabrielle Union a fost zărită în drum spre un eveniment îmbrăcată într-o rochie roşie L.K. Bennett, căreia i-a asortat o haină Dorothee Schumacher din tweed, o pereche de mănuşi negre, o geantă Chanel neagră şi nişte pantofi nude cu toc înalt şi vârf ascuţit.

Salma Hayek | Totul despre mame
Salma Hayek, în Giambattista Valli

10. O haină şi o rochie Giambattista Valli au fost algerea actriţei Salma Hayek pentru prezentarea de modă toamnă-iarnă 2015 a acestui brand, desfăşurată în Paris. O pereche de pantofi negri, o geantă roşie de inspiraţie retro şi nişte ochelari de soare negri au întregit look-ul vedetei.

Foto: hawtcelebs.com, insyle.com

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa